Scofală, recenzentul grăbit şi în restanţă,
Avea-n sectoru-i liric şi epic o balanţă
Pe talgerele cărei punea contemporanii
Şi greutăţi diverse: defuncţii şi titanii.
Întîi zvîrlea pasajul, tăiat felii, pe-un talger.
Apoi cu mînă iute şi simţu-i critic ager
Pe discul dimpotrivă izbea cu nume grele,
Că victima întreagă sărea-n plafon cu jele.
Pe raftul lui Scofală, stăteau - ştiindu-şi rolul
„Şecspirul", „eminescul", „tolstoiul" şi „gogolul",
„Pindarul" şi „horaţiul" - etcetera, şi toate
Cu greutatea-n tone şi cu Etern marcate.
Nu rezistau nici marii, nu rezistau nici micii
Acestei „obiective" balanţe cu suplicii.
Doar pentru-amici Scofală avea o greutate
De mucava spoită cu aur şi carate.
Sărmanii - subsuoară cu versul sau romanul –
Ca basoreliefuri îi înfloreau tavanul.
Trudind pentru balanţă, el adormi-n crepuscul
Pe-un talger, ca pe-un nufăr un mormoloc minuscul.
De pe tavan, un picur din eul unui liric
Căzu pe celalt talger. Din raiul său oniric
Scofală, ca un glonte, ţîşni, spărgînd plafonul
Şi dispărînd în cosmos, ca un bolid, ca sonul...
De legea gravităţii chemat urgent să vie,
El răsări din cioburi stropit cu apă vie;
Dar, recăzînd pe-un talger, plesni de jale-ndată,
Că dumneaei, balanţa, rămase nemişcată!
(Perpetuum comic ’85, pag. 23)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu