Se pare că în fondul principal de evenimente al lumii umorul ocupă un loc... derizoriu. Presupunînd că s-ar alcătui statistici şi clasamente calificate aşa cum se procedează cu înarmările, hazul ar fi de departe întrecut de necaz, tocmai acesta din urmă marcînd starea lumii şi continuînd să crispeze o planetă întunecată de crize, tensiuni şi confruntare. O spunem aceasta avînd în vedere şi capacitatea poporului nostru de a reflecta şi recepta anumite evenimente, făcînd haz de necaz.
Deşi mai puţine, evenimente care stîrnesc hazul, voit ori nu, există, aşa încît ne-ar surîde o scurtă incursiune prin lume, printre glume, recurgînd cu precădere la „serviciile umoristice" voluntare sau involuntare ale agenţiilor de presă.
MUNTELE DINTRE WASHINGTON ŞI... LUNA
Aflat într-unui din turneele sale interne, preşedintele Ronald Reagan a povestit următoarea anecdotă: „În drum spre statul Montana, am cerut pilotului să zboare la mică înălţime peste muntele Rushmore (unde sînt sculptate în granit chipurile a patru preşedinţi americani — n.n.) Vroiam să văd dacă au fost sculptate şi alte capete. Şi apoi — a continuat şeful Casei Albe — era reconfortant să revăd stîncile. La Washington nu se află ceva asemănător. La Washington nu există decît un munte, la care marii bugetivori lucrează de 40 de ani. El se cheamă... Datoria Federală."
Ar fi de crezut că datoria publică internă a guvernului american a trecut de 1000 miliarde dolari. Stivuită în bancnote de un dolar, suma ar acoperi de peste două ori distanţa dintre Washington şi Selena...
TRILINGV, BILINGV, ETCETERA...
Vorbind la o conferinţă vest-europeană dedicată învăţămîntului, Jean-Pierre Chevenement, pe atunci ministrul francez al educaţiei naţionale, a pledat pentru însuşirea de limbi străine, ceea ce ar duce la mai bună cunoaştere a popoarelor şi ar împiedica Piaţa comună să devină „o suburbie a Statelor Unite". „Piaţa comună — a adăugat el — nu înseamnă doar fructe şi legume, ci şi limbi şi culturi proprii." Spre a-şi ilustra considerentele, reprezentantul galiei a povestit următoarea anecdotă:
— Cum se numeşte un om care vorbeşte trei limbi?
— Un trilingv...
— Dar unul care vorbeşte două limbi?
— Un bilingv...
— Dar cel care vorbeşte o singură limbă?
— Un american!
ELECTORALISME
În cursa prezidenţială americană au alergat şi vreo 150 de iluştri necunoscuţi. Evident, fără nici o şansă. Dar nu fără platforme electorale. Fostul agent de asigurări Donald Badeley a lansat un proiect de „armonizare a Statelor Unite cu Universul", ale cărui principale prevederi au fost săptămîna de şase zile şi anul de 360 de zile! Candidatul William Hurley a promis că, în caz de victorie, ar fi suprimat Rezerva federală americană, Fondul Monetar Internaţional, Departamentul Finanţelor şi chiar Congresul dacă toate aceste instituţii nu ar fi redus imediat deficitul bugetar al Statelor Unite. Richard Grayson s-a arătat mai zgomotos şi mai agresiv: el a pus la cale două comitete proprii — „Salvadorul, al 51-lea stat american" şi „Pentru un război nuclear imediat!"
Deşi fac figură de simpli figuranţi, asemenea „cavaleri ai comicei figuri" se cam întrec, uneori, cu gluma...
La alegerile parlamentare din Marea Britanie a candidat şi... regele Richard I de Hay („fîn", în engleză), on Wye. Acest arhivar din Ţara Galilor s-a încoronat singur rege, după ce a proclamat „independenţa" satului său! Candidat pentru un scaun în Camera Comunelor, el şi-a bazat campania electorală pe „suprimarea maşinilor", singurele vinovate de şomaj, după el, şi pe „restabilirea supremaţiei calului."
Voturile l-au ocolit. Poate şi fiindcă regii nu sînt... aleşi.
DACĂ...
Dacă n-ar fi prim ministru, Margareth Thatcher ar fi devenit inginer, după cum mărturiseşte ea însăşi. Elevii şcolii primare din Broomhill, sat din nordul Marii Britanii, au rugat cîteva personalităţi să le spună ce ar fi dorit să devină, dacă nu ar îndeplini actualele lor funcţii. Preşedintele unui puternic sindicat al minerilor, Scargill ar fi urmat cariera de avocat. Liderul laburist Neil Kinnock declară că ar fi vrut să devină mecanic de locomotivă. O singură scrisoare expediată din Broomhill a rămas fără răspuns: misiva adresată preşedintelui Reagan. „Mai aşteptăm", a declarat Harry Dobson, directorul şcolii.
VAL CU BUCLUC
Aflat la Brighton, unde s-a ţinut conferinţa naţională a laburiştilor, liderul acestui partid, Neil Kinnock, unul din principalii conducători din opoziţie, se plimba pe malul mării, înconjurat de o armată de fotoreporteri şi operatori de televiziune. Un val mai puternic l-a surprins pe liderul laburist, care a alunecat, căzînd în apă. S-a ridicat imediat, mărturisind nu fără umor: „Pariez că aşa ceva nu i s-ar fi întîmplat norocoasei Maggie" (numele familiar al premierului Margareth Thatcher)!
A GREŞI NU-I DOAR OMENEŞTE
Ordinatorul unei societăţi de credit din Londra a somat Curtea Regală britanică să achite imediat costul unui tractor achiziţionat în rate de către regină! A fost vorba, fireşte, de o greşeală. Directorul societăţii cu pricina, Geiff Snell, şi-a exprimat regretele şi scuzele de rigoare, menţionînd că „vina aparţine ordinatorului." Ceva, oricum, n-a fost în ordine!
UNDE DAI ŞI UNDE CRAPĂ...
Tot un ordinator, de această dată militar, a stîrnit hazul public. Comandamentul puşcaşilor marini din Statele Unite a întocmit o scrisoare — apel de înrolare (serviciul militar nefiind obligatoriu în S.U.A.). Textul îndemna pe tînărul destinatar să-şi analizeze cu toată francheţea condiţiile de viaţă, să vadă daca este mulţumit de slujbă şi de salariu, şi dacă nu ar fi interesat să se înroleze în corpurile puşcaşilor marini. Scrisorile au fost distribuite de un ordinator superperfecţionat. Şi, totuşi, comandantul puşcaşilor marini, generalul Paul Kelly, n-a putut citi în culmea surprizei un răspuns cu totul neaşteptat. Autorul misivei spunea că e mulţumit de slujba, de salariu, de condiţiile sale de viaţă şi că, deocamdată, refuză invitaţia de a se angaja ca recrut în unităţile puşcaşilor marini. Semna... comandantul suprem al forţelor armate americane, preşedintele Ronald Reagan!
VESELĂ CU... CÎNTEC
Într-o emisiune televizată, ministrul west-german al economiei, Martin Bangemann, a ţinut să dezvăluie amănuntul că, pentru a se destinde din stresul vieţii politice, obişnuieşte să desfăşoare diferite activităţi casnice, îndeosebi să spele vesela. Bănuind că printre telespectatori şi, mai ales, printre telespectatoare s-ar găsi nu puţini sceptici, demnitarul federal a adăugat: „Dacă nu credeţi, nu aveţi decît să mă invitaţi la dvs. acasă ca să vă spăl vesela."
A fost, desigur, invitat. Şi încă într-o asemenea măsură, încît a dat peste un nou... stres.
O „scrisoare din Paris" a fost expediată unui număr de 300.000 de susţinători financiari ai Partidului Republican din Statele Unite. Textul era semnat de responsabilul financiar al Comisiei senatoriale a republicanilor, Robert Perkins. Autorul îşi declara intenţia de a-i pune în gardă pe alegătorii americani de ceea ce s-ar putea întîmpla în S.U.A. dacă ar cîştiga alegerile Partidul Democrat. „S-ar întîmpla ca în Franţa guvernării socialiste", estima Perkins. Adică: „în timp ce vă scriu, îmi simt ochii arşi de nori de gaze lacrimogene, fenomen curent în acest oraş asediat care este Parisul." Şi mai departe: „Franţa cunoaşte, de altfel, un faliment total, atmosfera este ameninţătoare şi explozivă, iar climatul este încărcat de furie." Pînă la urmă s-a aflat ca scrisoarea nu a fost redactată de responsabilul financiar republican, ci de „experţi" din Washington, care au cam provocat ilaritate.
Mai rău este că asemenea falsificatori se află nu numai la Washington ci şi, bunăoară, prin pretinsul „oraş asediat" de pe Sena...
PREA MULTĂ BĂNUIALĂ STRICĂ
Vice-amiralul James Lyons, comandantul şantierului naval din Washington, a primit, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, un cadou din partea ataşatului naval sovietic, contraamiralul Ivan Sakulkin. Verificat cu aparaturi speciale, pachetul a fost declarat suspect, motivul bănuielii constituindu-l cele „două flacoane cu lichid". Potrivit unui raport oficial, coletul a fost distrus de artificierii militari. Numai că aceştia au descoperit (cam tîrziu) că „flacoanele suspecte" erau, în realitate două sticle de votcă şi încă de cea mai bună calitate!
Încheiem aici incursiunea noastră umoristică, dorind ca lumea să aibă parte şi de un... perpetuum comic, pentru ca ofensiva hazului să destrame redutele necazului.
(Perpetuum comic ’86, pag. 162)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu