O furnică
le spuse celorlalte:
— Cînd ţii un elefant
de piciorul din spate,
iar el încearcă să fugă,
cel mai bun lucru e
să-l dobori la pămînt.
Fabula precauţiei
Găina
a făcut un ou de struţ.
Uluit,
cocoşul
şi-a vîrît capul în nisip.
Fabula infatuării
Şi-a pus palma
Între frunte şi cer
şi-a acoperit,
deodată,
soarele.
Un gest care l-a convins că dacă ar vrea
ar putea răsturna
şi pămîntul.
Fabula măiestriei
O, cu ce energie
pleacă la drum furtuna!
Priviţi-o: peste cîmpuri
ia după ea copacii
şi-mpinge chiar şi rîul mai repede spre mare:
Şi poate-nspăimînta pînă şi luna
tăvălind în faţă-i norii negri!
Dar ia daţi-i să bage un fir de aţă-n ac!
Fabula adevărului
Se spune că adevărul
a fost, mai întîi, o sfoară groasă,
primitivă,
uneori deslînată.
Pe urmă s-a subţiat.
S-a rafinat. S-a modernizat.
E o metaforă uşoară,
dar plătită greu,
fiindcă, în cele din urmă, s-a înţeles,
ori se va înţelege,
că adevărul nu poate fi niciodată
o sfoară
nici groasă, nici subţire.
Într-un cuvînt
e un mare risc să faci pe el
echilibristică.
Fabula imitaţiei
În cele din urmă,
cîinele poetului
s-a pomenit
lătrînd în versuri.
Fabula prevăzătorului
Cu un scaun nu eşti sigur - şi-a spus.
Oricine ţi-l poate lua.
Astfel că şi-a făcut rost de două.
Şi s-a aşezat între ele.
Fabula eficacităţii
În timpul iernii, el a inventat o unealtă automată, cu zeci de dispozitive, pentru stîrpirea oricărui soi de buruiană şi, la vremea cuvenită, a ieşit cu ea pe tarla şi s-a mirat el însuşi de calităţile acestei maşini extraordinare, care nu lăsa în urma sa absolut nimic. Decît pămîntul gol.
Fiindcă, preocupat de grapa sa, a uitat să semene porumbul.
Fabula perspectivei
Munceau amîndoi la acelaşi zid,
unul oftînd,
altul cîntînd.
De ce eşti încruntat? —
l-am întrebat pe cel posomorît.
Şi m-a privit îndelung
şi m-a întrebat, la rîndu-i,
dacă nu cumva aş fi dorit să rîdă.
Cum să fie vesel dacă în fiecare zi
nu face altceva decît să pună
cărămidă peste cărămidă?
Şi l-am întrebat şi pe celălalt
ce i s-a întîmplat
de e atît de plin de patos?
Şi el mi-a răspuns:
— De ce să nu fiu? Punînd toată ziua
cărămidă peste cărămidă,
aici se va înălţa, curînd, un oraş!
Fabulă sportivă
S-a îngrijit de mîini, de picioare, de piept, de respiraţie, pînă şi de unghii, unghiile te pot împiedica în orice sport. Numai capul i-a rămas ca un lucru de nimic, ia mai dă-l dracului! atîta doar, cînd e vorba de fotbal, mai dau cu el în minge, bineînţeles, doar dacă se iveşte prilejul. Şi unghiile creşteau, la mîini şi la picioare, şi el le tăia cu grijă în fiecare miercuri, ziua unghiilor, iar joia se ocupa de muşchi şi de respiraţie...
Astfel că n-a observat cînd pieptul i-a crescut, făcîndu-l să se asemene cu o statuie antică. Dar n-a observat nici faptul că, pe măsură ce timpul a trecut, capul de care uitase cu desăvîrşire i se făcea din ce în ce mai mic...
Fabula macului alb
Toţi ceilalţi maci creşteau în cîmp,
dar acolo veneau vitele.
Şi alerga vîntul şi şuiera furtuna.
De teamă,
el s-a înconjurat de mărăcini
şi frunzele sale erau neatinse,
crude şi neatinse,
Iar petalele — mai albe decît albul însuşi.
Mărăcinii îi erau ziduri de cetate;
nici o vietate nu îndrăznea
să se apropie de ghimpii lor
şi macul alb rîdea
de macii roşii din cîmp:
— O să vă scuturaţi!
Curînd însă nu-i mai putu vedea.
Şi cînd mărăcinii,
în semn de ocrotire,
se aplecară-n boltă,
nu mai văzu nici cîmpia,
şi nici cerul.
(Perpetuum comic ’85, pag. 106)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu