Ora nouă seara. Părinţii sînt la cinema. Rafi, în vîrstă de cinci ani, a fost lăsat în grija incomparabilei Regine Popper. Fratele său mai mic, Amir, doarme în camera de alături, iar Rafi stă întins în pătuc cu ochii deschişi şi nu poate să adoarmă. Iluminaţia stradală aruncă configuraţii luminoase şi umbre ciudate în colţurile încăperii. Afară suflă furtunos vîntul deşertului, aducînd cu el, din cînd în cînd, de asemenea, urletele şacalilor. Se face cîteodată auzit şi strigătul tînguitor al bufniţei.
Doamna Popper: Dormi, Rafişor! Hai, dormi odată!
Rafi: Nu vreau.
Doamna Popper: Toţi copiii cuminţi dorm la ora asta.
Rafi: Eşti urîtă.
Doamna Popper: Doreşti să bei ceva?
Rafi: Îngheţată.
Doamna Popper: Dacă te culci ca un băieţel cuminte, primeşti îngheţată. Să-ţi povestesc iarăşi o poveste la fel de frumoasă ca ieri?
Rafi: Nu! Nu!
Doamna Popper: Dar este o poveste foarte frumoasă. Povestea cu Scufiţa Roşie şi lupul cel rău.
Rafi (se împotriveşte disperat): Nu vreau Scufiţă Roşie! Nu vreau lup rău!
Doamna Popper (îi zădărniceşte încercarea de fugă): Aşa. Şi acum sîntem cuminţi de tot şi ascultăm în linişte. A fost odată ca niciodată o fată mică, pe care o chema Scufiţa Roşie.
Rafi: De ce?
Doamna Popper: Fiindcă purta întotdeauna pe căpşorul ei micuţ o mică scufiţă roşie.
Rafi: Îngheţata!
Doamna Popper: Mîine. Şi ce făcea micuţa Scufiţă Roşie? Se ducea în vizită la bunicuţa ei care locuia într-o colibă mică din inima pădurii. Pădurea era înspăimîntător de mare şi, o dată intrat în ea, nu mai puteai ieşi de acolo în vecii vecilor. Pomii ajungeau pînă la cer. Era foarte întuneric în această pădure.
Rafi: Nu vreau să ascult!
Doamna Popper: Orice băiat mic ştie povestea cu Scufiţa Roşie. Ce vor zice prietenii lui Rafi, dacă află că Rafi nu ştie povestea?
Rafi: Nu ştiu.
Doamna Popper: Vezi...? Scufiţa Roşie merse prin pădure, prin pădurea înspăimîntător de mare şi de întunecată. Era singură-singurică şi îi era aşa de frică, încît se cutremura din cap pînă-n picioare...
Rafi: Bine, acum adorm.
Doamna Popper: Nu ai voie să o întrerupi pe tanti Regine. Micuţa Scufiţă Roşie merse tot mai departe, singură de tot. Inimioara ei mică bătea mai, mai să plesnească, şi nici măcar nu-şi dădea seama că din spatele unui pom o pîndea un lup mare.
Rafi: Care lup? De ce lup? Nu vreau lup!
Doamna Popper: E doar un basm, prostănac mic! Şi lupul avea nişte ochi atît de mari şi nişte dinţi atît de galbeni (îi demonstrează...) hrrr, hrrr!
Rafi: Cînd se întoarce mămica?
Doamna Popper: Şi lupul mare şi rău fugi pînă la colibă, unde bunicuţa dormea., deschise încet uşa... se furişă pînă la pat... şi... ham, ham... o mîncă pe bunicuţa.
Rafi scoate un urlet, sare din pat şi încearcă să o zbughească.
Doamna Popper (într-o goană nebună după Rafi în jurul mesei): Rafi! Rafael! Treci imediat înapoi în pat, altfel nu-ţi mai spun povestea pînă la sfîrşit! Vino, dragule , vino... Ştii tu ce-a făcut Scufiţa Roşie, cînd l-a văzut pe lup întins în patul bunicii? Ea întrebă: „Bunicuţo, de ce ai tu ochi atît de mari? Şi de ce ai tu urechi atît de mari? Şi de ce ai tu nişte gheare atît de îngrozitoare la mîini?" Şi...
Rafi (sare sus, pe cadrul ferestrei, deschide fereastra): Ajutor! Ajutor!
Doamna Popper (îl trage violent înapoi, îi arde o palmă la fund şi închide fereastra): Şi deodată lupul sări din pat şi... ham, ham...
Rafi: Mămico. mămico!
Doamna Popper: ...o mîncă pe micuţa Scufiţă Roşie, cu piele, cu păr şi cu scufiţă cu tot... ham, ham, hrrr, hrrr!
Rafi se tîrăşte plîngînd în hohote, pe sub pat şi se reazemă de perete.
Doamna Popper (se aşază în faţa patului): Hrrr, crrr, ham, ham... Dar deodată apare Unchiul Vînător cu puşca sa mare şi... pufff, buuummm... Îl omoară pe lupul cel rău. Bunicuţa şi Scufiţa Roşie sar vesele din burta lupului cei rău.
Rafi (scoate capul de sub pat): S-a terminat odată?
Doamna Popper: Încă nu. Umplură burta lupului cel rău cu pietre mari, îngrozitor de mari, şi... pleosc, plonc... îl aruncară în rîu.
Rafi (sus pe dulap): Gata?
Doamna Popper: Gata, micuţul meu drag. O poveste frumoasă, nu-i aşa?
Mămica (tocmai venită acasă, intră): Rafi, coboară imediat de acolo! Ce s-a întîmplat, doamna Popper?
Doamna Popper: Copilul este astăzi puţin neliniştit, l-am spus o poveste ca să-l calmez.
Mămica (mîngîindu-i lui Rafi părul năclăit de sudoare): Mulţumesc, doamna Popper. Ce ne-am face noi fără dumneavoastră?
În româneşte de PETER SRAGHER
(Perpetuum comic ’88, pag. 227)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu