Acum o lună, trecînd prin faţa blocului, aud zgomote ciudate — geamuri sparte, pîrîit de stofă ruptă, scîrţîit de tîmplărie care se frînge — însoţite de un „oauu!" prelung. Din pură curiozitate, ridic privirea: pe la etajul şapte, un individ, agăţat de o cercevea, plutea în gol, bălăbănindu-şi picioarele, de parcă evolua la paralele inegale.
— Hei, pot să fac ceva pentru line?
— Prinde-mă, zice, nu mai sînt în stare să mă ţin!
— Dom’le, păstrează-ţi cumpătul! La chestii d’astea nu mă bag fără consimţămîntul colectivului: nu-mi permit să iau în braţe pe oricine şi oricum. Ţi-ai plătit cotizaţiile, datoriile faţă de obşte, ai nevastă, copii, eşti om de nădejde, ce venituri posezi?... Te rog să nu insişti, pînă nu-mi lămureşti aceste date obligatorii.
— Nevastă nu posed, dar promit că voi depune eforturi sporite în această direcţie. Copii nu am, căci mi-a fost mai greu să-i fac singur, deşi m-am străduit. În privinţa averii, sînt o persoană de încredere: nu am nici o leţcaie.
— Dar, înainte... Înainte?
— Înainte, am stat bine cu averea!
— Bine-bine, dar în ce sens?
— Zero lei, zero bani!
Am convocat comitetul asociaţiei de locatari şi am dezbătut problema pe toate părţile, expunînd atît declaraţia verbală a sinistratului, cît şi informaţiile pe care le-am cules de la vecini, ICRAL, IDEB, apă şi canal. Merita atenţia noastră şi am hotărît să-l prindem, pompiereşte, în pătură. Ceea ce am şi făcut, alcătuind un colectiv de oameni de încredere, toţi unul şi unul, numai elemente verificate şi cu o reputaţie neîntinată.
— Vă mulţumesc din inimă! a zis după ce şi-a venit în fire.
— Ce făceai acolo? l-am luat în primire.
— Dom’le, pentru a evita risipa de căldură, lipeam geamurile cu „scoci". N-am cerut aprobare, considerînd că am fost în asentimentul dumneavoastră.
L-am asigurat, cum era şi normal, de tot respectul nostru.
Peste două zile, l-am salvat, iarăşi, cu pătura. Din verificări, întărite prin declaraţie verbală, exprimată tot în poziţia „agăţat" de cercevelele ferestrelor de la etajul şapte, am stabilit, fără dubii, că rămăsese în văzduh în timp ce punea gratii la ferestre.
— Din pricina porumbeilor care, bătuţi de vînt, se izbesc în ferestre... Or, pentru producerea unui metru pătrat de geam, se consumă o sută de kilowaţi energie electrică de cea mai bună calitate. Vă rog să fiţi de acord cu mine că am procedat just!
Cu o săptămînă în urmă, aud „bum, bum, bum!". La miezul nopţii, cînd somnul este mai dulce, iar stafiile circulă lipsite de îngrădiri exprese. Individul îşi baricada uşa. Am fugit toţi să-l salvăm cu pătura, dar nu era cazul.
— Uşile duble împiedică risipirea căldurii! şi ne-a trîntit dublura în nas: era... tare; lucru temeinic elaborat, prin care nu răzbesc nici tancurile.
— Tipul ăsta ascunde ceva! a concluzionat preşedintele asociaţiei de locatari, un tovarăş cu o intuiţie de detectiv rasat. E suspect, nu structural, ci prin manifestările exterioare care, deşi juste, provoacă nedumeriri şi atrag atenţia într-un sens nedorit. Borfaşii vor da, negreşit, o lovitură, considerînd că, în blocul nostru, se află o comoară: excesul de zel al colocatarului nostru poate fi interpretat eronat. Se pune întrebarea: ce se va întîmplă în cazul că vor confunda apartamentul lui şi vor pătrunde în apartamentele noastre? De la el nu pot să se pricopsească: nu a avut nimic nici înainte, nici după. Pe cînd noi, care ne-am străduit... Iată, asta este esenţa problemei!
Din acea zi, fiecare ne-am cumpărat cîte o puşcă de vînătoare.
(Perpetuum comic ’85, pag. 115)
