Se afișează postările cu eticheta Giuseppe Navarra. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Giuseppe Navarra. Afișați toate postările
,

Rondelul vechilor serate

URZICA - Revistă de satiră şi umor românesc şi universal editată în România în perioada comunistă între 1949-1989. Trimiteţi-ne un comentariu
Acum vreo şaptezeci şi cinci de veacuri, 
mi-aduc aminte, am visat un bal. 
În loc de orchestranţi ornaţi în fracuri, 
cîntau violoniştii lui Chagall

desculţi, cu chipuri verzi şi cu calpacuri 
ş-aveau în buzunar cîte-un jurnal. 
Acum vreo şaptezeci şi cinci de veacuri, 
mi-aduc aminte am visat un bal

poete care frecventau cenacluri 
dansau tangouri cu Sardanapal 
şi cu portarul de la tribunal. 
Era petrol, erau şi alte fleacuri, 
acum vreo şaptezeci şi cinci de veacuri.

(Perpetuum comic ’89, pag. 158)

,

Rondelul laşităţii albe

URZICA - Revistă de satiră şi umor românesc şi universal editată în România în perioada comunistă între 1949-1989. Trimiteţi-ne un comentariu
Păpuşa îmbrăcată în mireasă 
priveşte zîmbitoare în vitrină, 
în stearpa ei candoare nici nu-i pasă 
că-n lume nu e pace şi benzină;

trec oamenii molateci înspre casă 
fug dinspre casă către vreo uzină, 
păpuşa îmbrăcată în mireasă 
priveşte zîmbitoare din vitrină...

Cînd noaptea impecabilă se lasă, 
în geamul cu lucire alcalină 
rămîne-o pată rece de lumină 
şi-un chip de moartă spelbă şi hidoasă: 
păpuşa îmbrăcată în mireasă.

(Perpetuum comic ’89, pag. 157)

,

Rondelul tropotului unison

URZICA - Revistă de satiră şi umor românesc şi universal editată în România în perioada comunistă între 1949-1989. Trimiteţi-ne un comentariu
INEDIT

Aleargă caii înspre nicăieri, 
purtînd pe chipuri, împietrit, blestemul; 
se duc spre harta cruntelor tăceri 
de unde-i mai recheamă doar poemul.

Învăluiţi de-albastre-nvăpăieri, 
dispreţuind potcoava şi cheremul, 
aleargă caii înspre nicăieri, 
purtînd pe chipuri, împietrit, blestemul.

Le freamătă în coame adieri 
cărora li s-a rupt nedreptnic ghemul, 
atît îi mai aşteaptă; recviemul, 
dar, nerobiţi de moarte şi păreri
aleargă caii înspre nicăieri.

(Perpetuum comic ’89, pag. 157)

,

Rondelul stilării

URZICA - Revistă de satiră şi umor românesc şi universal editată în România în perioada comunistă între 1949-1989. Trimiteţi-ne un comentariu
Dacă mergi prin discoteci 
afli lucruri importante:
teoreme de la greci
ineditele lui Dante,

ştiri din anii ’70,
divagaţii despre cuante.
Dacă mergi prin discoteci 
afli lucruri importante.

Vin doar chipuri intrinseci 
cu destine elegante. 
Poţi, în pauze şarmante, 
în discuţii să te-ntreci

dacă mergi prin discoteci.

(Perpetuum comic ’87, pag. 172)

,

Jocuri pe ape

URZICA - Revistă de satiră şi umor românesc şi universal editată în România în perioada comunistă între 1949-1989. Trimiteţi-ne un comentariu

        • Ciudat lucru: am încercat să scriu şi la lumina feştilei şi, totuşi, nu am obţinut succesele lui Shakespeare.

        • La aniversarea zilei de naştere a lebedei, toţi invitaţii au rugat-o să le cînte ceva.

        • Dacă deşteptăciunea s-ar putea vinde, tot deştepţii ar cumpăra-o.

        • Sfîrşitul lumii? Poate, atunci cînd natura nu va mai fi în stare să repare ce strică omul.

        • Ploile primăverii — lacrimile de bucurie ale naturii.

        • Din invidie, ar mînca şi laurii de pe frunţile confraţilor.

        • Cronică de fotbal: „Oaspeţii lovesc cu brutalitate; jucătorii noştri sînt obligaţi să faulteze".

        • Şi găina poate atinge înălţimi cereşti, dar numai în ghearele uliului.

        • Şi cel mai fastuos sfeşnic îşi dobîndeşte strălucirea tot de la o biată lumînare.

        • Vă atrag atenţia — spuse antrenorul — că dacă vă mai aud înjurînd pe teren, vă ia mama dracului.

        • Singurul şi cel mai reuşit copil pe care ni-l aduce barza este primăvara.

        • Azi confratele Ics m-a sărutat. Precis avea gripă.


        • „Un cal! Dau un automobil pentru un cal!" — striga Richard al XXXIII-lea, rămas fără benzină în mijlocul autostrăzii.

        • Maimuţa imită comportamentul şi gesturile omului. Prin urmare, este epigonul propriului ei urmaş.

        • Mă ponegreşte pe toate drumurile, dar n-are nici o importanţă: drumurile noastre nu sînt comune.


        • Simţul ridicolului şi cu simţul umorului sînt noţiuni diferite, dar devin echivalente atunci cînd unul din ele lipseşte.

        • A fugit de soartă şi a dat peste destin.

        • Vă puteţi imagina ce-ar fi fost dacă „O mie şi una de nopţi" s-ar fi creat la Polul Nord?

        • Fiecare ins îşi construieşte cîte un soclu, dar rareori ajunge statuie.

        • Să nu aruncăm cu pietre în oglinzile strîmbe; poate că ne arată mai frumoşi decît sîntem.

        • A avut loc o adevărată explozie de bucurie cînd s-a aflat că a fost inventată căciula cu musca pe dinăuntru.


        • Cînd umoristului i se ia un interviu înseamnă că a îmbătrînit.

        • Violenţa devine puternică numai cînd se asociază cu prostia.

        • Îndrăgesc spadele care schimbă sîngele pe rugină.

        • Era atît de anonim încît i-au anunţat decesul la rubrica „Schimburi de locuinţă".

        • Nu cred în trubadurii care cîntă pe la nunţi.

        • Eu nu rîvnesc să cuceresc stelele; mă simt fericit că pot fi în continuare cucerit de ele.

        • Sînt liniştit: toate trenurile pe care le-am scăpat, treceau numai prin gara mea.

        • Pe unii oameni i-a creat munca altora.

        • Să fim mîndri că trăim în secolul televiziunii, adică al fotbalului şi al muzicii uşoare.

        • Nu-i da dreptate mincinosului, dacă nu ţi-e şef.

        • Pentru că îi plăcea să stea prea mult la botul calului, a ajuns la coada vacii.

        • Cît valorează sinceritatea pe care o obţii de la semeni prin propria ta făţărnicie?

        • Întreaga viaţă a visat acea trotinetă de care nu a avut parte niciodată. E drept că, la un moment dat, şi-a cumpărat maşină.

        • Mai avem destule de învăţat de la animale; printre altele, faptul că ele mor în codrul în care s-au născut.

(Perpetuum comic ’85, pag. 163)


Persoane interesate