Cine a spus că a discuta cu mănuşi nu e bine? Gîndiţi-vă şi dumneavoastră:
În primul rînd, a discuta cu mănuşi e foarte igienic. Ai vorbit, ţi-ai scos mănuşile, şi mîinile au rămas curate. În acelaşi timp interlocutorul nu-şi lasă amprentele digitale. Şi, dacă nu-s probe, poţi să dezici foarte uşor ce-ai zis.
În al doilea rînd, există unele teme atît de fierbinţi încît îţi poţi frige cu multă uşurinţă degetele. Şi altele, atît de reci, încît îţi îngheaţă şi sufletul. Iar cu mănuşi — mă rog — poţi conversa despre absolut orice şi oricum.
În al treilea rînd, există teme de care nu te poţi atinge cu mîinile murdare. Iar dacă eşti cu mănuşi, cine-ţi poate vedea culoarea degetelor?
În general, vorbind cu mănuşi, puteţi discuta fără a spune nimic. Asta se mai numeşte şi echilibristică verbală. Vă simţiţi cuprins de zborul cuvintelor, de sonoritatea, de suculenţa lor, dar dacă zboară spre ţintă sau pe-alături, dacă e nevoie de ele sau nu — asta n-are nici o importanţă.
O discuţie cu mănuşi este atunci cînd toţi îşi spun propria părere, ferm şi hotărît dar nu se ştie în legătură cu ce. O discuţie fără scop. Ne-am întîlnit, am vorbit, am plecat (oare cum s-o fi spunînd pe latineşte?). Şi toţi cu mănuşi.
La urma urmelor, pentru a vorbi pe tema discuţiei cu mănuşi, trebuie să-ţi scoţi mănuşile. Dar, la ce bun? E mult mai scump.
În româneşte de ROXANA SABĂU
(Perpetuum comic ’88, pag. 232)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu