Ca să nu rămînem nici noi mai prejos, am organizat la Căminul cultural o conferinţă despre „triunghiul Bermudelor", pe care a onorat-o prin prezenţa sa, chiar secretarul judeţului. În cuvinte foarte captivante, conferenţiarul a redat atmosfera de groază din zona „triunghiului" şi a enumerat ce vase şi cînd anume au dispărut pe întinderea nefastă a Mării Caraibilor. Evident, nu au fost omise nici avioanele dispărute în perimetrul respectiv (mai ales catastrofa bizară a escadrilei aceleia de avioane militare). În sală domnea o surescitare generală pricinuită de faptele ciudate care aduceau cu sine un fior de taină. Glasuri tremurînd de excitaţie dezbăteau tocmai problema găurilor negre, deschise spre altă lume, cînd din rîndul întîi se ridică în picioare unul nu prea arătos, care spuse:
— Eu cunosc un gestionar de magazin — o unitate comercială nu prea mare — care are un salariu de patru mii opt sute de zloţi pe lună, soţia casnică, doi copii şi, ce credeţi, individul respectiv posedă un Fiat 125, soţia lui are haină de astrahan, fiecare dintre copii — o bicicletă „Bolek", ca să nu mai vorbim de maşina de spălat iugoslavă şi de televizorul în culori. Ştiţi şi dumneavoastră, că numai întreţinerea unui Fiat mare şi benzina pe care o consumă, costă aproape patru mii opt sute, aşadar de unde: blana etc., chiar dacă nici nu mai punem la socoteală mîncarea, care ştiţi cît costă... Vă rog, stimaţi tovarăşi, nu găsiţi că şi aceasta este tot o enigmă învăluită în mister?
Uite-l cum se bagă prosteşte, nici măcar nu s-a încadrat în temă; toţi răsuflară uşuraţi, cînd în cele din urmă individul încheiase şi se aşezase la locul lui. Secretarul de judeţ tuşi, îşi drese glasul şi se îndreptă în fotoliul său, dînd semne evidente de nemulţumire.
Nu zău, problema discutată este absolut pasionantă, mereu reluată în presa internaţională, fiindcă asupra ei se concentrează interesul savanţilor de pe cele două emisfere, şi iată, un nătărău ca ăsta, se pomeneşte bătînd cîmpii aiurea, despre un gestionar de magazin!
— După această întrerupere nedorită, vă rugăm să reluaţi discuţiile — îl puse pe intrus la punct directorul căminului cultural. Vrea cineva să mai adauge ceva în legătură cu găurile negre, sau să se refere la fenomenul, încă nelămurit, al coloanelor incandescente?
Din nefericire, din nou se ridică vorbitorul nepoftit, care începu:
— Într-un oraş era o brutărie bine utilată, modernă, unde la un control inopinat, ce credeţi că s-a constatat? Se prepara după reţeta stas o pîine de calitate ceva mai slabă şi cu oarecare lipsă la cîntar. În decurs de cîţiva ani pîinea i-a adus personalului brutăriei un profit de opt milioane de zloţi. La această operaţie nelegală luau parte de fapt, absolut toţi, de la măturător la director, iar dacă vreunul dintre lucrători refuza să participe la hoţie, i se strecurau în dulap nişte produse, furate, chipurile, şi era arestat!
Tăcu şi cei de faţă se priviră semnificativ, după care conferenţiarul găsi că este cazul să-l pună la locul lui pe inoportun.
— Din cele spuse de dumneavoastră aici, în paranteză zis, cu totul în afara temei care ne preocupă — rosti el ironic — ar reieşi că fenomenul fraudei este mai inexplicabil decît fenomenele petrecute în zona Bermudelor? Nu-i decît o ilegalitate banală, o hoţie ordinară şi nimic altceva!
— Da, — fu de acord inoportunul — hoţie ordinară, evident, dar se pune întrebarea, de ce s-a întîmplat aşa ceva într-o singură brutărie din toată ţara? De ce într-o brutărie lucrătorii, fără excepţie, participă la însuşirea abuzivă a unor milioane, iar în alte brutării, absolut nimeni nu realizează nici măcar un singur zlot în plus? Asta n-ar fi tot o enigmă învăluită în mister?
Secretarul se îndreptă din nou în scaun şi directorul recunoscu, că de data asta trebuia să intervină mai energic:
— Vă rugăm să nu ne mai înşiraţi astfel de prostii despre nu ştiu ce brutării, întrucît aceste chestiuni nu interesează pe nimeni din asistenţă, noi aici ne-am propus să discutăm la obiect şi cît mai amplu ipoteza dispariţiilor din „triunghiul Bermudelor". Ca să nu mai fie neînţelegeri, avînd în vedere timpul limitat pentru discuţii, subliniez hotărît că în această sală se poate lua cuvîntul numai pe marginea problemei „triunghiului Bermudelor". Vrea cineva dintre dumneavoastră să se refere la strania bombare a suprafeţei apei în această zonă?
Se ridică iar intrusul:
— O clipă, o clipă — încercă să-l strunească conferenţiarul — puteţi face numai referiri la fenomenele din „triunghiul Bermudelor". — Atît!
— Păi da, tocmai... — confirmase celălalt — un participant la o expediţie...
— În „triunghiul Bermudelor?"
— În „triunghiul Bermudelor" — căzu celălalt de acord — îi spune altuia:
— „Uite, ce coloană incandescentă se ridică la orizont!" Iar celălalt: „Nu-i interesant." „Nu-i interesant, zici?" — se miră celălalt. „Dar atunci ce poate fi interesant pentru tine?" „M-ar interesa să aflu, cum de se plăteşte pentru postul de responsabil de restaurant o mită de cincizeci de mii de zloţi, cînd salariul este doar..."
Se stîrni oarecare agitaţie — acum vor lua împotriva recalcitrantului măsuri pentru a-l evacua din sală. Individul, care era deosebit de îndărătnic şi insolent, pe cînd era tîrît, smucit de picioare şi de pulpanele hainei, mai strigase din uşa sălii:
— Mită de cincizeci de mii pentru postul de responsabil al unui restaurant, care mai e şi nerentabil, asta nu-i o enigmă învăluită într-un straniu mister?
În româneşte de HELENA TIMOFTE
(Perpetuum comic ’84, pag. 197)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu