Femeia, care a intrat în cabinetul meu, era murdară de muştar. M-am făcut că nu observ, însă m-am hotărît să fiu prudent. „Fereşte-te de femeile urîte" — îmi spunea mama întotdeauna. „Sînt ori sfinte, ori vipere". Eram sigur că clienta mea nu e o sfîntă.
— Vă ascult, doamnă — i-am spus pe un ton nemulţumit.
— Nu ştiu cu ce să încep...
— Cel mai bine cu „să vedeţi" — am mormăit, străduindu-mă să n-o privesc în ochi.
— Să vedeţi, soţul meu trăieşte de 5 ani cu o altă femeie şi...
— Şi vreţi să divorţaţi, nu-i aşa?
Ochii i s-au micşorat ca la pisică.
— De ce să divorţez? E cel mai bun soţ pe care l-am avut pînă acum.
— Am înţeles că vă înşeală...
— Da, da’ cu cine?! Dacă a-ţi vedea-o pe femeia aia... Nu-l invidiez deloc.
— Poate că dumneavoastră, doamnă, nu sînteţi geloasă — am observat răutăcios, însă n-a dat nici o atenţie.
— Să vedeţi, femeia cu care mă înşală soţul meu este căsătorită. Şi soţul ei...
— Nu ştie nimic, nu-i aşa?
— Da’ ce-i treaba lui? s-a mirat. Nu trebuie să intri în paturile oamenilor încălţat!
— Însă...
— Ştiu — m-a întrerupt — trebuie să te descalţi. Dar, la ce ajută?
— Cel mult să nu murdăreşti cearceafurile — am zîmbit... Şi acum, cînd sînt greutăţi cu detergenţii...
— Ca să speli murdăriile — s-a înfuriat — nu trebuie detergenţi.
Am crezut că e o aluzie...
— Nu vă faceţi că nu înţelegeţi — a ţipat. Ştiţi perfect la ce murdării mă refer.
Am vrut să mă apăr, dar n-am reuşit.
— Sau poate sînteţi unul dintre ăia care credeţi că e suficient să foloseşti mult săpun, ca să ai mîinile curate?! Prostii! Ştiu oameni care aveau băi de lux şi saune şi...
— Vă sfătuiesc să nu vă lăudaţi cu asemenea cunoştinţe — am întrerupt-o cu un ton rece. Şi întorcîndu-ne la soţul femeii cu care soţul dumneavoastră are plăcerea să vă înşele...
— N-am venit aici pentru plăcerile soţului meu — s-a înfuriat. E vorba că soţul iubitei lui are o vilă. Şi aş vrea să verificaţi cum a făcut-o.
Am privit-o cu o şi mai mare neplăcere.
— Poate a construit-o pe căi legale. Prin muncă cinstită...
— Prin asta oamenii nu-şi fac vile — a bătut cu pumnul în masă.
— În primul rînd sînt cazuri şi cazuri, în al doilea rînd, ca detectiv particular nu mă ocup cu asemenea treburi. Dacă-l bănuiţi că şi-a însuşit vila pe căi necinstite, vă sfătuiesc să faceţi o reclamaţie la NIK, Comisia pentru controlul averilor.
M-am ridicat, dîndu-i de înţeles că vizita s-a terminat. Ce păcat! Clienta mea era nu numai urîtă, dar şi obtuză.
— În primul rînd — a spus — Comisia a cercetat problema şi n-a descoperit nimic. Şi apoi să nu mă jigniţi. N-am obicei să fac reclamaţii.
— Aş vrea să vă cred, însă vă rog să mă scuzaţi — i-am spus arătîndu-i discret uşa — dacă nu e reclamaţie, atunci ce e?
— Curiozitate normală — mi-a zîmbit cu cochetărie, ceea ce, avînd în vedere aspectul ei, era o adevărată lipsă de tact.
— Dacă Comisia a constatat că totu-i în regulă, de ce vă mai interesează?
— Tocmai d’aia — a zîmbit din nou.
— Nu înţeleg...
— Sînt sigură — a spus cu voce scăzută — că nu şi-a făcut vila pe căi cinstite. Şi Comisia n-a verificat nimic. De aceea aş vrea ca dumneavoastră să vedeţi ce şi cum... Pentru că eu şi prietenul meu cu care sînt de 6 ani, ne gîndim să avem şi noi vreo vilă... Şi să începeţi de la faptul că comisia n-a făcut nimic... Înţelegeţi, nu?
— Înţeleg — i-am spus deschizîndu-i uşa. Vreţi să vă ajut să furaţi curat. Îmi pare rău, dar ne-aţi supraapreciat. Rămas bun, doamnă.
Am constatat, cu uimire, că atunci cînd e supărată e şi mai urîtă. Dar mi s-a părut că e imposibil.
— Ştiţi ce? — a răcnit din uşă —, văd că oamenii care au vorbit aşa frumos de dumneavoastră au exagerat, din păcate.
Sigur că da... gîndeam. Şi, în afară de asta, oare cineva despre care se vorbeşte de bine, trebuie să fie şi necinstit? Probabil că e tot o exagerare. Din fericire.
În româneşte de GEORGETA VILĂU
(Perpetuum comic ’88, pag. 236)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu