Pe unde trebuia să treacă un drum ce era în construcţie, se afla un copac mare, dar uscat. Se înţelege că cei mai mulţi dintre constructori au propus să-l doboare cu un buldozer. Uşor de zis, dar greu de făcut. Şeful brigăzii, om prevăzător, se temea ca nu cumva să intre în vreo încurcătură. A telefonat la sediul institutului ce se ocupă cu protejarea monumentelor naturii, spunîndu-le despre ce este vorba. I s-a atras atenţia că vor trimite pe cineva şi că pînă atunci să nu întreprindă nimic.
După-amiază, sosi, într-adevăr, cineva. Era un bătrîn rotofei care a privit puţin copacul şi a plecat fără să rostească măcar un cuvînt. Şeful brigăzii de lucru l-a oprit şi l-a întrebat:
— Vă rugăm să ne spuneţi, ce aţi hotărît?
— Nu sînt în măsură să vă dau nici un răspuns. Şeful meu m-a trimis să văd copacul şi acum mă duc să-l informez despre cele văzute.
Nici pînă a doua zi la asfinţit n-a primit nici un răspuns.
Şeful brigăzii îşi ieşi din fire, văzînd cum timpul trece, iar utilajele şi oamenii stau de pomană. Din nou telefoane!! I s-a răspuns că acel copac are o istorie lungă. În orice caz, pentru a se lua o hotărîre, trebuie studiate multe materiale de specialitate şi asta cere timp.
— Cum puteţi gîndi aşa? Nu vă închipuiţi că drumul acesta este mai important decît un copac uscat? Din cauza lui am ars gazul de pomană timp de două zile, spuse şeful brigăzii, enervat la culme.
Dar... „dezbaterile" au continuat pînă în ziua următoare, cînd, la faţa locului, s-a prezentat un alt reprezentant al institutului pentru rezolvarea problemei. Cel trimis avea aerul unui savant. A ocolit copacul de trei ori, apoi invers de încă trei ori, ba chiar a făcut şi o fotografie. Înainte de a pleca, nu a uitat să precizeze, spre uimirea tuturor, că va mai dura pînă se va lua o hotărîre.
— Ce mai atîtea discuţii? Nu vedeţi că este un biet copac uscat? îl admonestă omul de la construcţii.
— Ei, dacă ar fi uscat, n-ar fi nici o problemă. Dar vezi, mata, el mai trăieşte... Şi sfîrşind vorba, se grăbi să plece fără a mai spune nici bună-ziua.
Muncitorii constructori s-au strîns în jurul copacului şi l-au privit îndelung, pînă au simţit că-i doare ceafa de atîta stat cu capul în sus. Dar nimic nu dovedea că acel copac ar mai fi cumva în viaţă.
Au mai trecut alte două zile fără nici un rezultat. Copacul parcă-i sfida, făcîndu-i să se simtă neputincioşi. În ziua aceea ploua şi bătea un vînt puternic. Oamenii se retrăseseră în colonie şi vorbeau despre încurcătura în care a intrat şeful lor. L-au văzut însă luîndu-şi bicicleta şi plecînd hotărît la institut. Acolo l-a primit Chang, ospitalierul şef al institutului. Cînd l-a văzut ud pînă la piele, i-a oferit ceai, i-a dat să aprindă o ţigară.
— Am discutat mult şi foarte serios, spuse Chang. Hotărîrea noastră este că acel copac trebuie să rămînă acolo!
— Cum, domnule, adică pentru un copac uscat, să deviem noi drumul? Bine, dar asta înseamnă pierdere de timp şi de materiale, spuse din ce în ce mai iritat şeful de brigadă.
— Asta nu ne priveşte pe noi. Apoi, arătînd fotografia, Chang continuă:
— Uite, vezi aici, pe o creangă mică, mai sînt trei frunze. Asta înseamnă că mai trăieşte. Dar dacă înviază? Mă întreb atunci, cum poţi să spui că-i uscat? S-ar usca dacă l-aţi scoate voi, şi asta n-are dreptul nimeni s-o facă!
Uluit de o aşa „teorie", şeful brigăzii nu mai avu puterea să spună ceva. Era fantastic cum gîndeau oamenii aceştia. Se frămînta continuu. În mintea lui drumul cel drept îi apărea ca o sfoară cu multe ocolişuri...
Dar... deodată, telefonul îl făcu să tresară. Cineva voia să vorbească chiar cu el. Duse receptorul la ureche şi... începu să rîdă în hohote.
Abia putu să se aşeze pe un scaun, întinzînd receptorul şefului Chang. Acesta avea să afle şi el că vîntul puternic de adineauri trîntise la pămînt copacul...
În româneşte de OPENGE MILITARU SHUQINYANWEN
(Perpetuum comic ’88, pag. 204)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu