Vecinii noştri

COMPUNERE LIBERĂ DE ZORIŢA ZORICI, ELEVĂ ÎN CLASA A I-A PRIMARĂ

        Noi stăm la bloc. Noi avem mulţi vecini. Cei mai importanţi vecini ai noştri sunt tanti Rosa şi familia Petrovici. Ei stau la etajul şase, ca şi noi.
        Tanti Rosa are apartamentul lîngă noi. Ea nu are bărbat şi trăieşte singură. Mama spune că ce-i trebuie Rosei un bărbat, de vreme ce are tot oraşul la dispoziţie. Tati spune că tanti Rosa dă din coadă. Mama spune că da, dă din coadă, dar din asta are şi serviciu şi casă. Cînd mama nu-i acasă, tata şi cu unchiul Panta de la etajul unu vorbesc întotdeauna despre Rosa. Ei afirmă că e bună. Şi-şi fac tot felul de planuri ca s-o viziteze. Mie îmi place de tanti Rosa. Întotdeauna e aranjată şi frumoasă.
        Pe cealaltă parte locuieşte familia Petrovici. Soţul, soţia şi fiul. Fiul este băiat mare, merge la facultate şi se numeşte Goran. Familia Petrovici are un apartament de patru camere, de două ori mai mare ca al nostru. Mama spune că Petrovici este un barosan şi pentru asta a primit casă mare. Tata spune că ce mare barosan, că e un lingău obişnuit şi un poltron. Mama spune că poate o fi lingău şi poltron, dar are de toate, şi casă, şi maşină, şi vilă la mare. Tata spune că n-aş da eu principiile mele nici pe o sută de vile de-ale lui, iar mama că de aceea vei rămîne pînă la capăt un pîrlit. Atunci tata spune marş afară — şi vorbeşte urît despre bunica — pentru că eu te-am scos din noroi. Şi mama începe să ţipe şi amîndoi mă trimit afară să mă joc.
        Cu vecinii trebuie să întreţinem relaţii bune. Noi întreţinem relaţii bune cu vecinii. Doar pe Goran nu pot să-l sufăr şi mereu scot limba în spatale lui, să nu mă vadă. Şi asta fiindcă el îmi spune întotdeauna puştoaico, iar eu nu sunt puştoaică, sunt elevă. Nici măcar numele nu mi-l cunoaşte. De ce aş mai întreţine atunci relaţii bune cu el?

În româneşte de ADRIAN COSTEA

(Perpetuum comic ’91, pag. 218)