Distinsul meu confrate La Fontaine,
(Un fabulist ce a făcut epocă
Pe care-l preţuiesc în chip peren
Iar preţuirea sper că-i reciprocă)
Istorisea un caz investigat
În urmă cu trei secole aproape
Despre trufaşa broască ce-a crăpat
C-aşa îi fuse datul ei: să crape.
Precum mai susnumitul moralist,
Şi eu cunosc un caz cu un broscoi
La fel de fanfaron şi arivist
Şi-precizez - contemporan cu noi.
Căpăţînos, osîrdios, viclean,
Broscoiul ticluia el nişte scheme
Cam cum s-ajungă mare cît Plăvan,
(Un bou pe care-l pizmuia de-o vreme,
Lucrînd în mare taină, ştiu precis)
Cum a făcut, ce-a dres, ce-a învîrtit,
Ce sfori a tras, ce uşi o fi deschis,
Dar pîn-la urmă ştiu c-a izbutit.
Cum naiba n-a crăpat? Nu, nu-mi explic
De fapt nu-i treaba mea şi nici nu-mi pasă
Dar dacă stau să mă gîndesc un pic
Reţin c-avea o piele foarte groasă!
FABULA ÎNGUSTIMII
Un bloc înalt, semeţ şi suplu zis-a
Aşa, în faţă, Turnului din Pisa:
— Mă rog, pe ce criteriu aiuristic
Te-ai proclamat obiectiv turistic:
Că eşti un monument arhitectonic,
Triumf deplin al formei şi-al structurii?
Dar ştii ce eşti? Amprenta imposturii!
Ce urmăreşti, de fapt? Provoci senzaţii
Cu-aceste deprimante malformaţii
Ba chiar ţi-adaugi demnităţi deşarte
De hurdubaie slută şi-ntr-o parte
Tu, care nu faci trebuinţă nici
Pentru-aciuat găini sau bibilici!
Ştii că pe-alocuri ai stîrnit oprobrii
Fiind un grav pericol pentru snobii
Ce năvălesc, din nu ştiu ce pricină,
Spre-a se zgîi la tine, o ruină!
Păi dacă vine un cutremur poţi
Să te prăvăli grămadă peste toţi!
Eu neprecupeţind nici un efort,
Mă angajez să nu mă las nici mort
Şi obţinînd un sprijin pe măsură
Să scap pămîntul de o surpătură
Şi printre noi mai e cîte-un tălîmb
Ce şade drept, da-n judecată-i strîmb.
(Perpetuum comic ’84, pag. 111)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu