— Fragment —
Avem prilejul ca în această ediţie din antologia noastră să reproducem un capitol din „O cracă a arborelui genealogic" — scriere recentă a unuia din cei mai prodigioşi umorişti contemporani, scriitorul şi gazetarul NICUŢĂ TĂNASE
Dedic acest capitol filatelistului pe scurt de la revista „Săptămîna", Mihai Neagu Basarab
Ştiţi ce-am să fac eu astăzi? Astăzi pînă în prînz? Ştiţi ce-am să fac? Am să vă vorbesc despre ei. Despre care ei? Cum despre care ei? Tata, mama... Ba nu, invers. Mama, tata. Invers e mai bine. Ştiu de cînd eram copil că e mai bine aşa. Adică nu de copil, ci de cînd am început să vorbesc şi eu şi după ce am aflat ce se întîmplă în preajma mea. De ce? Cum, chiar nu vă trece prin cap că mai mulţi taţi poţi avea, însă mamă numai una? De aici şi bancul ăla cu „mamă e numai una". Deci mama, tata, Zoica, Dănuţ, ei şi ceilalţi. Care ceilalţi? Păi ce, am fost singur la părinţi? Zoica a fost singură? Dacă eram singuri, astăzi nu-mi mai ajungeaţi nici cu prăjina la nasul ăsta al meu cîrn. Eram mare!
Dacă vreau, mă pot lăuda acum că tata a fost pilot de cursă lungă, ori că a avut un picior de lemn şi un ochi de sticlă, că a purtat brăţară ori basc franţuzesc... M-aş putea bărbieri că tata mare a fost pirat. Pirat pe Marea Neagră şi că a avut armură de cauciuc nemercerizat, că a murit de gută în cine ştie ce bătălie cu alţi piraţi. De tata mare e vorba... De tata mai pot spune că a fost patronul fabricii de cuie de la Sinaia ori marele farmacist de la Basarab: Alifantis. Pot spune că a fost Marmoroş Blanc din Moromeţii lui Marin Preda. Dar n-a fost nici una nici alta, aşa că o să vă spun cînd o veni vremea ce a fost şi nimic, dar absolut nimic în plus. N-am să vă spun nimic de la mine. Ce interes aş avea? Tata şi aşa a avut o viaţă agitată, nu a fost el pirat, nici pilot de cursă lungă, nici fabricant de cuie, dar... aveţi răbdare c-o să-i vină rîndul.
Şi despre mama v-aş putea spune c-a fost fecioară cînd m-a făcut pe mine, că fecioară a rămas şi după aceea, mai ales c-a mai existat un precedent (vezi fecioara Maria). Cînd o veni vremea am să vă vorbesc şi despre ea. Puteţi să fiţi siguri că n-am să exagerez cu nimic. Ştiţi că mie nu-mi plac lăudăroşii. Chiar dac-o să mă pice careva dintre dumneavoastră cu ceară albastră n-am să fac prostia să spun că mama a fost rudă cu Ioana d’Arc ori cu Genoveva de Brabant şi nici n-am să vă spun c-a fost femeia cu barbă de la moşi.
Despre Zoica v-am mai spus eu cîte ceva. V-am spus că mi-a fost nevastă şi pe vreme rea şi pe vreme bună, dar nu-i de ajuns. Trebuie să cunoaşteţi mai multe despre ea. Soarta ei este în mîinile mele acum. Dacă mă apucă pandaliile pe mine pot zice despre ea ce vreau. La mine e pîinea şi cuţitul. Ce pîinea şi cuţitul?! La mine e peniţa şi cerneala. Pot face ce vreau cu biografia ei. O pot face fiica unor reparatori de umbrele, fiica unor fabricanţi de potcoave de cai morţi, ori mai ştiu eu ce fiică de moşieri. Fiica unor foşti moşieri, că astăzi nu se mai găseşte articolul ăsta. O pot face şi fiica unor ţigani corturari, ori a unor zarzavagii. Aş putea să mă duc la ea şi s-o întreb ce vrea, ce biografie îi convine. Eu însă n-am să fac aşa, eu am să mă ghidez numai şi numai după adevăr. Eu, pardon, ea, Zoica, nu merită să spun despre ea lucruri urîte sau neadevărate. Dacă am să spun adevărul despre ea, am să spun prea mult. Nu e locul aici să-i aduc laude, dar dacă aş putea eu spune adevărul, atunci făcătorul de calendare bisericeşti ar sta la coadă la poarta mea ca să-i mai spun ceva despre Zoica, pentru ca s-o poată face sfîntă. Sfintele din calendarele bisericeşti nu cred că au mai multe merite decît are Zoica. Dacă punem la socoteală numai anii pe care i-a trăit ea lîngă mine cît am fost bolnav, cît s-a chinuit cu mine cînd nu puteam vorbi şi tot ar fi destul să fie sfîntă. Dar de ce să fie sfîntă? S-o înjure toţi beţivii? Ştiu eu că aşa fac beţivii, în loc să bea zeamă de varză se duc la calendarul creştinesc şi iau sfinţii după alfabet. E drept că Zoica ar fi mai ferită fiind mai la urmă, dar te pui cu beţivii? Şi poate că beţivii adorm pînă să ajungă la litera Z.
După cum vă uitaţi la mine îmi daţi de bănuit că nici pe mine nu mă cunoaşteţi prea bine. Cine sînt eu şi ce vreau? Păi, vreau să vă spun cîte ceva despre ai mei. Pe ei îi cunosc foarte bine, aşa că n-o fi mai greu să-i descriu. Deci n-am să mă păcălesc şi n-o să vă păcălesc prin caracterizarea lor. Cine sînt eu? Păi după cum scrie pe coperta acestei cărţi, acolo sus, sînt autorul ei. Eu am scris tot ce se află aici. Ceea ce vă spun eu acum e vag? Dacă aveţi impresia că tot ce v-am spus pînă acum e vag, atunci s-o iau altfel.
Ştiţi cine sînt eu? Sînt Stan Dracu? Nu! Nu sînt Stan Dracu. Sînt ăla care şi-a scris numele pe coperta unor cărţi. Nici asta nu vă spune prea mult? Bine. S-o iau altfel. Ştiţi cine sînt eu? Păi, eu sînt ăla care are la bicicletă ochi de pisică şters de noroi. Sînt ăla care nu cîntă din trompetă, bas, oboi, clarinet etc. Sînt ăla care nu ştie să meargă în mîini, să facă gimnastică de producţie şi alte feluri de gimnastică... Sînt ăla care umblă în foc numai cu cleştele, care nu face abuz de medicamente, care nu umblă cu uşa în spinare, care nu se urcă pe vreun acoperiş dacă nu e nevoie, nu poartă galoşi pe vreme frumoasă şi nu ţine nici umbrela deschisă în farmacia nr. 39. Sînt ăla căruia nu-i plac macrameurile groase, care nu scrie pe pereţi, sînt ăla care nu aprinde focul în păduri şi nu întărîtă animalele sălbatice! Vag?
Adică ce v-am înşirat eu pînă acuma e vag? Spun că nu umblu cu umbrela deschisă în farmacia nr. 39 şi dumneavoastră ziceţi că e vag? Daţi-o încolo. Şi astea sînt vagi? Ce să vă mai spun eu dumneavoastră despre mine ca să vă daţi un pic seama cu cine aveţi de-a face? Am găsit! Eu sînt ăla care n-am fost văzut niciodată mergînd pe stradă cu un prosop legat la gît. Nu am mers niciodată cu prosopul legat la gît pentru că niciodată nu mi s-au umflat gîlcile? Aşa ziceţi dumneavoastră, că n-am avut gîlci? Am avut gîlci, dar n-am umblat cu prosopul legat la gît. Am făcut gargară cu gaz. Nici măcar atunci cînd eram mic n-am umblat cu picioroange. Dac-aţi văzut pe cineva umblînd cu picioroange pe Calea Victoriei, cam pe lîngă Capşa, să ştiţi că nu eu am fost ăla. Eu habar n-am să merg cu asemenea drăcii. Eu sînt ăla căruia nu-i plac măslinele, conopida, ardeii umpluţi, bătăturile, negii, coşurile, coşurile de pe faţă, cerneala roşie, braga, compotul bulgăresc, dovlecelul copt, zacusca, potîrnichile, becaţele, şerpii boa şi cu clopoţei, tigrii, caprele negre de tot, cimpanzeii, lamele Baltica, broaştele ţestoase mai mari de un metru. Sînt ăla căruia nu-i plac dar nu am unde să înşir tot ce nu-mi place.
Dar staţi puţin. Dacă vă aduceţi aminte de mine e bine, dacă nu vă aduceţi aminte de mine, iar e bine. Dacă nu vreţi să vă concentraţi puţin asupra persoanei mele, lăsaţi-mă în pace să-mi văd de ale mele... Unde am rămas cu descrierea? Am întrerupt acolo unde vă uitaţi lung la mine. Unde vă uitaţi la mine ca la omul din Neandertal. Merit eu să vă uitaţi aşa la mine? Ştiu de ce vă uitaţi la mine ca la omul din Neandertal. De unde ştiu? Treaba mea. Vă uitaţi la mine aşa, pentru că în cartea asta o să vă povestesc despre ai mei. Dar ia mai staţi puţin. Cum să vă povestesc eu ceva, dacă nu vă aduceţi aminte de mine? Ce părere v-aţi face despre mine dacă m-aş apuca să vă povestesc despre ai mei? Aţi zice: „Ia uitaţi-vă şi la ăsta ce ramolit e. Habar n-avem cine e el şi vrea să ne povestească despre ai lui. Ha, ha, ha!" Ce să fac eu ca să vă aduceţi aminte de mine? Să mă pun capra? Hai, că sînteţi tare glumeţi! Dacă mă pun capra, vă aduceţi aminte de mine? Cum? Dacă nu vă amintiţi de mine cînd stau în picioare, cum o să vă amintiţi de cineva care stă ciuci sau capra? Să sar într-un picior? Nu zău ca sînteţi puşi pe glume. Cum să sar într-un picior, eu om în toată firea!? Hai să admitem faptul că las la o parte ruşinea şi sar. Stînd pe loc nu vă aduceţi aminte şi sărind da? Hai să fim serioşi!
S-o luăm din altă parte. Să vă spun altceva. Să vă spun de pildă că eu sînt ăla care nu ştie să înoate nici măcar cît toporul lui nea Gheorghe groparul. Nu-l cunoaşteţi pe nea Gheorghe groparul? Nu aveţi de unde pentru că a murit de vreo cîteva zeci de ani. Nea Gheorghe ăsta, groparul, este ăla care ştia mii de inscripţii de pe cruci şi de pe coroane. Se închina de adevăratelea cînd vedea scris undeva: „Nu te voi uita în veci". Se închina pentru că ăla care scria nerozia aia nici n-a ieşit bine din cimitir şi gata: „Să-l vezi pe ăsta peste trei luni cu alta de braţ". Se închina şi vorbea singur şi cîte o dată şi aşa era. Nu treceau nici două trei luni şi ăla care scrisese că „nu te voi uita în veci" era şi însurat. Lumea îl vedea închinîndu-se şi vorbind singur şi zicea că-i nebun. Dar nea Gheorghe nu era nebun. L-a luat Dumnezeu pentru că o dată a vrut să ne taie nouă un salcîm. Aţi mai citit dumneavoastră chestia asta. Un salcîm care lui nu-i făcuse nimic, iar nouă ne dădea umbră. Era îngropat adînc salcîmul şi era crescut în faţa cizmăriei lui nea Badea, îi făcea umbră cizmarului nostru. Eu cred şi pe lîngă mine toţi giuleştenii cred că de aia l-a luat Dumnezeu pe nea Gheorghe groparul. Ei, dar dacă nu-l cunoaşteţi pe nea Gheorghe groparul, poate că-l ştiţi pe Dumnezeu care l-a luat. Nu-l ştiţi? Dacă eraţi Petrache Lupu îl ştiaţi.
Staţi că vă zic altceva... Ştiţi, eu am fost prieten, am mers de braţ şi cu actorul Ştefan Bănică. Da, ăla care cîntă că Gioconda se mărită şi o să avem nuntă în cartier. Eram prieten cu el numai atunci cînd juca la Teatrul Giuleşti. După ce a trecut în oraş la Teatrul Bulandra şi-a schimbat prietenii. Eu eram ăla care stam în stînga lui şi aveam şi un dinte metalic şi purtam părul cu cărare pe dreapta. Nici de Ştefan Bănică nu vă aduceţi aminte? Daţi-mi voie să vă spun că dacă nici de actorul ăsta nu vă aduceţi aminte, a venit timpul să întrebuinţaţi Gerovitalul. El este actorul ăla care a văzut moartea şi a jucat în piesa lui Eftimiu „Omul care a văzut moartea". Şi cu Nicu Constantin, actorul ăla cam negru, am fost prieten. Şi cu el am mers de braţ pe vremea cînd nu avea maşină. Nici de Nicu Constantin nu vă aduceţi aminte? Zău că v-aţi ramolit.
Nici dacă vă spun că de obicei umblu cu şireturile legate fundă? Nu cu fundă roşie. Cine a mai văzut om serios cu fundă roşie la pantofi? Cu fundă la şireturi. De unde ştiu eu să fac fundă? Păi ştiu de cînd eram mic. M-a învăţat unul, Nelu Manea. Ăsta, Nelu Manea, am auzit că umblă pe la biserici şi nu vrea să stea de vorbă cu toţi necredincioşii. Fratele meu Anghel mi-a spus că l-a văzut o dată în curtea bisericii Antim. (Biserică ori mănăstire... Şi una şi alta tot un drac e, nu?) De la Nelu Manea am învăţat şi tatăl nostru. Era tare în tatăl nostru, de aia a şi ajuns aşa mare. Cu Nelu Manea mă duceam şi cu moş ajunul. Eu aveam atunci în loc de traistă o geantă de vînătoare. Aveam geantă de vînătoare pentru că tata era vînător. Odată, cînd eram mic, a venit şi cu iepure împuşcat. Era vînător, vînător nu cîrpaci, ca alţii. Nici acum nu vă aduceţi aminte cine sînt? Cum? Nimic?
Ce să fac eu dacă nu aveţi memorie. Eu aş avea posibilitate să vă dau nişte idei care să vă facă să vă aduceţi aminte mai repede de mine. Ştiţi ce idei am? Să daţi pe la Institutul de Geriatrie. Au ăia nişte pilule... Vă mai dau cîteva date şi gata: am votat Soarele, am traversat toată viaţa numai pe verde, adică nu toată viaţa, pentru că vreo cincisprezece ani am trăit în mahalaua Marele Voievod Mihai şi în acea mahala nu existau semafoare, dar aşa, în general, am traversat numai pe culoarea verde. Am făcut focul în sobe numai iarna, nu am umblat la coşurile vecinilor mei. Mă duc la teatru numai cu cravată şi cu nod la ea. Ştiu să fac nodul la cravată dar nu ştiu să mulg o vacă şi nici să fac brînză. Nu ştiu nici cum se face cleiul de tîmplărie... gata, am găsit. Cel mai bun reper. Sînt rapidist! Sînt rapidist, dar ţin cu Corvinul.
Acum ştiţi cine sînt? Sfinte Sisoe! Pe unde a fost nevoie să vă duc pentru ca să vă aduceţi aminte de mine. Ce pot zice? Pot zice doar bogdaproste. Tot Rapidul, săracul! Puteam eu să vă spun şi ce semne particulare am şi ce lame întrebuinţez şi tot degeaba. Puteam să vă spun şi cu ce îmi este acoperită casa şi ce flori am în ghivece şi tot nu... De ce n-am adus eu vorba de Rapid de la început? De ce? Dacă aduceam vorba de Rapid de la început, acum eram departe. Eram dincolo de Buftea. Uite că pomenesc şi cinematografia şi eu nu vreau.
Fiindcă ştiţi cine sînt şi ce hram port, am să vă rog nu din inimă, am să vă rog din suflet să citiţi cu mai multă băgare de seamă paginile care urmează. De ce? De ce vreau să citiţi cu atenţie? Pentru că mă cunoaşteţi. Pentru că sînt rapidist ca şi dumneavoastră. Pentru că îmi sînteţi prieteni. Aşa-i că-mi sînteţi prieteni? Deci, citiţi mai departe.
(Perpetuum comic ’85, pag. 150)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu