Dracu ştie de ce mă confundă oamenii cu Geschonneck*. La început am crezut că din cauza bărbii — amîndoi eram bărboşi. La un moment dat Geschonneck şi-a ras barba şi am rămas numai eu Gechonneck. Orîtce, oricît aş fi scris, rămîneam Geschonneck. De cum ajungeam într-un oraş sau orăşel oamenii întorceau capul după mine, maşinile se opreau: „Dumneavoastră, chiar dumneavoastră...? Şi răspundeam: „Da, eu în persoană..."
„Prezenţa dv. ne onorează"
„Văd şi eu că nu-i glumă..."
„Aţi fost nemaipomenit în rolul lui Petershagen" Am replicat: Şi în rolul slugii din „Puntilla" lui Brecht, nu-i aşa? Şi în rolul chiaburului din „Tranşeea" lui Strittmatter...
Oamenii ridicau din umeri; era mult de atunci, nu mai ţineau minte.
În localuri şi în staţiile de metrou eram rugat să dau autografe. Semnam cu plăcere „Erwin Geschonneck".
Într-o zi i-am povestit toate astea lui Geschonneck. „Asta faci?"
„Nu-mi vine să-i dezamăgesc pe oameni" i-am răspuns.
„Dar e un fals dovedibil!"
„Semifals!, fiindcă mă cheamă tot Erwin."
Am participat împreună cu Geschonneck la nişte festivităţi de la Zörbig şi Bitterfeld** la care erau prezenţi tot felul de artişti. Partea cea mai plăcută a festivităţii s-a dovedit a fi dansul de la sfîrşit. Geschonneck se aşezase la bar şi bea. Eu n-am făcut ca el şi m-am trezit poftit la dans. M-a luat în primire o doamnă. Mi-am dat numaidecît seama că sînt Geschonneck şi am dat să scap. „Să vedeţi... dansez destul de prost"; doamna nu se lăsa: „V-am văzut în filme, dansaţi bine." „În film am alte condiţii... parchet ceruit..."
Doamna rîdea la gîndul că eram Geschonneck şi foarte spiritual. Pînă la urmă s-a lămurit că nu ştiu să dansez dar asta n-a deranjat-o, îi făcea chiar plăcere s-o calc pe bombeu.
Într-o vreme m-a bătut gîndul să mă fac actor de film. Un cunoscut mi-a spus că nu face şi mi-a cugerat să joc la televiziune. Asta n-am vrut eu, fiindcă la televiziune joci ce vrei şi cum vrei şi nu te laudă nimeni. În orice caz presa te ignoră total. Iar eu aveam nevoie de critici.
În toată cariera mea de Geschonneck n-am avut decît un singur succes şi ăla mititel. Eram în pauza unei conferinţe importante; participanţii erau ciorchine pe culoare. Eram cu Geschonneck într-un grup de participanţi. Am văzut venind spre noi două fete. Le-a văzut şi Geschonneck care reflecta: „Astea vor autografe". Fetele s-au dus la Geschonneck şi praf l-au făcut. „Vă putem deranja o clipă, d-le Strittmatter?"
M-am retras după o coloană şi l-am lăsat pe Geschonneck să fie Strittmatter. Lui Geschonneck să-i vină rău fiindcă fetele l-au întrebat: „De ce v-aţi purtat aşa de urît cu femeile în ultimul dv. roman?"
I-o făcusem lui Geschonneck. Era ca răbufnirea omului din umbră.
E mult de atunci. Între timp m-am obişnuit cu gîndul că sînt Geschonneck şi era cît pe ce să uit cum mă cheamă. Dar, aşa se întîmplă mereu, mă-mpinge o dată mititelul să le spun unor vînători de autografe: „Nu sînt Geschonneck şi totuşi îmi revine partea cea mai dificilă din filmele lui." „Aha, sînteţi cascadorul care-l dublează pe dl. Geschonneck în scenele de călărie..." „Cam aşa ceva..." am replicat. Cînd mi se cere un autograf scriu „Cu recunoştinţă, Erwin Strittmatter" şi văd că oamenii se bucură fiindcă nu-i de colo nici autograful unuia care-şi poate rupe picioarele la o cădere de pe cal.
În româneşte de LIA MELTZER
* Erwin Geschonneck — actor de teatru şi film din R.D.G.
** Zörlig, Bitterfeld — oraşe din R.D.G.
(Perpetuum comic ’88, pag. 225)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu