„Uite, măi, tovarăşe profesor, de ce te-am chemat." „De ce, tovarăşe director?" „Pentru că vreau să-ţi propun o temă de cercetare. Veţi fi găsit voi acolo, la Universitate, subiecte, dar ca ăsta al meu nu aveţi..." „Sînt nerăbdător să vă ascult..." „Adică, ce spun eu temă de cercetare, că ea e gata cercetată. Rămîne doar ca dumneata s-o aşterni pe hîrtie." „Mă faceţi din ce în ce mai curios." „Uite, măi tovarăşe profesor, care-i problema. Eu devin pe zi ce trece tot mai deştept. Dar ştii, mi se ridică nivelul intelectual, de începe să mă sperie chestia asta." „Sînteţi absolut sigur?" „Păi, judecă şi dumneata. În urmă cu opt ani eram simplu inginer, iar acum sînt ditamai directorul. Ăsta-i salt, nu glumă! Musai că m-am făcut mai deştept între timp! Dar nenorocirea ştii care-i?" „Care-i?" „Că eu nu simt asta, domnule. Nu simt şi pace." „Atunci de unde ştiţi că?... Numai pentru că aţi fost avansat în funcţie?" „Nu numai după asta. Mi-au spus şi oamenii. Bunăoară, atunci, la început, cînd am trecut de la simplu inginer la şef de atelier, l-am chemat pe un muncitor la mine şi l-am întrebat aşa: «Măi Costache, cine-s eu, mă?» Iar el: «Acum sînteţi tovarăşul inginer şef de atelier.» «Şi de ce am ajuns aici, mă?» l-am întrebat din nou. «Pentru că sînteţi deştept», mi-a răspuns el iar. Păi, vedeţi?!" „Şi pe urmă?" „Pe urmă la fel, măi tovarăşe profesor. Că aveam grijă ori de cîte ori mă avansau, să-i întreb pe oameni, nu care cumva să fi fost ridicat în funcţie pe nedrept. Şi oamenii, alţii de fiecare dată, îmi răspundeau acelaşi lucru: că mă fac din ce în ce mai deştept. Iar acum, iată-mă-s director! Cred că pe postul ăsta am o inteligenţă nemaipomenit de sclipitoare." „Nu vă contrazic. Dar care-i tema de cercetare?" „Păi, nu-ţi spusei? Asta. Cazul meu. Sînt deştept, dar nu simt. Mă fac mereu mai inteligent, dar asta nu se observă pe dinăuntrul meu." „Dar pe dinafară?" „Pe dinafară? Uite, măi, tovarăşe profesor, că la asta nu m-am gîndit. Însă cred că şi pe dinafară se observă, altfel nu mă avansau mereu, că în nici un post n-am stat mai mult de un an, un an şi jumătate..." „Da... Atunci să vă spun părerea mea. Cred că e nevoie de timp, de cercetări, de calcule ştiinţifice. Nu ştiu dacă aţi aflat, dar inteligenţa este foarte greu de determinat, de măsurat. S-a încercat şi în străinătate..." „Sînt gata să merg oriunde de dragul ştiinţei." „Dar şi la noi. Însă, cum vă spuneam, trebuie timp. Cred că în mai puţin de doi ani nu se poate realiza lucrarea. Pe urmă, trebuie să prindem şi momentul..." „Care moment?" „Cînd vă avansează. Atunci e necesar să ne concentrăm toată atenţia, pentru că, probabil, în acele zile se manifestă mai abitir inteligenţa dumneavoastră neobişnuită şi eul în creştere, care-i determină pe tovarăşi să vă chinuiască într-atît urcîndu-vă mereu în schemă.
Da, da, atunci va trebui să acţionăm, să cercetăm, să vă măsurăm zi şi noapte. Apropo, noaptea ce simţiţi?" „Cum, adică, ce simt? Nu simt nimic. Noaptea dorm. Nevastă-mea zice că sforăi." „Dar nu vi s-a întîmplat să vă sculaţi aşa, în toiul nopţii şi să strigaţi: «Evrika?»" „Nu, tovarăşe profesor, eu nu visez alte femei. Nici nu vorbesc prin somn." „Deci, nu vi s-a întîmplat. Ştiţi, marii savanţi ai lumii au avut revelaţii. Adică, momente cînd li s-a făcut deodată lumină în creier, pentru că au descoperit ceva cu totul nou. Sau ca să fiu mai limpede, poate că sînteţi distrat..." „De distrat sînt distrat, că-mi mai dă secretara bilete la revistă. Însă nu merg decît cu nevastă-mea." „Deci, aşa stau lucrurile. Da, da, am zis eu bine. E nevoie de timp cu dumneavoastră. Nu vreţi deloc să arătaţi pe dinafară cum sînteţi pe dinăuntru." „Aşa-i? La asta m-am gîndit şi eu, că-s tare misterios ascuns, nu mă dezvălui. Păi, să fiu eu atît de deştept şi să nu-mi dau seama? Că de mi-aş da seama, ar fi cu totul altceva..." „Ce-ar fi?” „Păi, ştiu şi eu? Aş arăta că sînt deştept, mi-ar veni şi mie idei. Uite, să-ţi dau un exemplu. Ce aud mai zilele trecute? Că directorul de la IGMVTR, Pantea, îl cunoşti, cred, a avut o idee de milioane. Să facă o excursie prin virament”. „Cum vine asta?" „Vine bine, că şi-a luat nevasta şi copiii, maşina şi benzina de la întreprindere, foile de drum tot de acolo şi, uite aşa, a făcut ocolul ţării prin virament, trecînd totul la cheltuieli gospodăreşti şi deplasări pentru prospectarea pieţei. Este c-a fost deştept?" „Eu i-aş zice mai degrabă altfel..." „Abţine-te. Sau celălalt, adjunctul de la trust, Ovidenie. Ăsta a fost şi mai deştept. Şi-a măritat fata cu cu un gestionar, iar gestionarul i-a plătit intrarea fetei la facultate. Iar după aceea a divorţat-o de feciorul gestionarului şi-a dat-o după unul din diplomaţie, cam bătrîior el, săracul — de se duce Ovidenie al nostru cînd vrea la fie-sa, în străinătate... Al naibii de inteligent!" „Tovarăşe director, cred că faceţi o confuzie. Astea nu-s dovezi de inteligenţă. Dacă asemenea însuşiri doriţi să căpătaţi şi dumneavoastră..." „Cum să le caut? Eu sînt convins că le am. Dar nu le simt, nu-ţi spusei?... Aşa că uite cum vom face. Nu trebuie să mai aşteptăm nici o zi, nu-s necesare nici aparatele şi toate cîte mi le-ai înşirat dumneata aici. Astea-s prostii de-ale voastre, de la Universitate. Mie să-mi aduci o lucrare bună, cam de o sută de pagini, documentată, cu trimiteri şi bibliografie, planşe şi grafice, pe o temă actuală!..." „Cum aşa? Nu înţeleg!" „Ai răbdare. Deci, îmi aduci ce ţi-am spus, eu ţi-o plătesc într-un fel - în virament, să zicem — o semnez — tot eu, fireşte, dacă ţi-am dat banii se cheamă că-i a mea — iar pe urmă mă prezint cu ea la doctorat. Ce zici, sînt ori nu deştept?" „Sînteţi, tovarăşe director”. „Iar atunci cînd o să am şi doctoratul, cred că o să simt şi eu inteligenţa mea cu totul neobişnuită." „Aşadar, credeţi c-o veţi simţi înaintea comisiei de doctorat? N-aş crede. Tovarăşii de acolo au nasul foarte fin, să ştiţi. Şi apoi nici titlurile astea de doctor nu se dau chiar atît de uşor..." „Stai, că n-ai înţeles. Eu nu vreau să devin doctor, ca să profesez. Mie-mi ajunge postul de director. Numai că în funcţia mea n-am voie să iau numerar. Pe cînd ca doctor... Este că-s deştept?"
(Perpetuum comic ’84, pag. 94)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu