, ,

Parodii (pc87)

URZICA - Revistă de satiră şi umor românesc şi universal editată în România în perioada comunistă între 1949-1989. Trimiteţi-ne un comentariu
ALEXANDRU ANDRIŢOIU
ÎN URBEA MEA

În urbea mea cu ziduri crenelate
şi trei biserici fără cîntăreţi
Am scris la poezii pe deşălate
pentru fetiţele de tîrgoveţi.
Pe una am iubit-o cel mai tare
şi i-am compus cu sîrg un mic rondel
şi într-o noapte cu miros de floare
i-am ciocănit încet în geam cu el.
Tăticul ei, perceptor la finanţe
m-a înjurat de mamă cu tot focu’
în rime clasice şi asonante:
— „Vandrocule*, ce? vrei să-mi spargi
oblocu’*?"

______________
vandroc = golan
obloc = geam

MARIN SORESCU
CE DE OAMENI ŞI NUME

Ce de oameni şi nume pe uliţa noastră:
Tirifleaşcă zis Borcan care stătea lîngă Zdrîngă
Liţă Speriatu de învăţase doi ani la seminarul de popi
şi pormă s-a făcut plutonier majur. Nasone Raţă clopotarul
de fonfăia ca scroafa dimineaţa şi-o iubea în secret
pe Rotofoaia lui Muşcă-piele,
peste deal stătea Crăcănel Napoleone al care fusese
la Italia să vîndă praz, lîngă el Gîlmă, lîngă Gîlmă
Gogoaşe Eftimie zis Peticu, mai departe Tărăboanţă Ion
meşter de pantofi şi sicrie pe unele le făcea prea mici
pe ăilalţi prea mari şi lîngă el sta Catlaboş însurat
cu una de-i zicea Apriliana fiindcă se născuse în decembrie
şi era fata din flori a lui Tampon zis Zdrulă
acar la C.F.R. şi-acum e brigadier la vaci,
Labămică, Socrate-Mutul, Scovardă tînărul,
Mosorel Muscă care şi-a lăsat nevasta pentru soacră
Şi Moise adventistul stăteau pe aceeaşi uliţă
şi aveau patru clase primare în cap.
Şi uite, toţi, pînă şi Tirbuşon Melinte cîrciumarul
se duseră naibii sus pe deal de-şi încurcă numele
printre crucile care se ceartă sub lună
strigîndu-şi porecla şi stăpînii.
Numai Clopoţel Lambă n-a murit,
Clopoţel Lambă zis Castravete
care e comis voiajor şi vinde şuruburi
fără ghivent la San-Francisco din deal.

GHEORGHE PITUŢ
EU CRED

Eu cred în oi cum cred în mit 
căci oile îmi sînt destinul 
ce fac să nască mierea, vinul 
şi brînza albă, negreşit.

Ele iubesc numai alpinul 
peisaj de nimenea rîvnit, 
nu trebuie să le faci plinul 
ca la maşină, negreşit.

O turmă deci voi păstori 
cu-al munţilor tacit acord 
cîntîndu-le în zori de zi,

decît un Opel zis record 
care m-ar duce, într-o zi, 
precis la un atac de cord.


EMIL BRUMARU
INVITAŢIE INSOLITĂ

Vino să-ţi dau trei pepeni dulci 
ca nişte roşii batiscafe, 
să ne plimbăm ca nişte prunci 
şi să sărim, să facem gafe.

Să te aud torcînd prelung 
ca o pisică de Angorá; 
mijlocul tău, lucrat la strung, 
îmbată ochii tuturora.

De tine iar să mă ascund, 
zvelt palmier cu pielea brună 
avînd genunchiul mai rotund 
decît ridichile de lună

Să ne-ngropăm cu muzici moi 
drept în otava tutelară 
şi s-ascultăm cum rîd de noi, 
cu pocnet, nucile-n cămară.

Un măr frumos aş vrea să fii 
şi eu, gutuie-aromitoare, 
să stăm alături, răbdulii, 
pînă la vara viitoare.

Şi prinşi de-al iernii galeş joc, 
nostalgici dar profund cuminţi, 
pentru respectul reciproc 
să scoatem sobele din minţi.




FĂNUŞ NEAGU
SCRISOARE DE ADIO

        „În ceas de cumpănă şi înserare portocalie cînd beau cupa de cucută pînă-n osul unghiei, jur pe Hanul lui Manuc, pe geamandura lunii înfiptă în Bosfor, pe întreprinderea Loto-pronosport, pe un ied tăiat clandestin, pe fastul unei ninsori la Sinaia, şi pe maşina 331 rapid că nu mă mai duc în vecii-vecilor la stadion!
        Zic adio, destrăbălării mele duminicale, patimii ce m-a robit din leagăn, bolii de care nu credeam să mă vindec vreodată, rugăciunii mele din dricul nopţii: fotbalul! Rîia mea divină!
        Adio, nebunilor de chihlimbar, crailor de curtea mică, stadioanelor cu miros de crampoane şi petarde fabricate de sinucigaşi, călugărilor îmbrăcaţi în civili şi dezertaţi din mănăstiri toropite de tămîie, bărbaţilor mincinoşi de duminică, vînzătorilor de seminţe tuciurii şi cronicarilor înarmaţi cu stilouri cu cerneală simpatică.
        Adio, masă a presei, loc de bîrfă şi împărtăşanie, ring de buşituri şi metafore aduse ca la Brăila, ţarc de privilegii şi înaltă onoare!
        Răpus ca un toreador de cornul taurului preferat, abdic regal şi plîng cu muguri de salcie şi demn, ca un urs carpatin, mă întorc la uneltele mele!
        Adio, vis frumos, balon de smirnă şi diamant, adio, Tamango şi adio, năşicule Dinu... Patima mea s-a sfîrşit! Adio rîia mea divină!"

(Perpetuum comic ’87, pag. 40)

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Persoane interesate