Nu de mult am cunoscut o fată. Cea mai frumoasă şi mai fermecătoare. De mult visam să mi se întîmple aşa ceva.
A doua zi mi s-a părut că are un umăr puţin cam strîmb.
În a treia zi am remarcat că avea un defect la picioare, stîngul era răsucit cum nu trebuia.
În a patra zi am constatat că lipsa unui dinte nu este chiar aşa de lipsită de importanţă.
În ziua a cincea am ajuns la unele concluzii în legătură cu femeile cu părul vopsit.
În a şasea mi-am spus: ce n-aş da să slăbească măcar vreo zece kilograme...
În ziua a şaptea am observat că are un mers legănat, de raţă.
În a opta — i-am zărit cîteva riduri sub bărbie.
În a noua m-am convins că are obrajii cam căzuţi.
A zecea zi nici nu mai puteam s-o văd. În ziua următoare, gata, am rupt-o cu sluţenia pămîntului.
A doua zi mi s-a părut că umărul ei nu era deloc strîmb.
A treia zi mi-am dat seama că aşa-zisul defect al picioarelor era o foarte rar întîlnită azi curbură clasică...
În a patra — uitasem de dintele lipsă.
În a cincea — m-am convins că părul ei este natural.
A şasea zi mă gîndeam: ce n-ar da alte femei să aibă o siluetă ca a ei...
În a şaptea am remarcat că are mersul cel mai ales.
A opta — mi-am amintit de tenul ei proaspăt.
A noua — visam la obrăjorii ei ca piersicile.
A zecea zi am constatat că nu pot trăi fără ea. Aş fi vrut să mă întorc la cea mai frumoasă şi fermecătoare fată.
Dar n-am mai avut puterea să iau din nou totul de la capăt.
În româneşte de ELENA TIMOFTE
(Perpetuum comic ’89, pag. 246)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu