Grule

        Tînărul scriitor Serghei Zernov se îndreaptă spre editură. Au trecut trei luni de cînd a predat primul său roman „Soartă plouată".
        La editură l-a primit redactorul principal Kozelski, cunoscut printre debutanţi ca un om abordabil, înţelegător.
        — Dragă Serghei Vladimirovici, am citit romanul dumneavoastră şi am rămas cu o impresie contradictorie — s-a pronunţat redactorul, stil aveţi, în schimb conţinutul... După cum am înţeles, eroul principal este inginerul Mihriutin.
        Zernov a dat afirmativ din cap.
        — Ascultaţi-mă atent, Serghei Vladimirovici — a continuat Kozelski. Sînteţi un bărbat tînăr şi agreabil. Ce v-a trebuit?
        — Ce anume? a întrebat nedumerit Zernov.
        — Mai întrebaţi? De unde aţi acumulat atîta răutate? De ce trebuie Mihriutin să critice pe directorul Davilov în şedinţa sindicală?
        — Dar este foarte limpede! Davilov a dezorganizat producţia, este arogant cu subalternii, se opune la introducerea noului.
        — Asta am înţeles, scumpule. Dar de ce vă trebuie un asemenea Davilov cînd acesta putea fi civilizat, bun gospodar, inovator. Astfel se împăca de minune cu Mihriutin.
        — Dar atunci dispare conflictul din roman.
        — Şi cine are nevoie de conflict? Conflictele complică lucrurile şi îmbătrînesc prematur omul. Acum, despre soţie. Din roman rezultă că aveţi o atitudine de simpatie faţă de Mihriutin.
        — Într-adevăr, a confirmat Zernov.
        — Atunci de ce i-aţi agăţat de gît o nevastă imposibilă, avară, isterică?
        — Dar am fost ferm convins că, cel mai bine, caracterul lui Mihriutin se va evidenţia din conflicte.
        — Ce tot aveţi cu conflictele astea? Lăsaţi omul să trăiască liniştit. Daţi-i o nevastă drăgăstoasă, cuminte, o adevărată prietenă. Şi cu fiul — ce harababură aţi făcut!
        — Păi, ce am făcut?
        — Aţi făcut că este din generaţia „jeans", în cap numai cu muzica aia, cu magnetofonul, care să cînte la... cum îi zice?
        — Discotecă.
        — Exact. În loc să fie un elev eminent la un liceu de matematică.
        — Dacă era aşa, pierdeam problemele care se pun între generaţii.
        — Ce probleme? Probleme de astea nu există, le-au inventat romancierii.
        — Atunci, refac romanul?
        — Gîndiţi-vă chiar la mine. Am un şef insuportabil, nevastă îngrozitoare, fiul un prostănac. Şi ce-i cu asta? Absolut normal. Refaceţi romanul!
        — Dacă-l refac, ce mai găseşte cititorul în el? răspunse înciudat Zernov. Aşa, găsea stuaţii antagoniste, stări limită, schimbări de comportament...
        — Eu îţi vreau binele, se enervă Kozelski. Dacă Mihriutin va avea un şef de aur, viaţă de familie exemplară, asta înseamnă inovaţie, inovaţie în literatură, nu înţelegi? Cititorii n-or să-şi creadă ochilor. Să zicem că la servici toate treburile lui sînt în ordine. Cititorii aşteaptă însă ca soţia să-i facă figură sau fiul să intre în încurcătură. Cînd colo — nimic. Îţi dai seamă că o asemenea carte se va vinde ca pîinea caldă? Este altceva decît celelalte romane.
        — Mulţumesc, a şoptit Zernov. Acum am înţeles cît de greşit este construit romanul. Îl voi reface.
        După ce s-a închis uşa, Kozelski a scos un oftat adînc: talentat băiat Zernov, dar n-o să iasă din el un scriitor adevărat, nu înţelege cînd se glumeşte.

În româneşte de VITALIE TEODORU

(Perpetuum comic ’89, pag. 250)