Vulturul şi privighetoarea

        Privighetoarea cînta atît de frumos, încît oamenii plîngeau cînd o ascultau. Se întîmplă, însă, ca pentru privighetoare să vină un an de foamete. Nu se aflau nici prea multe muşte prin întunecimea pădurii şi nici greieri în iarbă. Din zi în zi, privighetoarea flămînzea tot mai mult. Atunci se înţelese cu Vulturul să-i cînte numai lui, în schimbul mîncării.
        — Dar să fii atentă! o avertiză Vulturul. Dacă nu mi-o fi pe plac cîntecul tau, te înghit cu pene cu tot!
        — Eu cînt atît de frumos, încît oamenii plîng de emoţie ascultîndu-mă! zise cu mîndrie Privighetoarea.
        — Tu cînţi frumos, spre lauda privighetorilor, replică Vulturul. Dar de acum o să cînţi pentru mine. Cu alte cuvinte, va trebui să-l lauzi pe Vultur. Hai, să te aud!
        Privighetoarea se sperie, dar îşi adună forţele şi cîntă cum putu. Ascultînd-o, oamenii şi-au dat seama că nu mai este glasul ei de altădată. Şi cîntecul era altul. Puii ei stăteau încremeniţi în cuib.
        — Destul! o opri Vulturul. N-am să te mănînc. Te las să pleci, deşi cîntecul tău m-a nemulţumit foarte tare. N-am auzit de cînd sînt un cîntec mai jalnic ca ăsta!
        Şi Privighetoarea a plecat. De-atunci cîntecul ei se înalţă frumos spre slăvile cerului doar cînd cîntă pentru puii ei.

Traducere de T. Holban

(Perpetuum comic ’82, pag. 31)

Vezi toată postarea

Regele Lear

        Viceprimarul oraşului N., arhitectul Ivan Lukanov a rămas din nou fără spaţiu locativ!
        Primul său apartament, arhitectul Lear l-a trecut pe numele fiicei sale, Milka. Aceasta s-a petrecut cu 5—6 ani în urmă. Şi a rămas, atunci, fără locuinţă patru zile întregi... I-au dat apoi un apartament cu trei camere. Din fondul statului, fireşte, dar n-a locuit mult în el încărunţitul Lear. L-a dat celeilalte fiice, Stefka.
        Trist şi copleşit de nevoi, Lear a rămas fără acoperiş aproape trei săptămîni. A primit, însă, al treilea apartament şi nu oricum, ci la urgenţa întîi. Era un apartament grozav: patru camere, bucătărie, două băi, balcoane, terasă... A locuit Lear în tihnă, dar nu prea mult, fiindcă una dintre fete a născut un băieţel. Un nepot, pe nume tot Ivan!
        — Bietul de el, şi-a spus viceprimarul şi inima i s-a strîns văzîndu-l cum dă din picioruşe în cărucior. Iată-l venit pe lume şi n-are, ca tot omul, o locuinţă!
        Şi a trecut apartamentul pe numele lui!


        Acum umblă palid şi neras pe străzile oraşului, fără un adăpost deasupra capului, fără un colţişor al lui. Dar e, totuşi, optimist. Ştie că societatea n-o să-l lăse pe bătrînul albit să rătăcească prin ploale şi vînt, să-l apuce cumva viscolul, fără să se îngrijească de soarta lui. Drama în care se zbate va înmuia inimile... Grija faţă de om...
        Şi cum rătăceşte pe străzi cernit de tristeţe, nu uită să treacă, măcar o dată pe zi, prin faţa blocului patruzeci şi unu din cartierul „Morilor de apă". Acolo, la etajul trei, se lucrează la finisarea unui apartament cu cinci camere.

Traducere de Antigona Grecu

(Perpetuum comic ’82, pag. 30)

Vezi toată postarea