Gogu s-a gîndit mult pînă cînd a conceput anunţul la Mica Publicitate. Gogu n-are decît treizeci de ani. S-a dus la prietenul lui Pandele şi i-a expus proiectul:
— Dom’le, uite ce e, de-ajuns m-am aiurit pînă acum... nu mai ţine...
Pandele admise. De altfel asta era şi părerea lui despre Gogu. Şi-atunci Gogu îi expuse proiectul sau. Anunţul său va arăta aşa:
„Tînăr intelectual caută colaboratoare pentru diverse lucrări de birou: traduceri, corectură, diverse".
— Ce părere ai?
Pandele dădu nemulţumit din cap. Îşi aprinse pipa. Pandele era nedespărţit de pipa lui, fiind scriitor. Era un fel de pipă cu scriitor.
— E cusută cu aţă albă, spuse Pandele, pufăind ceremonios.
— De ce? se miră Gogu.
— Păi, în primul rînd, că nu-ţi publică aşa uşor. Aici e tot defectul.
— Dom’le, se înfierbîntă Gogu, eu aş vrea să cunosc cît mai multe tipe şi n-am prilejul. Adevărul este că sînt foarte serios în demersul meu. Dar vreau să dau ceva cît mai general, în aşa fel încît să se prindă cît mai multe. Cu alesul mă ocup eu pe urmă...
— Te-nţeleg, îi spuse Pandele, care chiar era înţelegător, dar cei de la redacţie nu trebuie să se prindă. De ce nu dai mai bine o propunere de schimb de locuinţă? Scrii aşa: „Fac schimb de locuinţă..." Ba nu! îi veni deodată lui Pandele ideea salvatoare. Zici aşa: „Închiriez cameră la o fată tînără". Sau: „Închiriez cameră la o studentă sau tînără intelectuală".
— Bine, dar dacă vine fata şi vede că-i vorba de un bărbat singur?
— Păi da’ ce, trebuie să-i spui că eşti singur? Îi spui, dacă vine, că mama ta închiriază, care nu-i pentru moment acolo, e plecată la piaţă sau e plecată în provincie sau pur şi simplu e la spital. Adică-ntre timp s-a îmbolnăvit şi-a ajuns la spital. Şi trebuie să se-ntoarcă. Iar tu, care nu locuieşti acolo, faci serviciul ăsta pentru mama ta.
— Cînd o să sune la telefon şi-o să dea de-o voce de dulău, fata dacă-i de calitate, o să se sperie.
— Îţi dai numai adresa.
— N-o să se descurce în labirintul ăsta de blocuri.
— Foarte bine, atunci închiriezi o căsuţă poştală.
— E foarte bine, mai ales că nu vreau să citească diverşi, între care în primul rînd maică-mea, recunoscu Gogu.
Apoi plecă de la Pandele. Gogu avusese pînă de curînd în apartamentul său proprietate personală din Titan o chiriaşă de suflet. Venise însă soţul, care era măcelar la Abator. Gogu scăpase extrem de uşor. La secţia de chirurgie facială a Facultaţii de stomatologie unde se prezentase apoi de urgenţă, scăpase doar cu două extracţii, doi premolari distruşi doar de-o formidabilă lovitură de labă, ca o labă de urs, de mistreţ sau de cimpanzeu.
Cînd îl văzuse pe măcelar, care intrase pe nesimţite-n apartament, Gogu nu ştia cine era, dar după expresia de groază a femeii, înţelese dintr-o privire totul. Pe femeie o apucaseră tremurăturile, pe faţă-i apăruseră pete roşii, era seară, erau amîndoi în bucătărie şi beau ceai.
— Cum naiba am uitat uşa deschisă? atît apucă el să mai raţioneze, apoi matahala se apropiase, simţise ceva ca un buzdugan despicîndu-i falca şi totul se făcuse negru.
A doua zi de-abia constată că i se mai luase şi fierul de călcat şi o brichetă, şi douăsutecincizeci de lei, pe care-i avea în bucătărie, băgaţi sub nişte farfurii, de care ştiau numai ei doi: el şi femeia, şi pe care-i păstrau pentru orice eventualitate.
Era mulţumit de întrevederea cu Pandele. Se întoarse acasă. Vroia să conceapă anunţul însă nu exact cum i-l sugerase Pandele, vroia să aducă şi ceva contribuţie personală, dar nu avu mult timp să facă ciorne, că sună soneria.
Se duse să se uite cine e. Era ea. Deschise repede, o introduse înăuntru, se uită iar pe palier şi-nchise uşa răsucind cheia de două ori în broască. Puse şi lanţul.
— Ce e? o întrebă el pe femeie, alb ca varul.
Dar femeia era foarte dezinvoltă.
— Nu-i nimic, răspunse ea liniştită, m-am întors, nu te bucuri?
— Ba da, zise el şi-i privi ochiul drept, încă vînăt.
De la povestea cu venirea soţului trecuseră două săptămîni.
— Ce ţi-a făcut animalul? murmură Gogu, cu un aer misterios şi o sărută pe femeie pe lîngă ochiul lovit.
— M-a bătut, asta e, e un animal. M-a bătut şi atunci, m-a bătut şi acum, mă-nţelegi că e un animal? Nu mai pot să stau cu el! Salvează-mă!
— Să ne mutam! zise Gogu.
— Dar de ce, nu e proprietate personală apartamentul tău?
— Ba da, dar ce să facem? Ne mutăm! Dacă vine iar...
— S-ar putea să vină, îşi dădu ea seama de-abia acum.
Cei doi se îmbrăcară repede şi luîndu-şi abile precauţiuni se strecurară afară.
Apoi măcelarul veni la Gogu la serviciu. Acolo se purtă foarte demn. Gogu fu chemat de directorul lui. I se făcu o mustrare severă şi i se puse în vedere ca în două-trei zile să renunţe la nevasta măcelarului.
Gogu se duse iar la Pandele. Pandele pufăia din nelipsita lui pipă şi scria la capitolul al paisprezecelea din noul lui roman, un SF cu acţiunea în planeta Gamma, la vreo 5000 de ani lumină de pămînt. Scuzîndu-se că-l întrerupsese, Gogu îi expuse rapid situaţia.
— N-ai încotro, conchise logic Pandele, renunţă la ea! Spune, ce-ai făcut cu anunţul?
— Nu l-am dat!
— Vezi că eşti un aiurit, de ce nu mergi pe-un drum pe care tot ai apucat să te-nscrii? zise Pandele cu emfază, luă futacul şi-ncepu să-şi scormone pipa.
— Dar cum să-i spun femeii?
— Spune-i simplu!
— Şi ce, biata de ea, ce să se facă?
— Are copii cu măcelarul?
— Are doi.
— Şi unde stau?
— La părinţii măcelarului.
— Păi are şi el dreptate omul, raţionă Pandele cu cumsecădenie.
— Sigur, recunoscu şi Gogu.
Gogu nu se duse-n seara aceea la noua locuinţă, o garsonieră închiriată tocmai în Berceni, ci se duse la el acasă. Apoi, dimineaţă, dădu telefon la serviciu, îşi inventă ceva teren de făcut şi se duse-n Berceni. Norocul lui era că femeia lipsea, de-acasă. Cine ştie unde era? Îşi luă repede lucrurile şi coborî, pe nesimţite, scările. Cînd să iasă din bloc, aproape se izbi piept în piept cu ea.
— Ce faci?
Dar el nu mai stătu la discuţie şi dispăru cu cei doi saci mari de plastic. Atunci ea se luă după el. Simţindu-se urmărit, Gogu, un băiat destul de gras, începu totuşi să fugă. Ea îl urma, tot în fugă. Îl ajunse. Gogu gîfîia.
— Mi-e scîrbă de tine, îi spuse ea.
Şi-l scuipă. Îl scuipă cu sete, cu năduf, cu disperare. Gogu ridică mîna să se şteargă, atunci femeia apucă de unul din saci, îl strînse la piept şi se-ntoarse, dreaptă, pornind cu paşi egali spre garsoniera lor. Spera astfel, de fapt, ca să se întoarcă şi el.
Dar Gogu nu se mai întoarse. Plecă cu sacul care-i mai rămăsese şi se duse cu el direct la serviciu. Măcelarul îl aştepta în faţa întreprinderii. Gogu îl văzu prea tîrziu. Dar văzîndu-l cu sacul în mînă, măcelarul înţelese totul. Se-mbună vizibil, chiar îi venea să plîngă. Îl abordă totuşi pe Gogu şi-l invită la o bere. Era destul de tîrziu, dar Gogu n-avea ce face, se duse cu el. La bere, măcelarul îi expuse ceea ce Gogu ştia de altfel, deşi mai află şi alte amănunte, care totuşi nu-l interesau. Se despărţiră buni prieteni, aşa credea măcelarul, dar Gogu n-avea altceva decît un sentiment îngrozitor de dezgust, era de parcă era un porc, parcă se tăvălise-n noroi cu toţi porcii unei întreprinderi zootehnice fruntaşe.
Chiar în după-amiaza aceea se duse la Poştă şi-şi închirie o căsuţă poştală. Iar în ziua următoare se duse la agenţia de publicitate, cu un anunţ făcut destul de pervers, la care lucrase toată noaptea şi pe care nu i-l mai arătă lui Pandele, convins de delicateţea, dar şi de impulsivitatea lui.
Spre marea lui dezolare însă, funcţionarul de la agenţie nu-i primi anunţul.
— Nu vă supăraţi, îi spuse acesta, noi nu primim astfel de anunţuri.
— Dar ce are?
— Vă rog să nu mai comentaţi, îl avertiză funcţionarul.
Gogu plecă de la agenţie spăşit, ca un cîine bătut, se duse iar la Poştă şi vru să renunţe la căsuţă. Dar i se spuse că oricum căsuţa rămîne a lui treizeci de zile.
— Trebuie profitat de aceste treizeci de zile, îşi zise Gogu şi se duse acasă. Poşteanu era departe, iar Gogu era convins că trebuie redactat un nou anunţ.
Se gîndi apoi să se ducă iar la Pandele şi să-l roage pe Pandele să i-l facă, pentru că uitase formularea acestuia dintîi, care acum i se părea cea mai nimerită.
Îl sună pe Pandele. Dar Pandele avea telefonul defect, aşa că aparatul sună în van.
Atunci Gogu se hotărî să renunţe la povestea cu anunţul, însă datorită acestui fapt rămase singur patru luni, pînă cunoscu altă fată şi astfel la vîrsta de treizeci de ani pierdu patru luni din viaţă, vîrstă care se ştie că e una din cele mai frumoase, dar depinde desigur cum o foloseşti, mai ales că dacă o iei aşa aiurea, parcă ai avea şaptesprezece ani, nu treizeci, ba mai rău, cincizeci şi opt şi nu treizeci, că atunci mai e o vîrstă critică. Pe urmă oamenii se liniştesc.
(Perpetuum comic ’91, pag. 44)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu