Călătorul de la fereastră era chirurgul şef al unui spital mare, purtînd grad de clinică universitară. El se ducea în oraşul de pe Bega la o importantă conferinţă de chirurgie vasculară. Sătul de stat cu nasul în cărţi, se lăsă furat de galbenul holdelor de orz şi verdele gălbui al spicelor de grîu, din care se înălţau stoluri de vrăbii, speriate de zgomotul metalic al trenului rapid.
Inginerul îşi desfăşurase pe toată canapeaua calcule împrăştiate pe fiţuici, scheme şi coli ministeriale dactilografiate în dublu exemplar, pe hîrtie cretată. În plină viteză, trenul trecu prin Cernele, scrîşnind din osii, la depăşirea macazelor automate.
Uşa compartimentului se deschise cu zgomot; un călător pătrunse înăuntru, trăgînd după el o sacoşă, din care mai multe sticle de vin scoteau gîtul în afară. Îmbrăcat în costum de lucru, era zîmbitor şi părea să fie pe la mijlocul vieţii. Zise „Bună ziua" şi ajutat de o frînă se prăvăli pe locul liber de la intrare, faţă în faţă cu inginerul. Scoase din traistă o sticlă, pe eticheta căreia scria în diagonală „Fetească de Segarcea"; goli jumătate din conţinut, apoi, cu poftă de vorbă, îşi invită tovarăşii de drum să tragă un gît din licoarea galbenă şi parfumată. Şterse cu mîneca gîtul sticlei şi o întinse zîmbind celui de la fereastră:
— Serviţi cu încredere, marcă garantată a I.A.S.-ului din Segarcea!
— Mulţumesc, este o oră nepotrivită şi pe căldura asta sufocantă...
— Nu vrei să te bucuri cu mine? Ştii de ce beau azi? Am un băiat; după trei fete. El este doritul familiei. Am umblat cu nevasta pe la doctori, că ea, săraca, zicea că nu poate să facă băieţi. Că maică-sa a născut şase fete. Am găsit la policlinică unul isteţ, care mi-a explicat cu răbdare că sexul pruncului depinde numai de tată, mama nu are nici un amestec. Mai trase o înghiţitură şi continuă: — Atunci m-am ambiţionat; dacă ţine de mine, trebuie să iese băiat, şi uite că a ieşit. Mi-am luat liber pentru mîine, şeful m-a înţeles imediat. Mîine, stau toată ziua acasă şi cui mă fac!
Duse sticla la gură şi goli ultimul sfert. Cotrobăi în sacoşă de unde îşi făcu apariţia alta cu aceeaşi etichetă. Destupă butelia şi o întinse călătorului din faţă:
— Pentru băiatul meu, ia o gură de fetească! De cînd cu atîtea fete, mă obişnuisem să beau fetească, dar nu strică nici un băiat.
Inginerul, ţîfnos, îl refuză categoric:
— Du-te nene şi dă-mi pace! Mie îmi crapă capul de grijă şi dumneata vrei să chefuiesc!
— Dom’ şef, viaţa e scurtă, dacă o duci tot într-un calcul, ce mai pricepi din ea? Ţine sticla şi zi-i să-mi trăiască. N-auzi că am băiat?
— Măi, omule, mi-am luat bilet la a-ntîia ca să pot verifica lucrarea, iar dumneata îmi dai planul peste cap! Ai cumva bilet pentru vagonul ăsta?...
— Dacă mă refuzi, hai noroc şi sănătate, să fii iubit! Şterse sticla la gură, cu palma lui bătătorită, şi o întinse încet spre vecinul cufundat în socoteli. „M-a făcut muica oltean, puişor de craiovean"! Nu vreţi să cîntaţi cu mine. Să vedeţi ce iute trece timpul. Transpirat, crăpa din cînd în cînd uşa, să intre aer rece. Proiectantul turba de furie; curentul îi sufla hîrtiile.
— Dacă nu stai liniştit, aduc şeful de tren!
— Pe naşu’ abia îl aştept, poate vrea să bea cu mine un gît de vin.
— Du-te la vagonul restaurant, sau la clasa a doua, că stau locurile goale.
— Eu la a doua? Aici n-am loc? Sau am greşit trenul? Nu e ăsta rapidul de Timişoara?
Medicul se amuza. Cînd şi cînd încerca să-l potolească pe chefliu.
Pe coridor, spre capul vagonului, se auziră voci şi zgomot de perforator. Inginerul părăsi înfuriat locul. După cîteva minute, reveni însoţit de ceferist.
— El este turbulentul care deranjează călătorii şi care nici nu are bilet la întîi!
— Biletele, vă rog, răsună gutural vocea conductorului.
— Bea un pic de vin, că n-o fi foc. Ce dacă eşti în servici? Ştii ce e aia să ai un băiat, după trei fete?... Tocmai cînd pierdusem orice speranţă?
— Biletele vă rog, repetă glasul sfinxului care nu schiţase nici o tresărire a muşchilor feţei, la invitaţia făcută.
— Întîi dumnealor, că sînt oameni de la oraş.
Cei doi prezentară legitimaţiile de călătorie, în timp ce el schimbă sticla goală cu alta plină ochi. Cînd s-o desfunde, dopul se rupse în două bucăţi. Cu degetul mic, împinse înăuntru jumătatea înţepenită, trase trei înghiţituri şi începu să se caute în buzunare. Răbdarea controlorului se terminase; caută în geantă şi scoase un chitanţier.
— Te rog, buletinul de identitate!
— Păi ce, eu călătoresc pe bază de buletin! şi continuă lent să caute. Inginerul turba; curentul îi flutura mereu hîrtiile. În ultimul buzunar, de la bluză, scotoci insistent şi între două degete extrase biletul.
— Ia vezi, ăsta-i beletul?
Ceferistul îl răsuci pe ambele feţe, îl perforă brutal, îl restitui posesorului şi plecă mai departe. Vocea lui se auzi în compartimentul vecin:
— Cine a mai urcat de la Craiova?
Fericitul tată se instală comod pe locul lui, mai gustă din sticlă, apoi începu să fredoneze o doină de pe valea Jiului. Proiectantul sta gata să explodeze, în timp ce el, calm, îşi ştergea gura cu dosul mîinii. Se ridică greu în picioare, se clătină de cîteva ori ca o pendulă şi se adresă vecinului:
— Ce, credeai că n-am?
Trenul încetini mersul; un glas venit de pe coridor anunţa: „Filiaşi, cinci minute!" Apucă sacoşa cu mîna stîngă, salută milităreşte şi părăsi compartimentul.
Inginerul răsuflă uşurat, adună hîrtiile zburate pe duşumea; încercă mai multe poziţii pînă găsi una relaxantă. Fostul tovarăş de călătorie se întoarse cu faţa, crăpă uşa şi mai repetă cu limba împleticită:
— Ce, credeai că n-am?
Coborî grijuliu treptele şi se pierdu în furnicarul gălăgios al peronului.
(Perpetuum comic ’86, pag. 150)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu