Rachetozauri şi gîndaci...

O POVESTE NETERMINATĂ

        Cam peste tot în lume se află gîndaci, dar se pare că în Statele Unite ei au început să-şi facă de cap. Hoardele nesuferitelor insecte s-au abătut asupra tuturor aşezărilor, îndeosebi urbane, cu o asemenea furie, încît la Roseville, statul Michigan, milioane de libărci au invadat străzile oraşului, stîrnind nu numai dezgust, ci şi oarecare panică.
        Lucrurile au luat o întorsătură serioasă, după ce s-a aflat că gîndacii atacă nu numai ţinuturi casnice şi obiective civile. Gîndăcimea nu s-a sfiit să ia în primire pînă şi Pentagonul, „centrul nervos" al puterii militare americane! Peste 2 milioane de gîndaci au hărţuit, noapte de noapte, miile de încăperi şi cei 28 de kilometri de coridoare ale uriaşei clădiri cenuşii din cartierul Arlington al capitalei federale. „Într-o clădire de talia şi vîrsta Departamentului Apărării, situaţia nu pare uluitoare", a declarat ziarului „Washington Post" căpitanul Brian Thoreson, şeful echipei însărcinate cu stîrpirea fenomenului. Unii au crezut că „incursiunile insectifere" ar fi de natură să persifleze „aroganţa forţei militare" a Pentagonului, dar experţii în meserie s-au dovedit preocupaţi mai ales de urmările practice ale afacerii. Ca atare, cunoscînd patima gîndacilor pentru hîrtie, ei au recomandat ca documentele secrete să fie straşnic păzite.
        Poate fi sigură ştirea că papetivorii nu s-au atins de dosarele faimoasei „triade strategice" americane, conţinînd planurile noilor arme nucleare — bombardierele B—16, rachetele intercontinentale MX şi submarinele „Trident", a căror punere la punct este în curs de desfăşurare. Gîndacii nu au ajuns nici la schiţele care prevăd „războiul stelelor", de vreme ce liderii Pentagonului le aplică întocmai. Nu ar îi exclus, însă, ca gîndăcimea să fi tocat anumite paragrafe din cunoscutele tratate „SALT-II" şi A.B.M. iar paragrafele cu pricina să fie taman cele care privesc obligaţiile şi angajamentele părţii americane. Ipoteza ar explica, măcar în parte, uşurinţa cu care liderii Pentagonului s-au referit la aceste documente şi seninătatea cu care şi-au îngăduit „mai larga lor interpretare"...
        Devorarea documentelor secrete sau foarte importante nu reprezintă, totuşi, singura primejdie potenţială. Proliferînd, gîndacii s-ar putea extinde, ca o veritabilă „forţă de intervenţie rapidă", asupra instalaţiilor-cheie din subordinea Pentagonului. Şi nu ar fi de mirare ca ei să se strecoare, cu milioanele, chiar şi în depozitele racheto-nucleare, ştiută fiind preferinţa lor pentru locuri subterane şi întunecoase.
        Dar ce-ar putea să facă gîndăcimea unor namile de metal adăpostite în silozuri betonate? Întrebarea nu este de lepădat. Armele nucleare, chit că ar putea pulveriza planeta, sînt extrem de fragile, de „vulnerabile", ca să folosim un termen consacrat. În starea lor latentă, rachetele suferă ba de „griparea tehnică", ba de hemoragii intense de carburant. Din cauza diferitelor fisuri, la un siloz din Arkansas, bunăoară unde era amplasată o rachetă „Titan", a izbucnit un violent incendiu, urmat de o explozie infernală. Lespedea de beton a depozitului, care cîntărea 232 de tone, a fost făcută praf, iar silozul s-a prefăcut într-o groapă uriaşă cu un diametru de 80 de metri. Şansa a vrut ca racheta, dotată cu o încărcătură de 20 megatone (de peste 1000 de ori mai puternică decît bomba de la Hiroşima) să rămînă intactă. Accidentul a fost provocat de o fisură care a permis scurgerea unui carburant extrem de inflamabil. Dacă rachetele prezintă fisuri, gîndăcimea atîta aşteaptă! Armele nucleare mai au nervii şi ţesuturile foarte fine, ca ţesute din pînză de păianjen. Tocmai aici s-au putea insinua gîndacii. S-a întîmplat ca într-o instalaţie supersofisticată să se strecoare un guşter, care a provocat un scurt-circuit. Se înţelege că o insectă s-ar infiltra mai uşor decît o şopîrlă. Treziţi printre fire şi piese unse cu uleiuri dintre cele mai delicate, gîndacii le-ar strica ori încurca în aşa hal, încît o simplă scînteie ar arunca namila în aer. Atingînd circuitele, ei ar putea declanşa chiar încărcăturile nucleare, habar neavînd, desigur, de programarea ţintelor, vectori, traiectorie balistică, primă lovitură şi alte asemenea „fasoane". Ar putea apărea, într-un astfel de scenariu, o specie nouă — „gîndacul de Arkansas", după modelul gîndacului de Colorado care dă iama prin cartofi.
        „Bine, bine — veţi zice — dar rachetele astea, care ameninţă globul pămîntesc cu distrugerea, sînt lăsate de izbelişte?" Ele sînt păzite, fireşte. Dar Army Audit Agency, adică Agenţia Militară de Verificare a Statelor Unite, a dezvăluit într-un raport de pomină că „numeroşi paznici ai depozitelor nucleare au un trecut de alcoolici sau drogaţi". A fost citat, printre altele, cazul gardienilor de la cel mai mare depozit de arme nucleare americane, situat la Romulus, unde 43 din 198 de paznici „s-au dedat la acte de beţie în public, consum de stupefiante şi alte patimi defavorabile." Cu o asemenea pază, primejdia devine şi mai rea, iar cît despre gîndaci, ei pot mişuna în voie.
        Se mai întîmplă că, uneori, înseşi rachetele dau buzna peste gîndaci! Lucrătorii unui depozit de mărfuri din oraşul Elisabeth, statul New Jersey, au descoperit, întîmplător, o ladă uriaşă care conţinea zece încărcături pentru... rachetele „Sidewinder". Noroc că în magazie se găseau şi alte lăzi, cu mărfuri mai familiare gîndacilor, altfel afurisitele de insecte s-ar fi putut năpusti asupra focoaselor rătăcite.
        Încurcăturile ar căpăta proporţii cu adevărat astronomice, dacă gîndacii s-ar furişa pe cargourile spaţiale în ipoteza că Pentagonul ar proceda la executarea proiectelor vizînd „războiul stelelor". Isprava nu ar fi imposibilă. În toamna anului 1985, la bordul navetei spaţiale „Challenger" a fost descoperită o... muscă. Nu a fost furnizată nici o explicaţie pentru această surprinzătoare premieră cosmică. Rămîne, aşadar, intactă posibilitatea ca insectele să ajungă de capul lor în spaţiul cosmic şi, eventual, să-şi desfăşoare sub stele îndeletnicirile lor instinctive. Le-ar împiedica starea de imponderabilitate? Astronauţii de pe naveta „Columbia" au verificat chestiunea, luînd la bord 24 de fluturi, 12 albine şi 12 molii, care s-au comportat peste aşteptări. Ce i-ar împiedica pe gîndaci să se strecoare, precum musca, într-o navetă spaţială şi să se comporte nestingheriţi? Ar fi de adăugat, în treacăt, că o singură femelă ar putea amplasa în spaţiu extraatmosferic zeci de mii de „gîndăciori" într-un singur an!

        Ne putem închipui ce lucrare ar desfăşura gîndacii printre fibrele şi piesele fortificaţiilor spaţiale — sateliţi militari, staţii cosmice, platforme orbitale, arme laser, care se anunţă atît de sofisticate, încît ar tresări şi la atingerea unei raze de soare!
        Ar merita, deci, rachetozaurii un asemenea catren:

„Făcurăţi arme cu toptanul, 
După bunul plac, 
Încît racheto-arsenalul 
Atîrnă de-un gîndac!"

        La Pentagon s-ar putea găsi, pînă la urmă, un insecticid de mare putere care să mai strunească armatele de gîndaci, deşi căpitanul Brian Thoreson nu se declara prea optimist. El era de părere că „aceste insecte se pot adapta în numai şase generaţii, adică în circa şase luni, la orice insecticid şi suportă niveluri de radiaţii incomparabil mai mari decît oamenii", de unde opinia ofiţerului american că „gîndacii ar putea supravieţui oamenilor"!
        Prioritatea priorităţilor constă, aşadar, în stîrpirea completă şi pentru totdeauna a racheto-arsenalelor, care menţin primejdia teribilă ca gîndacii să fie supravieţuitorii eventuali ai singurei planete locuite de fiinţe inteligente.

(Perpetuum comic ’87, pag. 142)