În dreptul agentului de circulaţie, opri o maşină albastră. Din ea coborî un individ, care, după ce trînti de mai multe ori portiera, spre a-şi face mai simţită prezenţa, cu un aer ce exprima parcă o adîncă mustrare de cuget, i se adresă agentului:
— Tovarăşe plutonier, am venit să recunosc!
— Ce să recunoaşteţi?
— Mă mustră conştiinţa.
— Vreun accident, cumva?
— Mai grav!
— Aţi trecut pe roşu?
— Şi mai grav: am depăşit viteza legală!
— Şi?
— Şi dumneavoastră nu m-aţi observat!
— Ba v-am observat; sînteţi liber!
— Cum, şi nu mă amendaţi?
— Nu!
— Dar eu vreau să mă amendaţi. Ce dacă-s un anonim? Amenzile sînt numai pentru cei cu funcţii?
Subofiţerul privi cam curios la interlocutorul său, vru să se scarpine a nedumerire în cap, dar renunţă cînd îşi dădu seama că poartă caschetă şi, adoptînd o mină extrem de mirată, mormăi pe un ton interiorizat:
— În toată cariera mea, n-am întîlnit pînă acum automobilist care să mă roage să-l amendez!
— Eu sînt un automobilist de tip nou, tovarăşe plutonier, rosti contravenientul, bombîndu-şi pieptul şi înaintînd un pas.
Şi cîteva clipe rămase astfel, ca o statuie simbolizînd conştiinţa automobilistului de tip nou.
Agentul surîse amuzat, deschise porthartul şi zise hotărît:
— Bine, vă amendez!
— Vă mulţumesc mult de tot, tovarăşe plutonier, se înveseli împricinatul, mi-aţi făcut un mare bine şi vă rămîn recunoscător!
— Semnaţi aici şi achitaţi o sută de lei, îi zise agentul.
— Dar de ce o sută?
— Pentru că atît e amenda!
— Ba amenda e de cinci sute de lei, tovarăşe plutonier; pentru exces de viteză, atît prevede regulamentul; l-am studiat din fir a păr.
— Pentru exces de viteză, da, confirmă omul legii, dar în cazul dumneavoastră vă amendez pentru viteza nejustificat de redusă cu care aţi circulat prin faţa aparatului radar dîndu-ne nouă planul de încasări peste cap şi împiedicînd totodată buna desfăşurare a traficului rutier.
Nu v-am spus de la început că v-am observat? Pentru o astfel de ispravă, amenda e de cît v-am spus.
— Tovarăşe plutonier, se tîngui automobilistul, vă implor, amendaţi-mă cu cinci sute!
Agentul medită o clipă şi zise:
— Dacă insistaţi atît de mult, vă pot satisface dorinţa procedînd astfel: mai treceţi încă de patru ori prin faţa aparatului radar cu viteza cu care aţi circulat prima dată şi vă mai tai încă patru chitanţe a cîte o sută de lei, totalizînd împreună cu asta — cinci sute.
— No, no, no, cu d’alde o sută, nici nu mă gîndesc, se pronunţă ferm automobilistul, vă salut!
— Alo, alo, acum e prea tîrziu, o sută de lei musai trebuie să plătiţi; am tăiat chitanţă.
— M-aţi nenorocit, tovarăşe plutonier, dacă vreţi să fiu sincer cu dumneavoastră, am să vă spun un secret: aflaţi că maşina mea nu prinde mai mult de 30 km pe oră. Un proces verbal din care să rezulte că am circulat cu peste 80, ar fi ridicat preţul vînzării: astăzi, vreau să-mi vînd maşina!
(Perpetuum comic ’88, pag. 103)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu