Pata de cerneală

(Un parc, o stradă sau oricare alt loc în care se pot întîlni doi bărbaţi).

LEONTE (bucuros că îşi întîlneşte prietenul): Luca!
LUCA: Leonte!
LEONTE: De două zile te caut şi nu dau de tine.
LUCA: Mai mult pe teren. Ce vrei să-mi spui?
LEONTE: Fii atent că este vorba despre ceva foarte serios, pentru tine. Poate chiar grav.
LUCA: Chiar aşa?
LEONTE: Chiar aşa! Problemă serioasă, cu cine ştie ce consecinţe. Am fost eu la tine, la birou, acum trei zile. Cînd stăteam noi de vorbă, a intrat, la un moment dat, o tovarăşă cu fusta roşie şi pantofi negri... Una care ţi-a adus un dosar cu acte... Cu bluză înflorată sub care se zărea...
LUCA: Cu părul negru?
LEONTE: Cu păru’ ca aluna... Cu cercei de chihlimbar şi colier tot de chihlimbar... Care a zis: „Poftim dosarul" şi mirosea a Cristian Dior, ca şi ochelarii.
LUCA: Miroseau şi ochelarii?!
LEONTE: Ochelarii erau tot Cristian Dior... Tu eşti chior, nu te uiţi cine-ţi aduce dosarele...
LUCA: Cîte dosare primesc într-o zi.
LEONTE: Avea o curea lată, din piele împletită drept cataramă o pafta frumoasă... Un metru şaizeci şi cinci înălţime şi cincizeci de chile. La pantof treizeci şi şase şi-n talie şaptezeci...
LUCA: Cînd ai văzut toate astea?
LEONTE: Păi, ce, sînt chior?...
LUCA: Cît timp a stat la mine?
LEONTE: Ţi-a pus dosarul pe birou, şi-a spus: „Poftiţi dosarul", şi a plecat imediat, cu părul coc, sub care se vedea gîtul fin, de adolescent, deşi are douăzeci şi şapte de ani.
LUCA: Eşti sigur că ai văzut-o la mine?
LEONTE: Absolut sigur. Parcă îi văd glezna subţire, de căprioară, muşchiul lung, călcătura elegantă.
LUCA: Nu era, dom’le la mine.
LEONTE: Graţia cu care ţi-a aşezat dosarul pe birou. Glasul de neuitat, cald suplu, cînd ţi-a spus: „Poftiţi dosarul". Inelul reprezentînd un şarpe de două ori încolăcit pe deget, cu două briliante care sclipeau la fiecare mişcare. (Din ce în ce mai pasionat). Ochii arcuiţi în sus, de o formă cu totul aparte. Culoarea lor de o limpezime incredibilă, de vitraliu puternic luminat din interior... Nasul drept, amintindu-l pe-al Afroditei! Pielea de marmură. Dantura fără cusur, pe care şi-ar dori-o pentru reclamă orice fabricant de pastă de dinţi. Genele ca nişte streşini, ca sub umbra lor să strălucească mai viu albastrul ochilor. Cînd s-a ridicat după ce a aşezat pe birou dosarul, am observat pe fustă, imediat sub cordon, o mică pată de cerneală.
LUCA (sare luminat): Pata de pe fustă?
LEONTE: Cît un năsturaş de cămaşă!
LUCA (furios): Pata aia îngrozitoare? Ştii cît ne-am certat din cauza ei! Am dat o groază de bani pe fustă şi ea, cu o neglijenţă de necrezut, şi-a pătat-o cu cerneală! Dacă ai văzut-o, de ce-ai mai bătut cîmpii atîta timp? Mi-ai înşirat o mie de prostii, în loc să-mi spui că ai observat cît este de neglijentă. O să-i spun că mi-ai atras atenţia că umblă cu fusta pătată! Asta înseamnă, dragă, să ai o nevastă neglijentă! Te invidiez că ai reuşit să-ţi păstrezi libertatea! Eşti un burlac fericit... Da! acum, cînd, în sfîrşit, ştiu despre cine este vorba, ce voiai să-mi spui?
LEONTE (desumflat, încurcat): Păi... voiam să te rog... să-i transmiţi omagiile mele! N-am putut să vin la nunta voastră, şi...
LUCA: Bine, îi transmit. Şi pentru asta, atîta vorbă? Da’, să ştii, îi spun că ai observat şi pata de pe fustă! Să se înveţe minte! La revedere!...
(Luca pleacă grăbit, Leonte priveşte lung, după el.)
LEONTE: Ce m-aş fi făcut, dacă nu observam pata de cerneală?

(Perpetuum comic ’88, pag. 90)