Aş putea spune că sînt un om bine crescut şi că sînt, de asemenea, inteligent. Am citit mult, inclusiv cărţi. La şcoală am avut nota maximă la educaţie fizică. Se poate spune că viaţa îmi zîmbea deşi nu întotdeauna zîmbetul acela era de bucurie. Aşa, de exemplu, în ceea ce priveşte femeile nu am reuşit să obţin tot ceea ce am dorit, mai ales în viaţa de familie.
Toate astea mi s-au întîmplat pentru că mi-a picat în mînă cartea, intitulată pretenţios, „Sexul şi caracterul". Pe măsură ce o citeam îmi apărea din ce în ce mai clar un lucru uimitor. Aş putea spune — formula iubirii. Conform acestei formule soţul şi soţia nu sînt pur şi simplu tot un drac sau — după cum se spune — doi pantofi care formează o pereche. Nu. Se pare că soţul şi soţia trebuie să se completeze reciproc, făcînd din două persoane un întreg. Cum să exprim asta mai simplu?
Deci, să încerc. Dacă vom nota cu „X" toate trăsăturile bărbăteşti ca forţa, voinţa, bărbăţia, iar apoi vom nota cu „Y" toate trăsăturile feminine ca delicateţe, moliciune, precum şi alte asemenea prostii, atunci patru pătrimi de „X" plus patru pătrimi de „Y" trebuie să fie egale cu două personalităţi. Aşa trebuie să arate o familie ideal de armonioasă.
Dar să trecem la concret. Am plecat cu „X"-ul meu să caut un „Y" corespunzător. N-a trebuit să mă obosesc prea mult. Am găsit. Astfel încît m-am însurat pentru prima dată. În conformitate cu formula. Eu — slab, ea — corpolentă. Eu — frumos, ea — nu prea. Eu cîştig bine, ea cheltuieşte bine. Eu — înţelept, ea — cu studii superioare. Totul este foarte potrivit. Atunci de ce ne-am despărţit? Poate din cauză că m-am îngrăşat? Să presupunem. Ne-am despărţit. La partajarea averii mi-am luat toate „X"-urile iar ei i-au rămas toate „Y"-urile.
M-am căsătorit din nou. Eu corpolent, ea slabă. Normal. Eu ca şi mai înainte frumos, ea cu un tată director de restaurant. Se potriveşte. Eu deştept, ea se îmbracă bine. Atunci de ce ne-am despărţit? Poate pentru că ea nu era prea deşteaptă? Nu, cu un asemenea tată asta nu are nici o însemnătate. Şi în afară de asta dacă ea ar fi fost deşteaptă, eu ar fi trebuit să mă număr printre cei proşti? De ce ne-am despărţit? Oare pentru că o înşelam? Dar ea îmi era fidelă. Deci poate fiindcă nu o prea iubeam? E adevărat că nu nutream o dragoste prea mare faţă de ea. Altfel spus: nu o suportam. Dar m-a iubit. Mai ales în primele două luni, apoi mi-a spus: eşti un nemernic. Asta să fi fost cauza despărţirii noastre? Dar asta nu poate fi un motiv. Eu sînt un nemernic, dar ea este un om de treabă în toate privinţele. Din nou conform formulei. Şi nu a ieşit nimic. Nici ea n-a reuşit cu mine, nici eu cu ea.
Şi iată că iar m-am căsătorit trecînd peste orice fel de formulă. Eu — frumos, ea — Baba Cloanţa. Eu — cu locuinţă, ea — fără. Eu — bine situat, ea primeşte pensie alimentară pentru trei copii. Mie îmi place să beau, ei şi mai şi; ne iubim. Şi vom trăi împreună pînă la o sută de ani. Dacă, bineînţeles, nu se va întîmpla ceva neprevăzut.
În româneşte de VASILE MATEI
(Perpetuum comic ’89, pag. 249)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu