Ca orice om curios din fire, dornic să-şi îmbogăţească permanent bocceaua cunoştinţelor, cumpăr pe rupte almanahuri, broşurele de ştiinţă popularizată, buletine de informare, „fluturaşi" publicitari, pliante O.J.T., liste de bucate, mersuri de tren, prospecte de protecţia muncii. Ştiu, la ora actuală, ce prăjituri au voie să mănînce diabeticii, şi cît de des trebuie să se ducă gravidele la policlinica, ce tip de cască e bine să poarte muncitorii forestieri, şi ce meniu a avut în ziua de 29 iulie 1976 restaurantul lacto-vegetarian din Tecuci; recunosc cu uşurinţă broderiile din Ţara Arieşului şi am habar de hibernarea urşilor din zona Subcarpatică. Ce mai, vreau să devin un al doilea Pico della Mirandola — menţionînd că pe vremea lui totul era mai simplu — „bombardamentul informaţional" abia începuse.
Cum fac de reţin atîtea şi-atîtea date din domenii incredibil de vaste? Simplu! Tot ce citesc, citesc cu creionul în mînă, subliniind şi comentînd pe manşeta op-ului informaţiile. Cum nu sînt un egoist, vă vînd şi dumneavoastră metoda, garantîndu-vă succesul la orice concurs (cu premii sau fără) Cine ştie cîştigă!
Concret (iau prima carte care-mi cade-n mînă!): Ştiţi cum trebuie să vă comportaţi pe stradă? Ei bine, nu ştiţi! Mai ales dacă sînteţi femeie şi aveţi numai 20 de ani (nu rîdeţi, broşurica pe care-am pus mîna, la întîmplare, se adresează tinerelor şi ne-experimentatelor noastre semene). Ce aflăm lecturînd-o cu atenţie şi maximă responsabilitate?
1. „Pe stradă, tinerele de 20 de ani e bine să nu alerge şi, mai ales, să nu împingă pe nimeni." Ce-i drept, sfatul e util; în lunga mea carieră pietonală am văzut foarte multe persoane de sex opus (mai ales eleve şi studente) alergînd pe trotuare şi buşind, nonşalant, orice persoană cu constituţie fizică debilă care avea imprudenţa să le iasă în cale;
2. „Nu vă luaţi un aer ofensat, dacă aţi fost atinsă din greşeală. Dacă vi se cer scuze, arătaţi că aţi auzit"...
Evident! Mi-amintesc că zilele trecute, în tramvai, fiind înghesuială, i-am agăţat unei domnişoare ciorapii cu un praz uriaş care ieşea din geanta mea — de altfel, binecrescută. Ea nu a manifestat un aer ofensat, ci mi-a urlat în ureche (cam de la doi centimetri): „Dacă nu încetezi, porc bătrîn, chem miliţia şi-o să-ţi treacă pofta de trufandale!"... Deşi, de-atunci, nu mai aud de loc cu urechea dreaptă, pe loc m-am oferit să cer scuze. Şi tot ca-n carte, persoana mi-a arătat că a auzit, altfel nu mi-ar fi putut replica, adăugind un plus de decibeli: „N-am ce face cu scuzele tale! Dacă eşti domn, scoate o sută să-mi iau alţi ciorapi!"... Aşa poţi constata că unele persoane ori n-au citit de loc cartea cu pricina, ori au lecturat-o superficial.
3. „Cînd sînteţi în grup, evitaţi, pe cît vă stă în putinţă, chicotelile, expresiile de argou. Lăsaţi tranzistorul să cînte în surdină, cel puţin. Şi, oricîtă camaraderie v-ar lega, nu vă trageţi pumni... prieteneşti. E un spectacol extrem de ridicol! — cel puţin pentru oamenii de pe aceste meleaguri, căci noi avem regulile noastre tradiţionale de comportare!"...
Cu riscul de-a părea, în ochii umbroşi ai tinerelor destinatare, un pedant pisălog, vreau să remarc, din nou, justeţea şi utilitatea sfaturilor. Că nu-i bine să chicoteşti în grup, am verificat, pe propria-mi piele, cu decenii în urmă cînd, aflîndu-mă la o înmormîntare, am început să rîd, împreună cu ceilalţi copii, de un văr al mortului, care fiind asupra chefului, s-a răsturnat cu scaunul; trei palme categorice au răsunat pe obrazul meu în mod punitiv.
Să ne oprim la alt adevăr: tranzistoarele, e indicat să cînte-n surdină! Sper că în curînd îl va descoperi şi vecinul meu de palier — probabil impresar al fraţilor Dolănescu — altfel nu se explică tenacitatea cu care-i popularizează între orele 17—23, în întregul cvartal, melodiile. Trebuie să adaug că ideea cu surdina pentru tranzistor mi-a venit şi mie, chiar din ziua a doua a mutării colocatarului la noi în bloc; numai că cei de la magazinul Muzica mi-au spus cu regret politicos că surdine pentru tranzistoare n-au primit încă, dar că-mi pot oferi una pentru trompetă. (Am luat-o, pentru orice eventualitate).
În fine, problema pumnilor prieteneşti: păi ce, ne comparăm noi, bătăuşii de pe aceste meleaguri cu Piedone Africanul, Cassius Clay americanul sau Joe Indianul? Hai să fim serioşi — oricît de tare ne-ar marca patriotismul local!...
Am cumpărat o nouă carte: Creşterea iepurilor de casă... pe care am de gînd s-o conspectez cu aceeaşi seriozitate.
(Perpetuum comic ’87, pag. 138)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu