De două zile şi două nopţi ţinea nunta. Şova Cotoi îşi mărita fata şi, deh, îi dădea mîna să facă bairam, o singură odraslă avea. Venise aproape tot satul, ba chiar şi din alte părţi, că se dusese vestea şi prin împrejurimi.
Nuntaşii petreceau, unii sub un cort lung de nu-i ghiceai capătul, alţii în aer liber, că era vară şi-i muia căldura. Curgea băutura şi mîncarea. De mult nu mai văzuseră jepcanii atîtea bunătăţuri la un loc.
Cu muzica a fost surpriză mare. Şova Cotoi nu voia decît un singur nume: Titi Dreptaciu. Ceilalţi ziceau că nici Iustin Lămîie nu merita lepădat. Tratativele s-au purtat în taină, fiecare parte căutînd să-şi impună preferatul. Pînă la urmă, tot aşa a ieşit, cum a vrut Şova. Şi n-a greşit cu alegerea, deşi Titi Dreptaciu i-a înfipt binişor mîna în chimir, mai să-l doară.
Spre dimineaţa ultimei nopţi s-a ajuns şi la număratul banilor strînşi, nunta fiind cu dar. Nu fusese fixată o anumită sumă, dădea fiecare cît îl lăsa punga. Erau de faţă părinţii mirelui, ai miresei şi cei doi însurăţei. În cameră domnea liniştea, abia se auzea torogoata lui Titi Dreptaciu, ca un tînguit amar, în descreştere. Numărară de mai multe ori banii. Teancul, îngroşat, nu se lăsa cuprins cu degetele unei singure mîini. Mirele împinse hîrtiile albastre la mijlocul mesei. Şova întinse braţul. Scaunele scîrţîiră. Apucă Şova cam treisferturi din grămadă. Tatăl mirelui îngălbeni. Se ridică în picioare. Şova — la fel. Începu să explice: cheltuieli, prea multe cheltuieli, nu mai are o leţcaie. La viitorul copiilor nu se gîndesc? Tatăl mirelui, decise: pe din două! Pînă să mai scoată careva vreun sunet, mama mirelui se repezi şi-i smulse lui Şova teancul de bancnote. Mireasa leşină subit. Mirele îşi dezveli bustul, rămînînd în maiou. Muşchi pietroşi îi dungau pielea arămie.
Titi Dreptaciu lăsă torogoata şi trecu la microfon:
Şapte nopţi am tot umblat
Să te prind cu unu-n pat...
Şova înşfăcă taburetul. Mama mirelui scăpă bancnotele pe covor. Se aruncară toţi să culeagă, în afară de mireasă, care zăcea lîngă colţul dulapului. Adunau la nimereală, îndesînd în buzunare, în sîn, în ciorapi... Şova îşi băgă un foştomoc în gură, cît pe ce să se sufoce, dacă nu-l salva tatăl mirelui, aplicîndu-i un lat de palmă în ceafă, de scuipă banii drept în mîna întinsă a ginerelui. Într-un tîrziu, se ridicară gîfîind, îşi neteziră costumele, aranjară cît de cît mobila răsturnată, apoi se reaşezară la masă. Mirele luă pe el cămaşa, mireasa se trezi din leşin, iar Şova deschise discuţia. Se referea la viitorul copiilor ce trebuiesc ajutaţi la pornirea în viaţă, şi îşi exprima toată încrederea în posibilităţile lor nelimitate.
Tatăl mirelui, la rîndul său, ţinu un discurs despre cinste şi modestie, dîndu-le tinerilor căsătoriţi exemple frumoase de căsnicii reuşite. Apoi, părăsiră camera, reluîndu-şi locurile pe la mese. Zîmbeau îngăduitori şi răspundeau politicoşi la saluturile şi urările venite din toate părţile.
Şova se duse întins la Titi Dreptaciu şi-i lipi de frunte o hîrtie de o sută, rugîndu-l să-i „tragă" una de jale, că-l roade sufletul de bucuria ce-o trăieşte.
Peste întreaga zumzăială, se înălţă din nou vocea de aur a lui Titi Dreptaciu:
Ce-ai făcu, Lola, cu mine?
Numai tu îmi eşti în gînd.
De ce fugi tu de la bine
Şi mă laşi în drum plîngînd?...
(Perpetuum comic ’89, pag. 125)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu