Cei trei se retrăseseră într-un colţ pentru negocieri, la o masă a tratativelor, care servise, pînă atunci, ca dulap pentru echipamentul sportiv.
— Îţi dau un chirurg, dă-mi mie ginecologul. Dumneata tot nu mai ai ce să faci cu el, zise cu subînţeles Păsculescu, adresîndu-se lui Ioniţă, care, evident, era mai în vîrstă şi, deci, dotat cu suficientă înţelepciune.
— De acord cu cedarea ginecologului, dar nu vreau un chirurg în schimb, m-am săturat de cuţitari.
— De unde să-ţi dau, frate, un oculist? Ia să vedem, poate că are dumnealui. Tovarăşe Grigore, ai dumneata unul? Îţi pot oferi chirurgul. La nevoie, pot renunţa şi la un internist.
— Oculist nu am, dar pot schimba cu un ORL-ist.
— Dacă-i pe-aşa, atunci renunţ. Dau ginecologul şi iau chirurgul. Prin el, ajung eu la un oculist.
— Şi eu ce fac, dragă, cu ORL-istul? Speram să primesc pentru el măcar un director.
— Un director? Cu plăcere, tovarăşe Grigore, eu am vreo trei, interveni Păsculescu. Alege-ţi: unul lucrează la fabrica de cuie, altul la CFR, şi ultimul la Banca de Investiţii. Care dintre ei te interesează?
— A, aşa nu mă mai joc! Să fi fost măcar la OJT, sau la fabrica de bere, atunci mai mergea...
— Dar ce, dragă tovarăşe, dumneata crezi că merge numai aşa, după vrerea noastră? Aceştia sînt, cu ei defilăm! Hai să trecem peste directori...
— Corect, spuse tovarăşul Ioniţă.
— Eu cred, zise Grigore, că ne-am cam pripit. Trebuia să începem cu gestionarii. Am uitat lucrul cel mai esenţial. Eu nu am nici unul şi cred că mi s-ar cuveni, dacă există ceva disponibilităţi.
— Aş putea să-ţi dau eu unul, interveni Păsculescu, dar nu cred că este ce-ţi doreşti dumneata. Lucrează la un magazin de articole casnice. Să ştii că, în afară de el, nu mai am decît unul, iar pe acela nu-l pot ceda cu nici un chip!
— Şi unde lucrează? Poate că-mi convine mai mult...
— Ce importanţă mai are, din moment ce nu ţi-l pot da? Mi se pare că pe la Vinalcool...
— Oho, aşa ceva aş vrea şi eu, solicită Grigore. Dar m-aş mulţumi şi cu unul de la alimentara, dar să aibă vechime!
— Te cred, spuse Ioniţă. Dar de unde? Nici eu nu am aşa ceva. Vei fi însă recompensat şi dumneata. Îţi dau eu un şef contabil. Lucrează la aprozar. Nu îl cedez fiindcă mi-ar prisosi, ci pentru că îmi place să procedez colegial. Prin el poţi rezolva tot felul de probleme, omul are o mulţime de relaţii. E-o placă turnantă, domnule!
— Altceva, ce-ar mai fi? întrebă Păsculescu.
— Ar mai fi la mine un vice, zise triumfător Grigore. Dar, pe acesta, nu-l dau nici dacă mă omorîţi. Măcar cu atîta să mă aleg şi eu...
— Şi unde lucrează, mă rog?
— Nu-i cine ştie ce, dar oricum. Este la cooperaţie. Credeaţi că lucrează la abator? Acolo nu există funcţia asta.
— Nu, dragă domnule, răspunse maliţios Păsculescu, noi credeam că este vice la asociaţia de locatari. De aceea ne şi îmbulzeam atîta să-l luăm, ha-ha-ha!
— Degeaba încerci dumneata să glumeşti, reluă insistent tovarăşul Grigore, uneori sînt de mare folos şi cei cu funcţii mai mici. De exemplu, ai putea să mă rogi dumneata oricît, instalatorul tot nu ţi l-aş da.
— Ei, instalatorul mai treacă, meargă... Dar ce să faci cu un inginer oarecare, cu un strungar, sau un sudor? La ce ţi-ar folosi? Este adevărat că, prin forţa împrejurărilor, trebuie să-i acceptăm şi pe ăştia, deşi nu prea ne ţin de cald, ştiţi la ce mă refer. Dar dacă ne vom gîndi foarte bine, îi vom putea folosi şi pe ei la ceva. Pe ei, sau pe prietenul lor, filosofă atotştiutor, Ioniţă.
— Apropo, era să uit, îşi reaminti Păsculescu. Nu se găseşte, din întîmplare, pe la dumneavoastră, vreun zugrav? Anul acesta trebuie neapărat să zugrăvesc acasă şi se zice că au început să ceară cinci mii pentru un apartament...
— Din păcate, nu am aşa ceva, replică Grigore. Mi-ar fi trebuit şi mie. Dacă aş fi avut, ţi l-aş fi putut împrumuta...
— Zugrav nu ai, tovarăşe Grigore, însă croitor da, şi te faci că ai uitat de el, îl luă la zor Ioniţă. Ba încă un croitor de lux: mi se pare că lucrează la Casa Modei... Acuma, desigur, nu am pretenţia să mi-l cedezi, este prea valoros şi nu am ce să-ţi dau în schimb, dar mi-ai putea înlesni o întrevedere cu el.
— Că bine zici, nene Ioniţă, se amestecă în vorbă Păsculescu. Chestiunea aceasta cu croitorii îmi scăpase complet. Cred şi eu că nu poate păstra croitorul numai pentru dumnealui. Data viitoare va trebui să mi-l cedezi şi mie!
— Bine, spuse Grigore. Ne-am învoit. Cît priveşte împărţeala de data viitoare, problema rămîne deschisă.
— Ei, ce facem? conchise Păsculescu. Sînteţi mulţumiţi, ori mai doriţi ceva? Dacă nu mai aveţi nici o pretenţie, considerăm discuţia încheiată, repartizarea fiind echitabilă.
Ceilalţi încuviinţară, clipind afirmativ.
— Tovarăşe director, se adresă Păsculescu unui om între două vîrste, aflat în apropiere, noi, ca diriginţi, am terminat acţiunea de omogenizare a valorilor: părinţii elfvilor... pardon, elevii părinţilor... nu nu aşa! Adică, elevii din cele trei serii care formează clasa a şasea au fost repartizaţi în clase, conform rubricii: „fiul lui... şi al...!"
(Perpetuum comic ’85, pag. 159)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu