Ca-n viaţă

El moare dimineaţa pe o plajă 
cu palmieri verzi, nisip fin, muzică tristă 
Ea, singură, pe un vapor imens şi alb 
îşi aminteşte iubirea care fuse 
fugind de ea însăşi pe însăşi insula 
unde avea o bucată de ocean, o vilă şi
        doi cîini credincioşi. 
Oh, oh, spuse, sughiţînd de plîns, vînzătoarea 
        de roşii
e ca-n viaţă, ca-n viaţă, ca-n viaţă 
Pe urmă plecă la chioşcul ei de carton 
şi trînti primele roşii pe cîntarul coclit 
cu un gest ferm de parcă i-ar fi înapoiat 
scrisorile, bărbatului care-o trădase 
Uită-mă, uită-mă, strigau ochii ei 
către bătrîna ce-i întindea o plasă ruptă 
nu înţelegeţi nimic, n-aveţi habar 
de sufletul rănit de pe vaporul alb, 
de sentimentele care dinamitează chioşcul 
între orele opt şi şaisprezece punct 
e ca-n viaţă, ca-n viaţă, pentru cinci lei 
se poate cumpăra la alegere 
un kilogram de roşii sau o pasiune totală 
depinde ce-ţi trebuie, depinde ce vrei.

(Perpetuum comic ’89, pag. 67)

Vezi toată postarea

Tratat de semantică

În cabinetul alb din Falaştoaca 
omul ţipa cît îl ţinea gura 
nu vedeţi oameni buni, nu vedeţi 
că mi-am scrîntit claviatura
implora pe felcerul Fane şi pe asistentă 
nu mai ezitaţi, puneţi şareta la cal 
e tîrziu şi e grav şi e chiar problematic 
să fugim ambii trei la spital 
ce poem al durerii, ce palidă dramă 
la noi în comună neştiut se scria 
pe claviatura scrîntită a toamnei 
vîntul de seară nebun cum cînta!

(Perpetuum comic ’89, pag. 66)

Vezi toată postarea

Ora închiderii

Laissez-moi, să mă lăsaţi să mă duc
pe o cărare ameţind de vară
s-au tras prea repede obloanele de fier
ora închiderii ne-mpuşcă iară.

Cît vin a mai rămas, e un mister
de mîngîiat cu nara şi cuvîntul
un chelner alb, o pasăre de pradă
îmi spune că la plată-mi este rîndul

dar laissez-moi, ce gest de prinţ aveam
ultimii bani punîndu-i pe tejghea
les jeux sont faites, nimica nu mai cade
decît prea ameţită, umbra mea.

(Perpetuum comic ’89, pag. 66)

Vezi toată postarea

Stirpe întomnate

Oborenii, colentinarii
ce populaţii vechi, aproape dispărute
limbi moarte dezertînd din dicţionare,
cîntece pierdute

Ai, cîrciuma mea, floare neagră
bolnavă de toamnă
mare domn eram duminica
şi tu-mare doamnă

iar de luni plecam în vin
şi-n istorii parfumate
noaptea mă tăia-n rărunchi
cu vorbe ciudate

ginitor de întîmplări
husăn cîteodată
cînd se potrivea-n priviri
vreo umbră de fată

hoţ de cai, cînd erau cai
cînd nu-hoţ cu luna
păgubit mai des; iar mint
eram totdeauna

azi mai pot să te alint
doar cu-njurătura
strepezită între dinţi
înflorindu-mi gura

oboreni, colentinari
stirpe întomnată
lanţ la gîtul unei nopţi
oarbă şi furată

Ai, cîrciuma mea, floare neagră
bolnavă de toamnă
mare domn eram duminica
şi tu-mare doamnă

(Perpetuum comic ’86, pag. 47)

Vezi toată postarea

Domnişoară-ntîmplătoare

Domnişoară-ntîmplătoare
te cunosc de mult de tot
de cu seară, de cu vară
de pirat şi matelot
erai crudă şi amară
ştiai danţuri şi cîntări
domnişoară-ntîmplătoare
şi regină pe-ntîmplări
eu, viteaz şi fără minte
înnotam în stînga ta
ca un fluture bezmetic
jur pe tinereţea mea,
domnişoară-ntîmplătoare.
Însă tu-erai chiar ea.

(Perpetuum comic ’86, pag. 47)

Vezi toată postarea

De cu toamnă

Dăşchide, dăşchide fereastra
bîntuie-o toamnă tîndăloasă-n oraş
miroase putred a fructe, soarele
plînge mieriu şi abraş
lasă-mă, lasă-n durerile mele
nepăsătoare şi leneşe, aproape uitate
sînt un caic de petrecere în apele verii
înnecat jumătate.
Dăşchide, dăşchide fereastra
Clementino, sau cum te-o fi chemînd
mi-e dor de muzică de gramofoane
şi de vinaţuri fierbînd
o toamnă amară-dulce ni-e dată
pomi dezbrăcaţi ce mai sîntem şi noi
într-o livede prea des
plouată de-atîtea ploi

(Perpetuum comic ’86, pag. 46)

Vezi toată postarea

Requiem

E linişte, domnule Pöe
şi pace ca-ntr-un cimitir
s-a îngropat şi ziua asta
iar corbul spune: Hai sictir!

ne e cam trist, ne e cam singur
la fel ca-n veacul care-a fost
tu mai arunci un vis în sobă
iar corbul spune: N-are rost!

dar vă iubesc ce mai contează
o zi, un an, un veac, un vis
cînd dragostea ne e întreagă
iar corbul spune: Ce plictis!

să bem deci, cîrciuma-i a noastră
şi domnu Pöe e musafir
venit să-mpace tot şi toate
iar corbul spune: Hai sictir!

(Perpetuum comic ’86, pag. 46)

Vezi toată postarea

Parodii reciproce (pc83)

ROMULUS VULPESCU
(tras pe limba parodicească de GHEORGHE TOMOZEI)

QUIJOTE

Truver bărbos şi pururea geloso
Pe-un vers celest ori mers de calypigă,
Trei Rosinante-şi leagă de cvadrigă
Pe drum (din vin în vin) către Toboso.

O, mori de vînt ce macină colive,
Sub scîndurile voastre roase io-te
Cum se ivi, nu tocmai spîn, Quijote
De pofte ars şi rîvne prea-beţive!

Mai ticălos (în dragosti) ca Baraba
Îşi moaie peana-n călimări cu nafturi,
Cu mîna-ncîrligată-n bruderschafturi
Şi-un hronic izvodeşte, dar degeaba:

Scobindu-se-n coburi după parale
Un pumn de guldeni pe vinaţuri strică
(Îi dă şi Dulcineii-o firfirică)
Şi-şi caută printre ocale-o-cale...


ROMULUS VULPESCU
către GHEORGHE TOMOZEI

TU,  DOR DE-AL ŞANULUI PAPUC

Plin de jind, contemplu trist condurii
— cei din care-am fost beut mult suc...
Tu, dor, îmi dai ghes: „Dă iama-n hurii
să-i încalţi iar şanului papuc!".

Zice-o lele, pe sofá: „Mă, lasă..."
Eu p-o cale-anume vreau s-apuc
şi s-o-ntreb, punînd în vers melasă:
„Mimi, ştii de-al şanului papuc?".

Cînd eram flăcău, n-aveam pereche
gheată să-mi procur - nedînd ciubuc.
Strig azi, îmboldit de vechea streche:
„Tu, dor, află-i şanului papuc!".

Toţi ne dăm de ceasul morţii că ni-i
dor de-o ciuboţică... Singuri-cuc,
puici noi căutăm printre-orătănii:
„Tu dor, află-i şanului papuc!".

Din păcate, alt trabuc dat nu ni-i:
deci, mă frig fumîndu-l pîn’ la muc.
Mucului, chiştoc al slăbiciunii,
tare-i strig: „Vreau şanul lui Papuc!".

Ieri, beau vutci din pantofiori de piele;
azi - ceai din galoş de cauciuc...
Pup cu foc bombeu, branţ, flec, pingele:
vreau condur, nu şanului papuc!

Pun tîrlicii-n cui: n-am chef de glume!
Sunt sătul să trec drept guguştiuc...
O să-mi schimb, plătind cît de mari sume,
cum-necum al şanului papuc!

MIRCEA MICU
către NICHITA STĂNESCU

CAPRA

De pe unde
Vă mai pătrunde
Şi ce vreţi, bă?!
— E capră!
Unu cu unu
Face cît tunu.
Omu’ cînd face
Caprei nu-i place.
Rîioasa de capră
Că e chiar iapă!
Capra de ea
Ne behăia!...  

NICHITA STĂNESCU
către MIRCEA MICU

— Du-te şi te îngereşte
Scumpule pe rangul tău
Care zace pe un hău
Şi murind te dai flăcău.
— Apără! Şi flecăreşte
Nici nu mai avem nimicu
Totul, corbi, salcîmi şi cedru
Numai tu eşti mai integru:
Bună seara, Mircea Micu!


Metoda cîrtiţei XXIV

NICOLAE DAN FRUNTELATĂ
către GEORGE ALBOIU

Cazmaua bîţîie
şi noi săpăm, săpăm
săpatul general în
Cîmpia Eternă şiruri de gropi
jumătăţi de gropi strigînd: cazma!
Însă omul
care sapă
a uitat
de un-să-nceapă
şi e singur
şi pierdut
şi e şchiop
şi orb şi mut
icea doamne
colea doamne
e-un butoi
lîngă butoi
patru lacrimi de altoi
în stînga-groapă
în dreapta-groapă
deasupra creştetului-groapă
jos, ca o pernă
Cîmpia Eternă.

Inventarul speranţei
 
GEORGE ALBOIU
către NICOLAE DAN FRUNTELATĂ

Ce frunte lată are o zi la Războieni!
Vindem speranţe oarbe şi vindem iar speranţe
ca şi cînd căluşarii ar umple cu olteni
Americile toate de Anglii şi de Franţe.
Poate-o să vină totuşi doritul inventar,
cartuşe oarbe cerul va trage din senin
să vadă toţi romanii pe olteneşte, clar,
Drobeta înălţată în Turnul Severin.

Zăpadă, drepţi! să fie tot anul cîmpul teafăr
şi scriitorii noştri plutind pe manuscrise
să îşi confrunte drumul de-aici pîn-la Luceafăr
cu labirintu-n care doarme adînc Ulise.

Va fi o vînătoare aşa cum o visam
cînd călăream nuiaua uitîndu-mă la cai,
miresele vor creşte ca iarba după geam,
prin muncă voluntară ajunge-vom în rai.

(Perpetuum comic ’83, pag. 56)

Vezi toată postarea