Capsa, sufletul comerţului

        Niciodată nu se fîţîise Lola mai mult în faţa oglinzii, nu se privise cu de-amănuntul din faţă, spate, oblic şi perpendicular. Cel puţin aşa gîndea Laie, convins că nu linia paltonului probat o interesa, ci modul cum se asorta la fardul de pe obraz şi coafură. Mîndră, vîrî mîinile în buzunare, făcu o piruetă şi brusc înlemni. Nuanţe verzi-gălbui năpustiră chipul violent.
        — Are o capsă lipsă! Uite-o, era în buzunar! întinse palma spre Laie, cu ochii burghie la obiectul minion.
        — Lasă, mamă, căutăm altu’, o consolă liniştit.
        — Hii!... şi tighelu’... e desfăcut!...
        — Lasă, mamă, căutăm altul.
        — Eu p-ăsta-l vreau, Laie! Dacă nu-mi cumpăr azi înlocuitor de palton, m-arunc în buget cu cheltuieli inutile, şi fă ceva! îl direcţionă spre vînzătoare, cu privirea vraişte de furii.
        Îngrijorat de buget, Laie, monument de stimă şi respect, o abordă timid.
        — Fiţi amabilă, nu vă supăraţi, ştiţi, soţia vrea să-şi cumpere un înlocuitor de palton, din acela care se-nchide cu capse. E... acolo, cea cu unchiile scurte şi peltică, îşi muşcă vîrful limbii, şi n-are o capsă iar tighelu’ e puţintel desfăcut. Aveţi un atelier de mici remedieri în cadrul magazinului poate..., o şi are, să ştiţi, Lola!...


        — Pardon, nu punem capse la nimeni, îl strivi tot atît de amabil.
        — Ştiţi, se pune aşa... şi paac! îl tragi cu ceva în cap, îi explică metoda cu palma ghem, izbită de cealaltă.
        — Nu se pun capse la cumpărători.
        — Da?!
        În faţa deznădejdii, sufletul vînzătoarei se frînse.
        — Întoarceţi-l pe dos şi vedeţi cine l-a făcut, e pe undeva pe la Sibiu, duceţi-vă la ei, e marfa lor.
        — Draga mea, i-auzi, întoarce-l pe dos şi hai la Sibiu.
        — Laie, nu-mi pune răbdările la încercare, tu eşti bărbat, sau ce?! Dacă nu-mi pui capsă şi tighel, nu ca ăştia din joi în paşti...
        — Ştiu, mamă..., mă duc la responsabil. Să vină responsabilul!! strigă autoritar.
        Un ins pirpiriu se şi-nfiinţă la datorie-n poziţie de drepţi, cu ochii mărgele, feriţi în stînga şi dreapta.
        — Cu ce vă pot fi de folos? se ridică uşor pe vîrful picioarelor.
        Laie explică, pirpiriul se-ncruntă, şi ochii mărgele tuşti, pe subalternă.
        — Se poate, să fii lipsită de cel mai uman simţ de servire?! Că doar capsa e sufletul comerţului şi vînzătorii să puie capsa clientului cu tighel desfăcut. Apropo, şi dumneata ce ne tot baţi la cap cu mizilicu’ ăsta?! Să vă puie un nastur la remedieri, de mască, de tablă că cu modernismu’ nu vă ţine de cald, da’ cu nastur e mai variat aspectu’. Şi-apoi femeie în toată firea te legi de un tighel? Că moda e şi ea după etate, ca să zic aşa nu mai cadrează cu...
        — Laie, ia măsuri! explodă Lola, şi potop de lacrimi mărşăluiră obrajii.
        — Domnule!...
        — Nu-i nevoie, avem şi centimetru, scoase o bandă pînzată din buzunar, şi-o suprapuse peste palton din trei mişcări. Vă vine perfect. Du-l la remedieri, să-i puie un nastur, roşu, şi fă-le bon de cumpărare, ordonă vînzătoarei, că de-aia se cheamă înlocuitor, să poată omu’ improviza pe gustu’ lui.


        — Nu, vă rog, nu-l luăm, protestă Laie.
        — Las’ că-l ia altul.
        — În nici un caz.
        — Etete, cine face previziuni la marfă, îl ironiză. Cîte pretenţii... bodogăni şi le-ntoarse spatele grăbit.
        — Aşa eşti tu, un... un mototol..., un tupeist..., fără valoare în faţa responsabililor, un... fraier..., asta e, de ordin primordial!...
        Potop de reproşuri căzură pe capul lui Laie, pînă i se puse şi lui capsa. Tot era ceva.

(Perpetuum comic ’84, pag. 66)