Cu toată tinereţea
ce i-o (re)cunoaştem,
„O scrisoare pierdută",
bătrîna doamnă a dramaturgiei româneşti,
îşi schimbă acum prefixul
pe actele de identitate în cultura naţională.
Şi pentru că ne place, de obicei,
să ne considerăm a fi cot la cot,
umăr la umăr, cu cineva, cu ceva, cu cîndva, cu undeva, să notăm
că avem cinstea de a fi contemporani ai centenarului Scrisorii pierdute.
Să ne potrivim ceasurile
la... un secol, „trecute, fix!" La multe veacuri,
întru eternitate! Căci, pentru „O scrisoare pierdută",
La mulţi ani! este, de acum, un moft!
(Perpetuum comic ’84, pag. 137)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu