Micul Jimmy

        — Allo, Harry?
        — Da.
        — Harry, aici, la noi se află fiul dumitale, Jimmy.
        Harry îşi privi ceasul.
        — Păi acum e două noaptea. Cinstit să fiu, pur şi simplu nu pot şi-mi imaginez ce face Jimmy la dumneata la ora asta. Te-aş ruga să fii atît de amabil, bagă-l într-un pat să doarmă. Mîine dimineaţă intru eu pe la dumneata să-l iau pe micuţ.
        — Harry, n-aş vrea şi te neliniştesc, dar am impresia că va trebui şi vii după el neapărat acum şi încă repede.
        — Acum, Billy, la două noaptea?
        — Harry, Jimmy se află aici cu automatul. Înţelegi? Cu automatul!
        — Nu înţeleg, Blily, ce găseşti neobişnuit în treaba asta. Dacă băiatul este la dumneata cu automatul, asta înseamnă că a plecat cu el de-acasă. Doar nu eşti în stare şi crezi că Jimmy e dintr-acela cărora le place să pună mîna pe lucruri care nu-s ale lor?
        — Harry, cred că va trebui şi vii după Jimmy cît mai grabnic. Imediat. Eu te rog în calitate de membru al Consiliului parohial al sectorului nordic.
        — Billy, bătrîne, ştii foarte bine cît de corectă este comportarea mea faţă de Consiliu. Dar nu pot să-mi dau seama, nu văd rostul tărăboiului pe care-l faci numai din cauză că micul Jimmy a apărut în casa dumitale cu un automat.
        — Înţelegi, Harry, aici intervine o mică chestiune de amănunt: automatul este îndreptat spre mine. Mă auzi, Harry?
        — Da, da, aud. Nu mai ţin minte de cîte ori i-am spus puştiului ăstuia să nu mai ţintească spre membrii Consiliului nostru parohial. Dar trebuie să te pui îi situaţia mea, bătrîne. Cred că-ţi dai seama că nu pot să strig la el. Corect? Asta ar fi o încercare de înăbuşire a personalităţii sale.
        — Harry, ascultă: Jlmmy mă ameninţă cu automatul şi-mi tot face semne să ridic mîinile.
        — Se poate, bătrîne, se poate, dar te încredinţez că el face asta fără nici un impuls duşmănos. Ştii doar cum sînt copiii.
        — Harry, s-a trezit copilul meu şi se uită la noi. Dacă va pricepe că eu stau cu mîinile sus în faţa unul puştan de şapte ani îşi va pierde orice încredere în propriul tată...
        Telefonul amuţi pentru cîteva clipe, apoi răsuni sec, ca un trosnet uscat, o rafală scurtă de automat. Apoi, a doua. Apoi — din nou cîteva clipe de linişte. În sfîrşit, micul Jimmy luă receptorul:
        — Hello, papi...
        — Jimmy, de cîte ori ţi-am spus şi nu mai tragi în membrii Consiliului parohiei noastre?
        — Dar, papa, mama a spus...
        — Nu vreau să ştiu ce ţi-a spus mama! Ea este unitariană iar Consiliul este episcopal. Ai înţeles? Şi, ţine minte: Dacă se mai întîmplă să faci odată aşa ceva, să ştii că-ţi iau automatul, e dar?
        — Da, papa.
        — Şi acum întoarce-te acasă să bei un păhărel de lăptişor fierbinte şi să te culci...

În româneşte de ANATOL GHERMANSCHI

(Perpetuum comic ’91, pag. 152)