„Vine ministrul'"; Aceste sunete străbătură cu viteza luminii toate lungile coridoare ale tuturor etajelor institutului pentru modernizarea cercetărilor de modernizare, în dimineaţa aceea care, în ajun, se anunţa la fel ca oricare alta. Dar cine, după o asemenea ştire, mai putea să stea liniştit, să-şi pregătească ibricul şi ceaşca de cafea, să-şi tachineze colegele întîrziate sau să-şi felicite şeful direct pentru mina perfect sănătoasă pe care o arbora?!... Totul clocotea între perplexitate şi panică! Iată că, totuşi, după atîtea alarme false, tocmai cînd se aşteptau mai puţin, Ministrul îşi adusese aminte şi de instituţia lor şi o trecuse în carnetul său de lucru din ziua următoare! Teribil soroc! Nimeni nu ştia cum va răspunde exigenţelor vizitei ministeriale bravul colectiv al modestului institut. Nimeni, în afară de directorul lui, care, deşi veşnic asudat într-un impecabil costum gri, părea singurul om din edificiu care ştia pe unde vor putea scoate cămaşa!...
Sobru, autoritar, calm, hotărît, pătrunzător, acesta nu se grăbi să mobilizeze în cabinetul său nici pe adjunctul ştiinţific, nici pe şefii de secţii, nici pe responsabilii de lucrări, ci cheamă mai întîi la el pe... Chira!
Chira, în halatul ei cenuşiu, nescrobit, se prezentă de îndată ca un ostaş disciplinat dar rămase lipită de uşorii uşii, cît mai departe de conducere, fiindcă în dimineaţa aceea mîncase două cepe şi ştia că damful lor nu se potriveşte deloc cu exaltaţiile „after shave-ului" directorial.
Şeful o privi îndelung, cercetător, apoi îi vorbi iute, fără nici o putinţă de a fi întrerupt:
— Tovarăşa Chira, d-ta reprezinţi absolut numeric întregul nostru personal de serviciu. În braţele şi mai ales în sîrguinţa dumitale stă principala carte de vizită prin care institutul nostru se va arăta importantului oaspete care mîine dimineaţă, la o oră care se va stabili ulterior, va fi aici! D-ta trebuie să acţionezi azi în aşa fel încît toate etajele, coridoarele, laboratoarele, sălile şi birourile institutului nostru să fie lună! Dar nu o lună plină de praf, aşa cum au văzut-o cosmonauţii care au săltat peste hîrtoapele ei, ci luna strălucitoare pe care o vedem noi de aici, în nopţile înstelate! Într-un cuvînt, curăţenie la cataramă! Totul trebuie să lucească!... Nu, nu te speria! Te vom ajuta! Sîntem pregătiţi în acest sens mai bine decît orice instituţie! Avem o cameră plină cu aparatele cele mai avansate, născocite în vederea unei curăţenii de înaltă clasă într-o clădire publică! Nu degeaba sîntem un institut pentru modernizarea cercetărilor de modernizare! Şi pentru ca să poţi mînui eficient aceste maşinării, îţi dau ca îndrumător pe specialistul nostru nr. I în aparatură superelectronică, împreună cu care, de altfel, personal am achiziţionat respectivele instrumente în timpul călătoriilor noastre în străinătate!...
Chira încercă să îngaime ceva, se înecă, şi pînă se dezmetici se şi trezi alături de specialistul nr. I în camera cu pricina în care-i aşteptau tot felul de aparate ciudate dintre carevunele erau încă pe jumătate vîrîte în ambalaje...
Specialistul îşi duse mai întîi mîinile la cap, apoi şi le lăsă ca nişte ciomege pe vraful de prospecte cu ajutorul cărora începu să identifice fiecare aparat în parte. Şi de fiecare dată cînd termina de dibuit modul de funcţionare al unuia, se grăbea să-i explice Chirei cum trebuie să-i mînuiască. Dar oricît s-a grăbit, tot a fost nevoie de două ceasuri bune pentru ca atît el cît şi răbdătoarea sa subalternă să fie gata să pornească la marele asalt înarmaţi cu toate acele ustensile de dereticare ultrasofisticate...
Şi, o dată sosit acest moment, Chira n-a mai putut fi oprită din iureşul său a-toate-curăţitor!
A apucat mai întîi imensul aspirator cu triplă absorbţie, ochi magic şi evacuare automată a prafului şi a purces prin toate compartimentele clădirii ca un turboreactor supersonic care se tîrăşte pe burtă pe un întreg aerodrom!
A trecut după aceea la marile şi nenumăratele geamuri, acţionînd „vibratorul universal pentru lustruirea sticlei" dotat cu spray-uri teleghidate şi uscătoare electrice simultane.
Pereţii acoperiţi cu tapet i-a readus la netezimea şi culorile iniţiale cu ajutorul presatorului electronic „Typhoon", made în Hong Kong.
Tavanele şi pereţii vopsiţi în ulei i-a curăţat cu pulverizatorul cu grilă acustică şi detergenţi combinaţi.
Cu ultimul tip de lustruitor de parchete creat pe mapamond, înzestrat cu şapte perii concentrice, a reuşit să jupoaie, pe lîngă stratul de murdărie depus pe pardoseală, şi 12 perechi de pantofi ai personalului care se învîrtea de colo pînă colo prin clădire.
Toate armăturile metalice ale uşilor, ferestrelor, lămpilor, birourilor şi dulapurilor, ba, în treacăt, chiar şi opt ceasuri de mînă, au fost reşlefuite rapid cu ajutorul oscilatorului cu laser „Supermax".
Covoarele întinse de-a lungul coridoarelor, de mult tocite pînă la limită sub paşii personalului institutului, au fost readuse la grosimea originară folosind regeneratorul cu păr de cămilă şi adezivi atomici creat de o prodigioasă firmă japoneză.
În fine, cu acest prilej, Chira şi specialistul nr. I au instalat pentru prima oară în holul de la intrarea în clădire lustruitorul de încălţăminte acţionat cu celulă fotoelectrică, uscătorul de apă de ploaie cu cîmp magnetic iar în fiecare grup sanitar uscătorul de mîini cu infraalbastre.
Şi tocmai cînd erau pe punctul să verifice, prin apăsarea pe un simplu buton, funcţionarea celor 33 de instalaţii de aer condiţionat cu aerosoli de altitudine şi respiraţie artificială, în clădirea institutului a răsunat un strigăt disperat:
— Tovarăşa Chira!... La telefon!
Chira a făcut cei mai mari ochi posibili, şi-a şters mîinile cu o cîrpă şi s-a năpustit peste telefonul din cabina portarului...
Cînd a ieşit de acolo, după aproximativ trei minute, era parcă altă femeie! O înfrigurare cu totul nouă se citea pe faţa ei. Şi-a scos halatul cenuşiu şi boţit de pe ea şi privindu-l vag pe specialistul nr. I i-a spus trăgînd cu un ochi spre ceasul din hol:
— Tovarăşe, ziua mea de lucru s-a terminat. De altfel, cred că totul e pus la punct pentru vizita de mîine. Eu acum plec!...
Şi specialistul nici n-a apucat să deschidă gura că a şi văzut-o pierind în exteriorul clădirii!...
Chira străbătu oraşul folosind cel puţin trei tipuri de vehicule şi ajunse într-un cartier de străduţe vechi, încă podite cu bolovani de rîu. Se precipită într-un suflet spre ulucile unei curţi năpădite de verdeaţă care ascundea în fund şi o căsuţă cu pridvor.
Şi, de cum dădu poarta în lături, strigă către fie-sa care citea aşezată pe pragul de la intrare:
— Fă, Tinco, mai lasă cartea aia şi pregăteşte mătura şi făraşul şi ligheanul cu leşie, c-a telefonat tac-tu că se-ntoarce din deplasare cu două zile mai devreme şi dacă ne găseşte cu casa vraişte praf ne face p-amîndouă!...
(Perpetuum comic ’87, pag. 36)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu