Popa Tonca, în timpul vecerniei, vede doi bărbaţi cosindu-i trifoiul din grădină. La început îşi spune: „Lasă-i"... dar pe urmă se înfurie cînd observă că străinii se pregătesc să-i culeagă şi dovlecii... Aruncîndu-şi sutana aleargă acasă. Se înarmează cu un par... se apropie tip-til de cosaşi. Aude următorul dialog... „Ia bani?" „Sigur că ia" „Crede-n ce spune?" „Da de unde" „Are drăguţă?" „În fiecare sat" „Mănîncă-n zi de post?" „Şuncă, sarmale, pilafuri" „E zgîrcit?"... şi la această întrebare prelatul dă să-i izbească pe furi... dar rămîne-ncremenit cu bîta-n mînă căci, pe fondul unui tunet, din hainele celor doi păcătoşi ies arhanghelii Gavril şi Mihail. „Ce-i părinte, îl întrebă, chiar aşé?... pentru un pumn de trifoi şi, eventual, un dovleac?"... Şoc... Preotul albeşte, perciunii-i cresc năvalnic, pohta de mîncare-i piere, o singură dorinţă-l copleşeşte... să dăruiască pînă la sfîrşitul vieţii dovleci şi trifoi... Se retrage la mînăstirea „Satzos" de pe muntele Athos. În anii petrecuţi acolo cultivă parcele, stă cu capul gol în soare, rîşneşte pesmeţi, predică cu pietre-n gură, readuce pe drumul cel bun copile rătăcite, respinge oferte de sanctificare, se culcă cu arici la sîn. În fiecare seară revede scena cu arhanghelii cosaşi. Moare nemîngîiat la nouăzeci şi cinci de ani. Mormîntul simplu atrage atenţia oricui. Pe cruce, după dorinţa ascetului, doar două cuvinte „Dovleci şi trifoi"...
(Perpetuum comic ’88, pag. 98)
