Minunatul lapte de pe planeta Rubicondia

         De curînd, fiind trimis în interes de serviciu pe planeta Rubicondia, am avut fericirea să gust din minunatul lapte rubicondian, un adevărat elixir ai vieţii. Acest lapte, fiind la fel de nutritiv ca oricare alt lapte, are, după caz, gust de vin, bere, ţuică, votcă, whisky, producînd şi starea de euforie corespunzătoare, fără să aibă efecte nocive asupra ficatului, rinichilor şi asupra altor organe, fără să producă toate efectele dezastruoase ce le aduce alcoolul, fără să diminueze capacitatea intelectuală şi puterea de muncă, fără să ducă la tragicele internări în clinicile de dezalcoolizare. În localuri, clienţii se servesc direct de la vaci, la fiecare fiind specificat ce fel de lapte conţine, în funcţie de rasa şi vîrsta animatului. Ugerele prevăzute cu robinete cuprind cele mai alese şi mai selecţionate soiuri nobile şi plebee de vinuri autohtone sau străine. Doreşti un vin tămîios, te adresezi unei anumite vaci (din păcate nu mai ţin minte care anume), doreşti un Sîmbureşti, un Cotnari. Murfatlar, Pinot Noir, Malaga, Madeira, Vouvray, Veuve-Cliqot, Beaujoiais, Porto, Mosselle, Carmel sau un whisky Haig, Ballantine’s, Johny Walker, Teacher’s. Passport Scotch, White Horse, Queen Anne sau un coniac Courvoisier, Hennessy, Bisquit, V.S.O.P., Zarea, sau o vodca Smirnoff, Moskovskaia, Krepkaia, Stolicinaia, n-ai decît să te uiţi cu atenţie, la etichete şi ai tot ce doreşti. Vacile sînt profilate, în general, pe vinuri şi whisky. Caprele furnizează cele mai alese coniacuri şi vinuri, iar oile, unele rase mai alese, şampanie, iar celelalte Adio-mamă, Te zăresc printre morminte, trascău, ţuică, secărică. Cele mai căutate sînt vacile trecute de o sută de ani, care dau vinuri vechi, extrem de preţioase, ce se servesc mai ales la recepţii, banchete şi alte ocazii oficiale.
        Copiii sug încă de mici aceste băuturi minunate, nu plîng deloc ci, dimpotrivă, sînt mereu veseli. Chiar şi cînd le cresc dinţii, cîntă, chiuie şt se simt foarte bine. Şi viţeii, iezii, mieii sînt nespus de veseli, cresc foarte repede, iar taurii, berbecii şi ţapii îşi fac pe deplin datoria, fiind mereu bine dispuşi.
        Neexistînd nici un motiv ca laptele să fie interzis în vreo împrejurare, se bea şi în timpul lucrului şi în timpul celor mai grave şedinţe, beau şi cucoanele la ceaiuri, lapte de toate felurile, şi la maternităţi beau lehuzele, alături de doctori, surori, asistente, femei de servici, beau şi sanitarii de la morgă, beau şi muribunzii pînă în ultima clipă, plecînd în altă lume veseli, fericiţi, şi ar bea şi morţii, dacă ar putea! Beau pacienţii înainte de operaţie, beau şi oratorii, şi profesorii la catedră, şi elevii în recreaţii, şi poliţiştii în timp ce dirijează circulaţia, şoferii ciocnesc cîte un păhărel cu agenţii de circulaţie pe la stopuri.
        Celor ce sînt criticaţi foarte aspru în şedinţele de analiză, care sînt sancţionaţi, retrogradaţi, concediaţi, blamaţi, înfieraţi, demascaţi, degradaţi, părăsiţi de neveste sau soţi, celor arestaţi, celor urmăriţi, judecaţi, ca şi nevrozaţilor, nebunilor, tembelilor, bolnavilor de tot felul, nedreptăţiţilor, seduselor şi abandonatelor, sinucigaşilor (rămaşi în viaţă!), singuraticilor, netalentaţilor, melancolicilor incurabili, inadaptabililor, ghinioniştilor, lunatecilor, impotenţilor li se oferă porţii suplimentare de lapte, ca să poată suporta mai uşor stările deosebite în care se găsesc.
        Uimitor şi de necrezut este însă faptul că toate, dar absolut toate calităţile euforice ale laptelui se menţin şi în derivatele acestuia; mănînci o felie de pîine cu unt şi începi imediat să te simţi mai bine. După cafeaua cu lapte fredonezi uşor şi execuţi mici paşi de dans. După iaurtul din pauza de unsprezece, simţi nevoia să-ţi săruţi şeful direct. La prînz, la cantină, faci un adevărat chef cu mămăligă cu brînză şi smîntînă şi-ţi vine să zburzi şi să zbori printre mese de fericire. Seara, un pahar de lapte bătut sau mai multe îţi creează o stare de entuziasm irezistibil, împărtăşită de întreaga familie strîns unită; soţi, copii, bunici, socri, cuscri, naşi, mătuşi, şi nimeni nu se duce la culcare dacă nu joacă cel puţin o bătută sau o sîrbă, spre bucuria vecinilor de la etajul inferior. Foarte căutate sînt prăjiturile cu frişcă, îngheţatele sau caramelele cu lapte. Tinerii îşi invită iubitele numai la cofetărie şi e de-ajuns un cataif cu frişcă sau două ca perechea să se simtă bine, să se înveselească, să se spargă toată gheaţa şi să plece strîns îmbrăţişaţi. Laptele acesta are şi alte efecte miraculoase. La tribunale toţi vecinii ce vin să se judece pentru diferite pricini, soţii ce se grăbesc să divorţeze uitînd de copii, fraţii şi surorile ce se ceartă şi se judecă pentru cîteva perne şi o plapumă rămase moştenire sînt trataţi de către avocaţi cu diferite produse lactate şi toţi pleacă fericiţi, îmbrăţişaţi, uitînd de orice ranchiună sau pricină. De asemenea, la masa de tratative pentru interzicerea experienţelor atomice, generalilor şi diplomaţilor li se serveşte un caimac gros din lapte de oaie, care face ca imediat să le joace ochii în cap de bucurie, să se prindă de mînă şi să danseze strîns lipiţi tangouri şi foxtroturi pătimaşe. Invidioşilor, intriganţilor veninoşi, ranchiunoşilor li se administrează injecţii cu zer rămas de la laptele de oaie şi imediat se vindecă, scapă de venin şi încep să se bucure şi de succesele prietenilor lor!
        Totul e minunat pe planeta Rubicondia! De un singur lucru să aveţi, însă, grijă; nu cumva să aduceţi cu voi în rachetă băuturi alcoolice, că vă trimit imediat înapoi pe Pămînt şi nu mai apucaţi să mîncaţi nici măcar un castronel de iaurt din minunatul lapte de pe Rubicondia.

(Perpetuum comic ’85, pag. 123)

Vezi toată postarea

Luaţi-vă nasul la purtare

        Pentru noi, pămîntenii, e greu de imaginat cum trăiesc fiinţele de pe planeta Marţipania, pe care am vizitat-o de curînd în interes de serviciu. Marţipanienii seamănă la aspect cu oamenii, doar că au nasuri foarte curioase, exagerat de lungi şi parcă pictate în toate culorile şi nuanţele posibile. La început n-am înţeles semnificaţia acestei particularităţi nazale, şi asta pentru că prospectele turistice îţi spun tot ce vrei şi ce nu vrei, numai ce ai nevoie nu. Dacă aş fi fost avertizat, nu m-aş fi făcut de rîs chiar din primele momente, punînd întrebări absolut banale pe Pămînt, dar total ridicole pe Marţipania. Întrebări inocente de tipul „Cum o duceţi cu sănătatea?", „Ce profesie aveţi?", „Sînteţi însurat?", „Ce hobby aveţi?", „Vă plac gogonelele murate?", „Ţineţi cu Rapidul?", „Aţi plătit întreţinerea?", „Vă place Brahms?", „Credeţi în existenţa extramarţipanienilor?" aveau darul de a provoca hohote de rîs, făcîndu-mă să roşesc de ruşine. De-abia după ce m-am compromis total, unei marţipaniene bune la suflet i s-a făcut milă de mine şi mi-a explicat că aceste întrebări sînt stupide şi inutile, pentru că la ei totul e scris pe nas. Mărimea, lungimea, forma, felul cum sînt dispuse diversele pete colorate indică fără greş capacitatea individului, valoarea lui şi la o măsurare exactă a nasului se poate stabili fără drept de apel funcţia pe care merită s-o primească, încadrarea, gradaţia, primele, premiile, gratificaţiile, decoraţiile. Nimeni nu poate să ocupe un post pentru care nu e corespunzător, nu poate lua locul altuia, nu poate să obţină postul prin bani, prin relaţii de familie, prin schimb de servicii, pentru că totul este scris pe nasul lui. Din acelaşi motiv marţipanienilor nici măcar nu li se cere să prezinte o autobiografie la angajare, nu trebuie să completeze nici un fel de formulare. Copiii şi tinerii nu trebuie să-şi bată capul să afle ce aptitudini şi ce talente au, nu pot să viseze cai verzi pe pereţi. După relieful organului olfactiv, după felul cum sînt colorate diferitele regiuni ale acestuia se pot stabili cu exactitate aptitudinile, profesia optimă, eventualul talent pentru literatură, muzică, pictură, film, oratorie, sculptură, teatru de marionete, pentru un anumit instrument muzical, tehnică, cercetare ştiinţifică, politică (şi pînă la ce nivel), dacă merită să facă parte din Camera lorzilor, guvern, parlament, senat, instituţiile de salvgardare. Poate n-o să mă credeţi, dar pe nas stă scris ca într-o carte ce fel de caracter are respectivul sau dacă nu posedă deloc, dacă e sincer sau mincinos, demagog, oportunist, carierist; tot nasul decide ce fel de femeie (sau, respectiv, bărbat) i se potriveşte şi în felul acesta logodnele sau nunţile au loc numai după o prealabilă şi îndelungată studiere a nasurilor.


        Datorită acestor nasuri minune, în Marţipania, nu este posibil ca un incapabil să fie numit şeful unor oameni inteligenţi, ca el să le dea dispoziţii nasoale, să nenorocească întreprinderea, să amărască viaţa fiecărui subaltern şi să-l ducă la disperare, beţie, droguri, practici mistice, să-l aducă în situaţia de a-şi lua lumea-n cap, de a-şi bate copiii, de a se certa cu vecinii, de a juca la ruletă, de a merge în mîini, de a face ca trenul, de a-şi lua amante tinere, de a consulta ghicitori, de a studia zodiacul, oracolele, de a vorbi aiurea în tramvai, de a învăţa să ţeasă intrigi, să ducă şi să aducă vorbe, să cînte în cor, să viseze toată noaptea avansări şi să se trezească dimineaţa cu gura amară şi să-i vină să se arunce pe fereastră la gîndul că azi iar va da ochii cu idiotul, cu cretinul, că acesta iar va ţipa la el ameninţîndu-l că-l dă afară, să simtă cum se prosteşte pe zi ce trece. Şi atunci cînd în sfîrşit s-a liniştit, pentru că lucrurile au intrat pe făgaşul lor firesc, adică el, subalternul, a devenit mai prost decît şeful său de birou, tocmai atunci şeful este avansat şi în locul lui vine altul şi mai incapabil, aşa că omul nostru trebuie să depună noi eforturi, s-o ia din nou de la capăt, să se tîmpească din nou, să facă iar ca trenul, ca vaporul, ca trotineta, ca iaurtul şi ca orice, şi tot aşa pînă iese la pensie, cînd scapă de calvar. Dar numai ziua, pentru că noaptea, în fiecare noapte se visează încă la birou, nevoit să-l asculte pe tembelul care i-a otrăvit viaţa şi toate astea pînă moare, dar nici în mormînt nu scapă pentru că şi de acolo, din groapă, trebuie să-l mai asculte o dată pe şeful de birou vorbind cu multă durere despre fostul său subaltern. În Marţipania aşa ceva este de neconceput.
        Pe această planetă nici în armată nu se întîmplă fenomene nedorite. Gradele se acordă după criterii ştiinţifice foarte precise, adică după conformaţia nasului. De asemeni, în teatre actorii nu se luptă ca disperaţii pentru roluri, pentru că pe nasul fiecăruia stă scris foarte exact ce roluri poate interpreta.
        Sigur că nasurile nu rămîn pe loc, evoluează, involuează, îşi schimbă culoarea, cresc sau descresc, se lăţesc sau se îngustează şi din această cauză o actriţă capabilă să interpreteze ieri rolul Ofeliei sau Julietei se pomeneşte că pe nasul ei apar alte roluri, de doică, de exemplu. De asemenea, crescîndu-le nasurile, sublocotenenţii sau locotenenţii sînt avansaţi automat prin ordin de zi, care specifică evoluţia respectivă; sau în cazurile inverse, cînd unui căpitan sau unui maior îi cade nasul sau i se scurtează sau i se schimbă forma, culoarea, nuanţele diferitelor zone nazale, acesta este în mod automat retrogradat şi nimeni nu se supără, pentru că în Marpţipania toată lumea îşi cunoaşte lungul nasului. Este adevărat că se întîmplă şi cazuri cînd unii îşi fac pe ascuns operaţii estetice, dar înşelătoria este repede dezvăluită şi delincventul pedepsit prin scurtarea nasului, aşa că foarte rar mai îndrăzneşte cineva să-şi ia nasul la purtare. Există şi persoane care încearcă să-şi inducă în eroare conmarţipanienii, ridicîndu-şi nasul, purtîndu-l pe sus, în aşa fel că nici nu le mai ajungi la nas. Unii, mai ingenioşi, poartă un soi de sutiene transparente, aproape invizibile (aduse prin contrabandă) cu care îşi ridică nasul, alţii, mai ales femeile, şi-l fardează în culori fistichii, încît e nevoie de aparate de control extrem de perfecţionate pentru ca să-ţi poţi da seama de adevăr.


        În lumea artelor şi a literelor nu mai există dispute sterile, polemici veninoase, tabere, grupări, bisericuţe, găşti, nimeni nu mai ţipă că e cel mai mare scriitor, cel mai genial, odată ce pe nasul lui scrie clar dacă are talent şi dacă da, cantitatea exactă; anumite pete colorate indică geniul, deci nu poate exista nici un dubiu, nici un geniu neînţeles; premiile literare nu se dau pe prietenie, ci pe nas. În felul acesta istoriile literare sînt întocmite după cele mai stricte criterii ştiinţifice, fiecare scriitor ocupînd exact atîtea pagini sau rînduri cîte are dreptul. De asemenea, cronicile dramatice, literare, muzicale, plastice, cinematografice nu mai pot fi pătimaşe, arbitrare, subiective, calificativele nu se mai dau după ochi, ci după nas.
        De prisos să mai menţionez absenţa genului poliţist din literatură şi cinematografie, şi aceasta deoarece în Marţipania este imposibilă comiterea oricărui delict; anumite pete trădează pe făptaşi, complici şi chiar pe autorii morali, munca detectivilor devenind inutilă. Nu e nevoie de cercetări, interogatorii, percheziţii, deducţii, reconstituiri, confruntări, cîini poliţişti, amprente digitale, mucuri de ţigară, alibiuri, urmăriri şi jocuri de-a v-aţi ascunselea prin poduri, depozite părăsite sau acoperişuri de zgîrie-nori, odată ce toate informaţiile sînt oferite pe tavă, pardon, pe nas.
        Minunată planetă este această Marţipania! Dacă cineva dintre dumneavoastră vrea s-o viziteze pentru a se convinge de adevărul spuselor mele, îi stau la dispoziţie cu cea mai rnare plăcere ca să-i indic locul pe bolta cerească, itinerarul exact, orarul rachetelor şi farfuriilor zburătoare, cele mai bune legături, la ce agenţie să-şi reţină bilet, ce să-şi ia pentru drum, ce se caută şi ce se poate cumpăra avantajos. În rest, n-aveţi de ce să vă temeţi: nasurile dumneavoastră nu trădează nimic, sînt fidele şi discrete, aşa că ajunşi acoto, puteţi să vă laudaţi în voie, să vă luaţi nasul la purtare şi să-l ridicaţi oricît de sus...

(Perpetuum comic ’84, pag. 98)

Vezi toată postarea

Cum se bate apa în piuă

        Toată lumea ştie cum se bate laptele, ca să obţinem lapte bătut, dar puţini ştiu cum se bate apa, în mod ştiinţific, pentru a obţine apă bătută de cea mai bună calitate.
        În primul rînd se cere să dispunem de o piuă şi, bineînţeles, de materia primă necesară, adică de apă. Unii pretind ca de cîte ori încep să bată apa în piuă, să li se dea apă nouă, neîncepută. Eroare gravă. Apa neîncepută prezintă dezavantaje evidente. Nefiind obişnuită cu bătaia, s-ar putea să opună o anumită rezistenţă, să se supere, ba chiar să-şi iasă din fire şi să sară din piuă, stropindu-l pe vorbitor. Dimpotrivă, dacă apa folosită a mai fost o dată sau de mai multe ori bătută, ştiind ce a păţit, va fi mult mal supusă şi mai liniştită, lăsîndu-se molestată fără să crîcnească. Cu cît o vom folosi de mai multe ori, cu atît reuşita va fi mai sigură.
        Trebuie să acordăm, de asemenea, atenţie cantităţii de apă introdusă în piuă. Turnînd prea puţină apă, piua va lucra sub capacitatea proiectată. Prea multă iarăşi nu e bine, fiindcă, la prima lovitură mai puternică dată cu maiul, se va produce o adevărată inundaţie. Nici temperatura apei nu ne este indiferentă, întrucît ştim că, în conformitate cu legile fizicii, prin bătaie, lichidul se încălzeşte, iar la un ritm prea rapid dă în clocot şi riscăm să ne opărim.


        Apa în piuă se poate bate şi de unul singur, însă cel mai bine se bate în colectiv. În atare situaţie, fiecare îşi aşează în faţă piua personală şi, la un semnal, încep să bată toţi deodată, la unison sau într-o ordine dinainte stabilită.
        Începătorilor le atragem în mod serios atenţia să nu se lase înşelaţi de uşurinţa cu care cei experimentaţi, veteranii, reuşesc să execute operaţia în cauză. Aceştia au în spate o pregătire de-o viaţă, au exersat ore în şir, ziua şi noaptea, procedeul amintit. La un începător, orice pripeală poate fi fatală. Sînt cunoscute cazurile unor tineri care, dornici să atingă imediat performanţele cunoscătorilor, au bătut de prima dată apa în piuă prea repede, s-au lăsat furaţi de beţia vitezei şi, pierzînd ritmul, s-au sufocat instantaneu. De aceea, recomandăm începătorilor multă prudenţă, iar pentru a evita riscul îmbolnăvirii, este indicat să poarte, în timpul bătutului, un costum de protecţie, prevăzut cu contacte electrice, menite a le urmări de la distanţă evoluţia pulsului, a tensiunii arteriale, starea ochilor etc.
        Aş putea să vă mai vorbesc mult timp despre acest subiect, pe cît de palpitant, pe atît de vast, dar sînt nevoit să mă întrerup aici, deoarece, lăsîndu-mă furat de expunere, am epuizat tot lichidul din piuă. Din fericire, posed acasă o importantă cantitate de apă bine bătută, aşa că data viitoare voi acţiona cu şi mai multă eficienţă.
        Vă mulţumesc pentru atenţie!

(Perpetuum comic ’83, pag. 182)

Vezi toată postarea