Turnul meu de fildeş

Turnul meu de fildeş, 
paralel cu pămîntul şi cu drumul, 
singurul nestătător castel 
învăţat cu fuga şi cu fumul,

Turnul meu de fildeş, vecinat 
cu pericolul şi roua, 
cu cîte o margine de sat, 
tu, vagonul meu de clas-a doua...

Tu singurătatea mi-o alungi 
de pe-o plasă unde-şi pun bagajul 
ochii ei cu întrebări prelungi, 
mîna lui fremătătoare ca oraşul.

Mîngîi cu fereastra afumată 
munţilor spinarea de nisetru 
cînd alergi spre o aşteptare depărtată 
şi scurtezi un dor cu kilometrul.

Patru oameni s-au văzut de-abia aici, 
niciodată n-or să stea alături iară – 
şi susţin, pentru aceea, o partidă de septici 
ca vecinii-ntr-o duminică de ţară.

Tu hîrtiilor de calc dintr-o servietă 
printre plopii fugitivi le-arăţi, în fier, 
încă neînscrisa siluetă 
a vreunui alt crîmpei de şantier.

Turnul meu, în locul izolării 
printre scrîntiturile de nori, 
îmi migrezi pe sub ferestre chipul ţării 
rumenit de focuri pe comori.

(Perpetuum comic ’89, pag. 36)

Vezi toată postarea

Dezbateri

Apă era, exista şi piua, 
a-nceput prin urmare o aprinsă discuţie. 
Trebuia mai întîi stabilită ziua 
cînd piua să fie dată în funcţie.

Bineînţeles, nu orişicum: 
erau necesare pregătiri serioase; 
unii cereau să le-nceapă acum, 
asta aducînd însemnate foloase.

Alţii, în schimb, susţineau cumpănirile, 
combătînd acţiunile mult prea pripite; 
se ştie doar bine că pregătirile 
trebuiesc îndelung pregătite.

Neputînd să clarifice tema, 
căzură pînă la urmă de-acord 
ca o comisie să cearnă problema 
şi să prezinte-n final un raport.

Lucru însă nicidecum simplu 
şi nicidecum de luat în şagă: 
să se fixeze comisiei timpul 
şi concluzia pe care s-o tragă.

Exasperat, se ridică
unul cu aerul de om pierdut.
— Batem apa în piuă, strigă.
— Nuuu! protestară. Încă n-am început...

(Perpetuum comic ’88, pag. 8)

Vezi toată postarea

Discutînd despre poezie

Am ajuns cu discuţia deci 
la poeziile reci 
(ceea ce îi
nonsens de ordinu-ntîi). 
Spusă cu gura, scrisă în carte, 
poezia nu face parte 
din rîndul subtilei 
încrengături a reptilei 
care trece
drept jiganie cu sîngele rece. 
Soarele mare ce face să crească 
stejarul şi boaba fetească, 
dorinţa femeii şi orzul 
ea nu-l reflectă cu solzul. 
Nu vorbeşte de lacrima stelei 
de la-nălţimea pingelei. 
Poezie nu are
coloana vertebrelor unduitoare 
după timp, relief, 
împrejurare şi şef.
Veninul (şi are, se ştie)
nu-l poartă-n gingie 
să-l pună pe rana crăpată 
cu sărutul odată. 
Şi încă ceva: nu se-ascunde 
o vreme-n pămînt ori numai ştiu unde. 
Ea nu hibernează.

Trăieşte atît cît cutează.

(Perpetuum comic ’87, pag. 177)

Vezi toată postarea

La ofiţerul stării civile

 — Da! zise ea, deşi puţin mi-e frică
cu o condiţie extrem de mică:
Dacă-mi va dărui trena acelei
comete năzdrăvane zise Halley.
— Cum văd că deopotrivă consimţiţi,
eu vă declar pe veci căsătoriţi!
— Nu! Anulaţi! Nu pot să i-o aduc...
sări deodată mirele năuc.
— Calmează-te, nu-ţi face sînge rău,
te-asigur că e-n avantajul tău.
Dacă-ţi cerea cumva o baterie,
sau nişte şerveţele de hîrtie,
sau nişte flori zîmbind multicolor,
sau, pur şi simplu, ambalajul lor?!

(Perpetuum comic ’86, pag. 96)

Vezi toată postarea

Ierburi

S-a pus pămîntul să scoată iezi,
soarele-şi joacă pe pante iezii –
ierburi din hăuri adînce ies,
aceleaşi ierburi ca nişte obsesii.

Ierburi din timpi de-nceput se aruncă
în zi ca pruncii în apă la scaldă.
Tremură-n vîntul rar o prelungă
aripă albastră şi caldă.

Rupînd pămînturile grele peceţile
firele ierbii învie şi dor
c-a-nmiresmat otrăvite săgeţile
pierdutului nostru amor.

(Perpetuum comic ’86, pag. 960)

Vezi toată postarea

Soluţie

E pusă vrabia să divorţeze
şi spune tuturor în gura mare
cum că vrăbetele îşi face veacul
pe firma unei crâşme ordinare.

De-acuma tot oraşu-l comentează
şi-l asaltează cu ocări în flux.
Pînă la urmă a-nţeles şi el şi
s-a mutat la un local de lux.

(Perpetuum comic ’86, pag. 96)

Vezi toată postarea

Bal mascat

Într-o zi din sezonul trecut
la balul mascat al sălbăticiunilor
s-a întîmplat ce nu a văzut
nici Alice în ţara Minunilor.

S-au amuzat adică suratele
făcînd ghiduşii fel de fel
ferindu-se însă cu toatele
de cine credeţi? De miel!

Ştiau pasămite de la cei înţelepţi
că lupul are o asemenea toană
ca tocmai cînd nu te aştepţi
să-mbrace o astfel de blană.

Lupul în schimb fu, neaşteptat,
mai răsfăţat decît toate,
drept care juriul i-a acordat
premiul de popularitate.

Cum s-a-ncheiat nu vă mai spui
cînd oaia zise: „Mă duc să-l pup..."
căci la balul acela nu ştiu cum
dumnealui se deghizase tocmai în lup.

(Perpetuum comic ’86, pag. 95)

Vezi toată postarea

Bătrînul

Într-un tîrziu de noapte se-adunară statuile-n piaţă la plenară.
— Eu, zise una, o să-mi fac la anul
cu 200 de procente planul:
în loc de-o mînă-n sus, că ninge, plouă,
promit să le ridic pe amîndouă.
— Eu fac economie şi-ncă mare,
la ce gîndiţi? La statul în picioare:
în loc să stau ca orice muritor
voi sta de-acuma numa-ntr-un picior.
— Iar eu voi renunţa la piedestal!
— Renunţ şi eu la sabie şi cal...
— Dar dumneavoastră, îl interpelară
pe un bătrîn cu barba seculară
ce sta ca troienit într-o tăcere
de nepăsare, poate, sau durere.
— Eu, spuse el cu glasul pirpiriu,
rămîn aşa cum mi-a fost dat să fiu.

(Perpetuum comic ’86, pag. 95)

Vezi toată postarea

Obiecte pierdute

Ghişeul obiectelor pierdute.
— Ce-aţi mai găsit în lunile trecute?
— Ne-am depăşit şi noi, fireşte, planul,
am fost prezenţi şi-acum ca-n alte dăţi
în toate „micile publicităţi",
a fost găsit în tren din nou curcanul,
toaleta de mireasă, un covor,
televizor alb-negru şi color,
să nu mai pomenim de ecusoane,
de pălării, speranţe şi paltoane.
Umbrela, cea mai consecvent pierdută,
cunoaşte-un ritm ce creşte permanent:
ni s-au adus cu 70%
mai multe ca în anul precedent.
Şi-aş vrea să vă prezint în încheiere
şi cîteva modeste premiere:
de la un circ ne-a parvenit o zebră,
dintr-o căruţă un lingou de aur;
aceasta de pe raft e o vertebră
a unui neglijent tiranozaur;
acesta e un satelit din lotul
celor ce-au fost abandonaţi cîndva;
această fată s-a pierdut cu totul
cînd tocmai trebuia să spună „da"...
— Iertaţi-mă, vă rog, că vă-ntrerup.
Se poate pierde, văd, tot ce există;
mai e ceva ce n-aţi trecut pe listă?
— Nu s-a pierdut încă nărav de lup.

(Perpetuum comic ’85, pag. 64)

Vezi toată postarea

Fără morală

— Te voi mînca. Am dinţii ca de fulgere,
îi spuse fără altă introducere
pisoiul şoricelului cel gri
ce de-nfricat nu mai putu grăi
decît acest enunţ sentimental:

— Iertaţi-mă, dar sunteţi imoral!
— Cum îndrăzneşti să-mi ţii tu socoteala?
rosti pisoiul cu-un dispreţ adînc.
Suntem în fabulă, o ştiu, însă morala
o punem după ce-o să te mănânc.

Şi haţ! Dar sare pân’la uşă cruntul
motan cu dinţii rupţi, mustaţa smulsă,
căci - ne scuzaţi - uitasem amănuntul
că bietul şoricel era în cursă.

— Tu eşti cel imoral, flăcăul tatii,
că te ascunzi de mine după gratii!

(Perpetuum comic ’85, pag. 64)

Vezi toată postarea

Din hronic

Odinioară, mai demultişor,
într-un oraş, cetate sau canton,
urcă în scaun de guvernator
un foarte respectat cameleon.

— M-am săturat de-acum să mă tot schimb,
a declarat în primul său discurs.
Nu-mi voi mai face pielea când mă plimb
de iarbă, de nămol, de lup, de urs.
Şi dând cu pumnu-n braţul de la tron:
voi fi de-acum atât: cameleon!
Aplauzele, se înţelege, fură
mai straşnice ca ploaia-n bătătură.

Şi cum întregul preacinstit sobor
fu invitat apoi la o plimbare,
curtenii se făcură, mici şi mari,
numai monocluri, ochi şi ochelari
să vadă de cumva vreo schimbare
atinge pielea de guvernator.

Şi-au fost cum nu se poate mai uimiţi,
deşi nu cutezau nicicum s-o spună,
când la întâii arbori întîlniţi
aceasta se făcu deodată brună,
trecând apoi prin alte avataruri
după nuanţa florilor din scuaruri,
ba când trecu un mâţ, o spurcăciune,
ajunse dintrodată de tăciune.

— Ce-i de făcut în starea asta, nene?
porniră demnitarii să se-ntrebe
mai mult din umere şi din sprâncene
ciocnind la cină un pahar cu Hebe.

— Nu v-agitaţi şi judecaţi niţel,
le spuse logofătul cel mai mare,
n-avem decât când îl vedem pe el
să ne schimbăm şi noi la-nfăţişare.
Vă jur că rezultaul, zău aşa,
e ca şi cum el nici nu s-ar schimba.

Şi-a fost soborul denumit în hronic:
cel mai armonios cameleonic.

(Perpetuum comic ’85, pag. 63)

Vezi toată postarea