Prelat fui uns, de-un vac, la Sfîntu-Ghiol
Şi-n cinstea-mpotmolitului Techir,
Mi-nveşmîntez porcescul patrafir,
Lins cu catran, prăjindu-mi fundul gol!
Divine Dante, cum n-apari, mă mir,
În Iadu-acesta san şi benevol -
Să-ţi lepezi iezuitul camizol,
Mînjindu-te cu-acest scîrbavnic mir!
Tu, ce i-ai luat la călăfătuit
Pe papii şi-mpăraţii ce-au greşit,
N-ai cunoscut ăst colţ, benign Infern,
Ce-n flăcări cată-a-ţi face trup etern!
Nici saramura-n care jegu-ţi măcini,
Pur renăscînd din radiumne cocini!
GHIOL (II)
Superbii etiopieni, aduşi
Din Africa de noapte şi de zgură,
Alăturea cu scandinavi ce-ndură,
Pe trup dălbiu de nea, solarul duş!
Se-ngtoată nemţii blonzi, de rasă pură,
În scîrnavul catran, cu greu seduşi,
Rîvnind un ten mai brun - solar retuş,
C-o mutră cît de cît mai paceaură!
Se joacă şah la Ghiol! Se joacă şah! –
Un viching lîngă un maharajah!
Pe plaje-i încîlcitul domino:
Albi uni-s, alţi-s negri-n spurcăciune!
Ţiţei şi Votcă! Uite-aşa-i văd io,
Jucînd cu piese albe, piese brune!
GHIOL (III)
Trecînd din ghiol în duş - din rasă-n rasă
Cînd alb, cînd negru, galben, arămiu,
Rasismul mi-e strein şi nu mai ştiu
Ce piele mi-aş dori mai arătoasă!
Fu, din născare, scris: om alb să fiu!
Dar vinu-mi place cătrăniu - terasă –
Ori galbena de Odobeşti, cleioasă,
Coniac şi rom de bronz, coclit rachiu!
La whisky ori la votcă nu fac naz,
Chiar incolore - cum le prind, le raz!
Tot ce-i pretind eu soarelui electru
E: să-şi reflecte-n mine-ntregul spectru!
Cît m-oi simţi pe lumea asta om,
Nu fac rasism - au că-i ginars, au rom!
GHIOL (IV)
Natura o văd sincer dezbrăcată,
Aici, la Ghiol, descinsă de complexe,
Cu roada ei de trupuri şi de sexe,
Prin care stîngăciile-şi arată!
Concave sternuri, ţîţe, burţi convexe,
Într-o devălmăşie democrată,
Cu slăbănogi din Capernaum, iată,
Infirmi cu cîrje şi surori-anexe!
Obezii flasci, satrapii-n picioroange,
Muieri cu hoit surpat - vin ca la Gange!
Vin să-şi tămăduiască-n mîl şi-n soare,
Spăşiţi, scîrbavnicele mădulare!
Natura însăşi nu le-ar şti obîrşa:
Se nasc, trăiesc ca viermii, mor d-a tîrşa!
GHIOL (V)
O, ale Mării dulci metamorfoze,
Prin care trec, asemeni cu Alis
Răpită-n Ţara de Minuni şi Vis,
Rîvnind spre lumi albastre şi mai roze!
Şi-mi regăsesc acel Eden promis
Şi-o lume-n care-un Vrăjitor din Oz e,
Ce toarnă peste ruginite proze
Un spectru-mprospătat din Paradis!
Descind la Ghiol şi - prins în cataplasme –
Trăiesc, o clipă, un tărîm din basme!
Ca-n basme-mi schimb pe Litoral plămada,
Devin un pescăruş ori şoim codalb!
Cînd vin la mare-s Albă-ca-Zăpada,
Iar cînd mă-ntorc acasă-s Harap-Alb!
GHIOL (VI)
Fugind încoa’ de-o poluată lume,
Mă spăl de schisme ca Pilat din Pont!
Mă-nglot în ghioluri ca un bivol tont,
Mai negru nu-i nici dracul negru-anume!
E-un Purgatoriu-ntregul orizont –
Un heleşteu de saramură-n spume
Prin care-noată cătrănii huidume,
Hipopotamii huzuresc în front!
Dac-ai trecut infernului văpaiul,
Sub duş solar te-ncoronează Raiul!
Ţi-s membrele-ntr-atîta de uşoare
Ca un Arhanghel care-ar vrea să zboare -
Şi-nfăldurit în lenjuri mătăsoase,
Zbori - duh purgat de cărnuri şi de oase!
GHIOL (VII)
I-i lesne orişicărui mic geniu să priceapă
Că poţi, la ţărmul mării, să-nalţi bronzatu-ţi bust,
Cît încă-i drept şi-i trupeş, ca pe-un Cezar August,
Muiat în poleiala de soare, cer şi apă!
Admiră-nsoleiatul Venerei trup robust,
Petale de magnolii din bronzu-i cum se crapă,
Ori buclele lui Hermes rulînd cu foi de ceapă
Rîntaşul de cocleală pe-un tors sărat la gust!
Fireşte, mai sînt şi-unii pozanţi, ba chiar ridiculi,
Prăjindu-se-n armura lui Nessus, ca Hercul,
Încît, d-atîta febră, solarele peliculi
Plesnesc precum cartoful răscopt la tubercul!
Din soare-şi toarnă bronzul oricine: trunchiul gol!
Din abanos, din nacru - Statuie fă-ţi la Ghiol!
(Perpetuum comic ’84, pag. 31)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu