Cum am dat gata Pronoexpresul

        Mare ghinion am mai avut: mi-au ieşit şase rezultate la Pronoexpres.
        Stăteam duminică la televizor şi eu ca tot omul. Cînd a început tragerea, am spus aşa, deodată, „şapte" şi şapte a ieşit. Apoi am mai spus „douăzeci" şi douăzeci a urmat imediat, ca la comandă. Cînd s-a tras a treia oară, am făcut multă gălăgie şi-atunci nevastă-mea a dat buzna în sufragerie cu un pui congelat în mîini. Au dat buzna şi copiii. La următoarele numere am făcut aşa o zarvă că vecina Pepa a apărut şi ea şi a întrebat speriată:
        — Ce e, s-a opărit careva cu apă clocotită?
        Apoi vestea a dat ocol blocului. O sută de oameni au venit. Au dat gata o damigeană de-a mea şi două de-ale lor; ba unul a venit cu ţuică de casă, altul cu tigaia în care mai sfîrîiau cîrnaţii. Buletinul meu cîştigător a trecut din mînă în mînă. Felicitări, felicitări, sănătate etc., iar eu ziceam la toată lumea:
        — Acum e rîndul vostru!
        În tot timpul acesta nevastă-mea dă telefoane şi se laudă în dreapta şi în stînga ei, în tot oraşul. Din cînd în cînd mă cheamă şi pe mine.
        — Aşa-i! zic eu. Nu, nu e nici o greşeală, o hîrtioară, da doar o hîrtioară, şi face douăzeci de mii de leva! I-am dat gata pe ăia de la Pronoexpres, dă Doamne la toată lumea.
        Şi-aşa mai departe. De la o vreme oaspeţii încep să se ducă, sprijinindu-se bine de pereţi. Abia mă culc şi ţîr! telefonul.
        — Alo-o-ou! Felicitări!
        — A, mersi, da, i-am sărăcit pe ăia de la Pronoexpres! Cu o hîrtioară, da, o nimica toată....
        — Ascultă bine ce-ţi spun, zice omul foarte serios, pentru hîrtia asta eu îţi dau pe loc douăzeci şi două de mii de leva bani lichizi!
        — Stai omule, cine eşti dumneata?
        — Nu ne cunoaştem. Spune mai bine unde stai?
        Închid telefonul uşor supărat. „Ţîr", sună iar! De data asta o voce de femeie.
        — E-adevărat că...
        — E foarte adevărat, să mori de rîs. Cu cine vorbesc?
        — Nu ne cunoaştem. Dar eu vă dau pe buletinul dumneavoastră pronoexpres douăzeci şi trei de mii de leva, vin imediat cu banii...
        Tronccc!
        — Ai să strici telefonul, îmi zice nevastă-mea şi adoarme la loc.
        — Oamenii ăştia mă înnebunesc!

        Ţrrr, ţrr, ţr, r, rr! de data asta este soneria. Mă uit prin vizor, o persoană grasă, necunoscută, cu o servietă în mînă. Deschid.
        — Felicitări, bă! strigă şi mă bate pe umăr.
        — Mersi, dar eu sînt în pijama.
        — Nu face nimic! de cînd te caut, ehe! şi-i dă drumul servietei la picioarele mele.
        — Aici sînt douăzeci şi cinci!
        — Douăzeci şi cinci de ce? întreb eu.
        — De mii, ce altceva.
        — Îc! înghit eu şi spun: alţii mi-au dat douăzeci şi şase!
        Şi-ncep să tremur din cap pînă-n picioare. Grasu’ se uită la mine încruntat şi se porneşte să scoată din buzunare, poc, poc, peste servietă, 3—4—5 pachete cu bancnote.
        — Uite, s-au făcut treizeci. Dă aici buletinul! Şi două leva de taxi, că nu mai am nici un ban.
        — Buletinul e de douăzeci, ce dracu ai!
        — Păi am bani şi nu pot să-i justific, înţelegi?
        — Nu.
        — Pot să cumpăr două vile şi trei mercedesuri, dar mă-ntreabă de unde-am banii, pricepi?
        — Ţ. Nu pricep...
        — Sînt barman, mă! Doamne, numai idioţii cîştigă!
        — A-a! Mă jigniţi. Dacă-i aşa, luaţi-vă sevieta şi la revedere! zic eu şi împing cu piciorul servieta şi banii spre uşă.
        — Nu, nu! în nici un caz! strigă grasu’. Asta nu se poate!
        Şi-aşa mai departe. Cum-necum, cu greu cu negreu, îi dau drumul pe scări. Acolo mă aşteaptă alţi doi. Unul cu geantă-diplomat, altul cu un sac de sport.
        — O-o, amice! Felicitări! strigă ei.
        Le ies în cale desculţ, fără multe politeţuri. Şi tot aşa. Peste noapte mai am vreo douăzeci de oaspeţi: ospătari, responsabili de cooperative, mecanici-auto, benzinăriţe, un crescător de porci, un funcţionar de la FISC şi o profesoară. Da, da, o profesoară. Bărba’su-i şef la ICRAL, era plecat pe teren. Îi primesc cîte doi, cîte trei, şi fiecare din ei îmi dă în plus la buletin. În zori ajunsesem la cincizeci de mii de leva.
        Ştiţi, acum îmi recunosc vina. Nu am procedat de fel corect. Am refuzat multă lume, pe mulţi i-am jignit. Unii s-au şi plîns.
        Toate acestea le-am declarat întocmai aşa cum au fost, la cererea tovarăşului maior Maşev, cu care am avut plăcerea să fac cunoştinţă azi, luni, în cursul dimineţii.
        Pt. autenticitatea celor spuse mai sus, semnez cu tot respectul.

În româneşte de ANTIGONA GRECU

(Perpetuum comic ’88, pag. 196)