— Şi acest Nansen? Acum, confidenţial, ce fel de om este? Căci mie mi se pare un tip cam ciudat...
— Dar nu greşiţi, doamnă. Este un om învăţat şi bun. A explorat Groenlanda şi mările arctice şi cred că s-a dus pînă la Pol.
— Ah! S-a dus la Pol? Şi pentru ce?
— Cum pentru ce s-a dus la Pol? Sincer, vorbind, doamnă, mă puneţi în încurcătură. De mic copil am admirat pe toţi exploratorii Polului; dar niciodată nu mi s-a întîmplat să întreb pentru ce doresc să ajungă acolo. Ce stupiditate! nu-i aşa? Realmente, nu este de înţeles ca un om, şi mai ales un om de o anumită poziţie socială, să se înhame la o călătorie atît de supărătoare fără socoteală şi raţiune.
O să ştiţi pentru ce s-a dus Nansen la Pol! Nu mult a lipsit să i se atribuie scopul de a instala acolo căluşei pentru foci, folosind mişcarea de rotaţie a pămîntului. Focile, cu mustăţile lor aspre, par nişte persoane foarte grave; dar au un suflet simplu şi copilăros. Nu le-aţi văzut la circ aruncîndu-şi un balon unele altora sau jucîndu-se la trapez? Orice lucru le distrează. Căluşeii, neîndoielnic, le-ar fi entuziasmat şi Nansen s-ar fi putut întoarce de la Pol cu o adevărată avere, căci, deşi focile nu au inventat încă banii — şi asta este, desigur, pentru că au un bun simţ al umorului — industria lor este foarte dezvoltată, şi dumneavoastră ştiţi că, atît uleiul de focă precum şi servietele din piele de focă şi celelalte articole din acelaşi material se bucură de o mare reputaţie pe toate pieţele. Ah, acest Nansen!... Dumneavoastră l-aţi cunoscut, doamnă. O persoană cu adevărat serioasă, o persoană respectabilă, pentru ce oare trebuia să meargă la Pol, unde este atît de frig?
— Să vă iasă din cap acest lucru! Nansen s-a dus la Pol, ca să se vorbească despre el... Toţi aceşti învăţaţi sînt nişte vînători de publicitate,
— Într-adevăr. Nu încape nici o îndoială. Învăţaţii şi artiştii, pînă chiar şi sfinţii. Mi-aţi dat o idee, doamnă. Mi-aţi deschis ochii, într-adevăr cine şi-ar aduce azi aminte de Cervantes dacă n-ar fi scris Don Quijote? El, Quijote, nu este, în realitate, altceva decît o reclamă a geniului autorului. Şi piramidele din Egipt ce sînt, în concluzie, decît o reclamă formidabilă, nu a piramidonului — să nu exagerăm — ci a vanitoşilor faraoni? Lumea considera un vînător de publicitate pe bietul doctor Garrido, căci în toate zilele făcea să-i apară numele în pagina a patra a unor ziare cu tiraj de cincizeci de mii de exemplare; dar cine îşi va aminti de doctorul Garrido peste un secol? Şi, fără îndoială, nimeni nu ignoră azi viaţa lui San Francisco de Asis. Să nu-mi mai vorbiţi vreodată de bunătate! Să nu-mi mai vorbiţi de talent! În fond, toate aceste lucruri se reduc la o... publicitate...
În româneşte de DORIAN IONESCU PASCAL
(Perpetuum comic ’88, pag. 246)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu