Ţi-am dedicat aceste rînduri;
Spre tine, primul meu confrate,
Înalţ în zbor un stol de gînduri!
Intrat cu zeii-n nemurire,
Olimpul veşnic te sorti
Să ne transmiţi prin moştenire
Şi arta de-a tămădui.
Adus-ai ştiinţa ta în temple,
Ne-ai învăţat şi chirurgie,
Ne-ai arătat prin vii exemple
Că şi blîndeţea-i terapie!
O, cît te-ai minuna de tare,
Tu, primul dintre sacerdoţi,
Dacă-ai putea, din întîmplare,
Să-ţi vezi iluştrii strănepoţi!
Să vezi aparatura nouă
Şi stirpea ta calificată,
Tu, care te-ai spălat cu rouă
Şi-ai operat cu-n stei de piatră!
E drept, ici-colo-ai mai vedea
Şi lucruri oarecum bizare,
Fiindcă, vezi tu, pe vremea ta,
N-aveai atîtea.. angarale!
N-aveai bolnavi să te ia cu-asediu
În timp ce-n tihnă sorbi o cafă,
Cu cererile de concediu
Pe-atunci... nu exista parafă!
Cu circa nu te prea-ncurcai.
De fişier, nici pomeneală!
„Per pedes" pe teren porneai,
N-aveai... Catîrcă personală!
Egali, indiferent de grad
Şi bazileul şi calicul!
Tu nu făceai discriminări,
Că... nu se inventase plicul!
Precum observi din cele spuse.
Bătrîne tată Hipocrate,
Virtuţile-ţi de mult apuse,
Par azi, ne ierţi, cam... perimate!
Îţi înţelegem consternarea
Şi sentimentul de mînie.
Legitima ţi-o fi stupoarea,
Dar în Olimp... uşor ţi-e ţie!
(Perpetuum comic ’87, pag. 162)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu