Pe la zece sînt treaz, deşi n-o arăt, nu de dragul altora, care sînt şi ei treji, ci numai de dragul meu.
Pe la unsprezece stăm cu toţii întinşi gîndindu-ne că ar fi trebuit să începem treaba cu două ore în urmă dar că acum nu mai contează. Bodogănim un pic pe seama germanilor, nu pe seama celor din ’39—’45, ci pe seama vecinilor noştri, care au venit în camping nu cu tunurile, ci cu tranzistoarele. Nişte indivizi care nu mai cred în miracole decît dacă sînt economice. Muzica lor explică multe lucruri despre psihologia lor: adică nu au nici un fel de psihologie, au numai muzică. Cu care ne trezesc pe noi.
Din fericire, cînd eşti treaz te aşteaptă plaja.
Plaja — o infinitate de fire de nisip, aproape la fel de numeroase ca necazurile noastre flamande.
Femei planturoase, care te fac să gîndeşti în metri cubi, zac alături de femei zvelte, subţiri precum cîrnăciorii sau sîrma de oţel. Vorbesc în franceză. Fiindcă aşa trebuie să se vorbească: în franceză pe plajă, în engleză sub duş şi în flamandă pe bicicletă.
Am văzut-o şi pe Rina Pia, într-un costum de baie din două piese. „Într-un" este cam mult spus. Costumul de baie îşi dă tot interesul dar Rina nu poate fi ţinută în ceva. Are nasul ars de soare — ar trebui, totuşi, să poarte un costum din trei piese. Dar nu spune nimic, fapt care-i accentuează şi mai mult farmecul.
Şi aşa trăim noi aici: cutreierăm plaja, înotăm, dormim, cutreierăm plaja, înotăm. Solicitarea este aproape în exclusivitate fizică, singura activitate intelectuală fiind ideea că trupul e un lucru nemaipomenit. Iar dacă regele Baudouin va trece vreodată pe aici, fiindcă el ştie ce înseamnă să pleci în vacanţă, cu siguranţă va exclama: „Ei bine, dacă n-aş fi Baudouin, aş vrea să fiu Herman de Coninck." Şi atunci eu voi răspunde, urmînd exemplul lui Diogene:
„Într-adevăr, Înălţimea Voastră, dacă n-aş fi Herman de Coninck, aş vrea să fiu Herman de Coninck."
În româneşte de PETRU IAMANDI
(Perpetuum comic ’89, pag. 219)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu