Ca la război

        Am venit în vizită la fiul meu, în oraş.
        — Hai să mergem la Palatul sporturilor, spuse fiul.
        — Ce va fi acolo?
        — Muzică de estradă, numai să nu te sperii.
        — De ce să mă sperii? Am participat la cucerirea Berlinului. Nu cred să fie mai rău. Hai să mergem.
        Am ajuns. Ne-am aşezat. Ascultăm. Au răsunat tobele, s-au auzit trompetele, au început să lumineze reflectoarele.
        Pregătirea de artilerie, îmi zic... ca la război. Mă uit să văd ce va fi în continuare.
        Pe scenă a apărut o fată şi a început să deschidă gura în faţa microfonului. Corect, îmi zic. Şi eu am deschis gura cînd trăgeau tunurile din toate părţile.
        Cînd a încetat zgomotul, fata s-a înclinat.
        — Cînd o să cînte? întreb eu.
        — Păi a şi cîntat! Vezi, tată, ca să înţelegi muzica de estradă trebuie pregătire...
        Mda, pregătirea a avut loc. Să vedem ce va urma.
        Din nou zgomote puternice scoase de instrumente de mare calibru.
        De după cortină a ieşit în fugă un tînăr, s-a apucat de microfon şi în paşi de dans a început să alerge pe scenă.
        — Se vede că n-a făcut la artilerie, zic eu fiului.
        — Nu aud, răspunde el.
        — Nu-i nimic. În Berlin n-am auzit nimic zece zile şi zece nopţi! Aici e vorba numai de două ore! Văd că şi fiul îşi freacă urechile de parcă i-au degerat.
        — Ţine-te tare, zic eu. Am rezistat în război, vom rezista şi aici. Apoi am aplaudat şi eu cu ceilalţi...

În româneşte de COLEA CURELIUC

(Perpetuum comic ’88, pag. 240)