, ,

Eu şi muza

URZICA - Revistă de satiră şi umor românesc şi universal editată în România în perioada comunistă între 1949-1989. Trimiteţi-ne un comentariu
Ce-ai mai făcut, ce altă boroboaţă, 
De ai figura asta vinovată, 
Cu tot surîsul tău „pe sub mustaţă"? 
Îmi spune el că iar o făcuşi lată. 
        Cu altă muză mi te-ai hîrjonit 
        Şi mi-aţi vărsat pe masă, iar, cerneală? 
        De-o vreme, parcă ai înnebunit 
        (De m-ai făcut să scriu o aiureală)! 
Ori ai vorbit cu muza lui Cutare 
Şi versurile lui mi le-ai dictat 
Să-i vină-apoi, ideea, dumisale, 
De-a m-acuza de plagiat?
        Vai, cum mai pot să cred c-ai avea stofă 
        Şi că mă pot, în fine, bizui 
        Pe tine care eşti o catastrofă?! 
        Şi fii mai serioasă, nu te mai hlizi!

(Perpetuum comic ’91, pag. 50)

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Persoane interesate