Femeia care trebăluia prin bucătărie veni la chemarea fetiţei să se uite prin vizor. Deschise uşa şi văzu uimită un bărbat, cam nebărbierit şi cu figura obosită, purtînd ochelari cu rame groase.
— Bună, dragă, zise bărbatul cu o voce răguşită.
— Bună seara! Pe cine cautaţi?
Bărbatul nu răspunse, intrînd pur şi simplu în sufragerie.
— Alo? strigă femeia impacientată: cine sînteţi dumneavoastră?!
— Soţul „dumneavoastră"! Eu sînt, Monico!
— Cine e nenea? întrebă fetiţa.
Omul se aşeză la biroul de stejar şi trînti pe el un carneţel cu coperţi de piele pe care scria cu litere aurii „MANAGER".
— Într-adevăr, semănaţi cu... parcă ai fi tu, Mişule! Dar nu ştiam că porţi ochelari! De ce eşti aşa schimbat?
— Ţi se pare fiindcă nu m-ai văzut de mult! Plec în zori, înainte să vă treziţi voi, şi vin seara tîrziu, cînd aţi închis şi televizorul!
— Chiar aşa! spuse femeia. Apropo: de ce vii mereu aşa de tîrziu?
— Am avut mult de lucru, dar de azi înainte, gata, vin mai devreme! Am tras tare în ultimele luni şi m-am remarcat! Am fost şi recompensat, mi s-au recunoscut meritele deosebite şi-am fost promovat şef de serviciu!
— Bine, Mişule şi mie de ce nu mi-ai spus nimic?!
— N-am avut cînd! Şi te-aş ruga să nu-mi mai spui „Mişu"!
— Dar cum?!
— Şefu’! Acum sînt şef, coordonator de serviciu şi nu vreau să ies din ritm nici un moment, nici chiar acasă!
— Mă rog! zise femeia privindu-l îngăduitoare."S-a obosit tare săracu’" îşi zise ea, apoi continuă: Tovarăşe „şefu’", te rog să pofteşti la masă!
— Deocamdată am ceva de rezolvat! Trebuie să întocmesc urgent un program, că toate merg de-a-ndoaselea în casa asta!
— Cum?! Ce anume?
— Un program pe capitole de activităţi: timp pentru cumpărături, pentru gătit, curăţenie în apartament, omorît ţînţari, spălat, călcat etc.!
— Vrei să te apuci de călcat?
— Eu nu! Pentru tine! Voi stabili zilele şi orele optime pentru orice acţiune casnică, lecţiile şi joaca pentru fetiţă, şi la servici le bag pe calculator!
Fetiţa se apropie de bărbatul de la birou.
— Tăticule, spuse ea, vrei să-mi arăţi puţin buletinul tău?
— De ce?
— Să văd dacă eşti adevărat!
— Nu e nevoie! Hai, du-te şi te joacă! La ora 19 te apuci de lecţii la matematică!
— Dar mîine am numai istoria şi geografia!
— Nu-i nimic, matematica e baza pentru un viitor inginer!
— Dar eu sînt copil, zise fetiţa şi fugi în camera ei.
Tovarăşul Misu se scufundă în treaba lui: umplu foi după foi, folosind intens un minicalculator.
Soţia veni să-i spună că se duce pînă la „Nufărul".
— Ce să faci acolo?
— Îţi duc un costum la curăţat! Am luat nişte bilete la operă!
— Pentru cînd?
— Pentru marţea viitoare!
— Un moment! spuse el examinîndu-şi notiţele. Nu se poate! Atunci ai program de spălat! Pentru spectacole am prevăzut numai zilele de sîmbătă şi duminică! Iar acum, dacă vrei să ştii, trebuie să te duci la coafor!
— Cum să mă duc, aşa tam-nesam, cînd n-am anunţat-o pe coafeza mea?
— Dar ce, e singura acolo?! Du-te la oricare, ca importanţă are!!
Soţia nu mai zise nimic: se gîndi că e mai bine să-şi lase soţul în pace.
Zilele următoare, tovarăşu’ Mişu lipi cîte-o hîrtie dactilografiată în fiecare cameră — la bucătărie, la baie, etc., — în care erau afişate acţiunile zilnice.
Iar el de cum sosea de la serviciu, mînca în grabă, după care se aşternea pe lucru la biroul său.
— Oare ce zi e pe 17 iunie 1992, luni sau marţi?
Soţia nu ştiu să-i răspundă.
— Trebuie să-mi procur un calendar pînă-n anul 2000! spuse el ridicîndu-se de la birou.
A doua zi soţia îl rugă s-o ajute să bată un covor.
— Un moment! spuse el consultîndu-şi carnetul. Da, într-adevăr azi e zi de bătut covoare, între 17 şi 19! Cît e ceasul?
— 16 şi 45 de minute!
— Peste un sfert de oră poţi să începi! Păcat că nu pot să te ajut, am de lucru!
Şi se concentră pe hîrtiile lui, oftînd: ajunsese doar la ziua de joi, 8 iulie 1996.
Treaba mergea bine. Tovarăşul Mişu urmărea programele cu multă stricteţe, neadmiţînd nici un fel de derogări. Eventualele abateri (mici) le sancţiona în cadrul unor şedinţe de analize şi discuţii, timp în care soţia şi fiica luau notiţe.
Într-una din zilele următoare tovarăşul Mişu îi ceru soţiei să-i calce pantalonii conform programului stabilit, dar ea îl refuză pe motiv că are o şedinţă.
— Ce fel de şedinţă? întrebă el uimit răsfoindu-şi carnetul. La mine nu figurează nimic!
— Am fost aleasă administratoarea blocului!
— Cum aşa?! Cine te-a ales fără consultarea mea?
— Colectivul de locatari!
— Dar eu nu sînt de acord!
— N-are importanţă, spuse ea. Am plecat la scara „C"! Iar pentru mîine te anunţ că toată după amiaza voi încasa întreţinerea!
— Nu se poate! Eu ce fac cu pantalonii aşa ferfeniţă?
— Ţi-i calci singur, dacă ai nevoie!
— Dar nu e în program! Şi nici nu mă pricep! Vom intra într-o dezorganizare totală! Uite, mîine trebuie cumpăraţi cartofi şi morcovi, poimîine trebuie decongelat frigiderul iar vineri e şedinţă cu părinţii la şcoala fetei! Ca să nu-ţi mai spun mai departe! Cum ai să le rezolvi?
— Nu ştiu, sînt ocupată!
— Dar nu admit să las lucrurile la întîmplare! Mi-a intrat ordinea în sînge!
— N-ai decît să te ocupi tu de acţiunile astea!
— Şi atunci cine va mai lucra la întocmirea programului zilnic?
— Poţi să faci o întrerupere! spuse ea.
— Asta-i bună! Timpul zboară pe neştiute şi-o să dăm din colţ în colţ cînd vom ajunge la zilele respective neştiind ce să facem! Nu pot face „întreruperi" în viaţă! Orice minut care trece nu se mai întoarce!
— Şi ce ai aşa de urgent de stabilit?
— Am ajuns abia la ziua de marţi 3 februarie 2003! Conform programului, Maricica noastră e măritată şi are un copil mic! Pentru miercuri trebuie precizate cumpărăturile care trebuiesc făcute: diferite schimburi, hăinuţe, papucei, etc. Doar n-o să lăsăm copilul dezbrăcat în toiul iernii fiindcă ai tu azi şedinţă de bloc?!?
(Perpetuum comic ’88, pag. 171)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu