Confuzie

Personajele:
- Mama
- Mice, fiica
- Mitko, prietenul fetei

Mice: Cînd apare mama, mai întîi o să-i săruţi mîna.
Mitko: Am să-i sărut...
Mice: În al doilea rînd, ai să-i spui „Doamnă Petrova..." Aşa îi place ei.
Mitko: Am să-i spun.
Mice: Nu mă întrerupe.
Mitko: Nu te întrerup.
Mice: Vei spune: „Doamnă Petrova, primiţi acest buchet, drept expresie a profundului meu respect". Repetă!
Mitko: „Doamnă Petrova, vă rog să primiţi acest buchet drept expresie a profundelor mele sentimente".
Mice: Să ştii că aşa e şi mai bine, numai că puţin mai duios. Trebuie s-o cîştigi deîndată, că altfel se poate trezi fiara în ea. Atunci devine fioroasă.
Mitko: „Doamnă Petrova, primiţi acest buchet drept, expresie a celor mai profunde sentimente faţă de dumneavoastră."


Mice: Acum este mult mai bine. Şi fii atent să nu trezeşti fiara...
Mitko: (Îşi scuipă în sîn.) Ptiu!
Mice: A scuipa în sîn, înseamnă superstiţie. Să mergem, şi ţine pumnii!
(Cei doi sună la uşă. Iese mama.)
Mama: Ah, ce surpriză plăcută! pe cine văd?!
Mitko: „Doamnă Petrova, vă rog, să primiţi sentimentele mele modeste drept expresie a buchetului meu profund".
Mama: Ah, ce drăguţ, ce drăguţ din partea dumneavoastră. Parcă aveţi să-mi spuneţi ceva important?
Mitko: Păi eu, doamnă...
Mama: Mai cu curaj, mai cu curaj. Asta o dată se spune în viaţă. Închideţi ochii şi spuneţi.
Mitko: Eu vreau...
Mama: Ah, cum bate inima mea de mamă... A presimţit ea că vine momentul sublim... Hai, odată!
Mitko: Eu, dragă doamnă, sînt la răscrucea...
Mama: Şi?
Mitko: Sînt la răscrucea dintre Vitoşa şi patriarhie. Acolo e o mică baracă. Plătesc pentru ea, cît credeţi?
Mama: Pur şi simplu, nu-mi dau seama.
Mitko: Şaizeci de leve.
Mama: Şaizeci de leve!? O groază de bani!
Mitko: Şi Mice tot aşa a spus!
Mice: Păi nu-i aşa, mamă! Şaizeci de ieve pentru o magherniţă!
Mama: Ah, ce copil deştept are mama! (o sărută).
Mitko: Hai, zice, să mergem la mama. Ea are un suflet mare.
Mama: Ah, ce suflet am! Singura mea grijă este fericirea unicei mele fiice. Altă grijă nu am.
Mitko: Şi după ce-am meditat îndelung, pur şi simplu n-am cuvinte.
Mama: Păi ce cuvinte, de cîte cuvinte e nevoie? Caută-le! caută-le mai repede, că începe să mi se strîngă sufletul.
Mice: Curaj, măi Mitko! Altfel mama o să creadă că i-am adus un papă-lapte!
Mama: Eu? Să cred aşa ceva, niciodată! Niciodată! Un băiat atît de frumos?! Nici vorbă! Puţin cam moale, dar îi trece. Iar tu, puişorule, du-te şi fă-ne cîte o cafea. (Mice iese).


Mitko: Doamnă, eu am nevoie de linişte, deoarece munca mea e...
Mama: ...muncă intelectuală, ştiu. Inventezi diferite lucruri. Ultima oară ţi-au numărat două miare, bani gheaţă.
Mitko: A, nu! Saşo a cîştigat două miare, eu numai o mie şi două sute. Dar dumneavoastră de unde ştiţi?
Mama: Nu cumva îţi închipui că pasc iarbă? Nu citesc ziare? Dar şi acolo se fac greşeli. Dintr-un condei — opt sute de leve, dar nu-i nimic!
Mitko: Nici n-am ştiut c-au scris ziarele...
Mama: Apăi... nici să le ştii pe toate nu e bine... dar am deviat de la subiect.
Mitko: Da. Am vrut să spun că-mi sînt necesare condiţii...
Mama: De orice fel. Altceva?
Mitko: Uneori am să mănînc acasă...
Mama: Cum, uneori? Întotdeauna. Nu vreau să mă laud, dar Mice găteşte atît de bine, că... n-am cuvinte. Altceva?
Mitko: Cît...
Mama: Cît ce?
Mitko: Pur şi simpu îmi este penibil, dar aş vrea să ştiu cît... doar, ştiţi cum e, fiecare îşi face socotelile lui...
Mama: Uite, la aşa ceva nu m-am aşteptat! Un om care cîştigă cîte două mii — bani grămadă...
Mitko: Numai o mie două sute...
Mama: Să se ocupe cu astfel de lucruri! Să pună astfel de întrebări? Unei văduve sărace, care în afara apartamentului şi a fiicei, nu are nimic altceva pe lume! Iar eu care credeam că sînteţi un om modern, fără prejudecăţi!
Mitko: Vă rog foarte mult să nu vă enervaţi, dar fără asta nu se poate. Totuşi trebuie să ştiu...
Mama: Păi cine mai vrea zestre acum, în timpurile noastre? Cine? Poate numai nişte parveniţi înapoiaţi! Auzi, zestre!
Mitko: Scuzaţi-mă, ce zestre!
Mama: Păi asta, pe care o vreţi.
Mitko: Eu nu vreau nici o zestre!
Mama: Dar ce vreţi atunci?
Mitko: Eu vreau să ştiu doar ce chirie îmi veţi lua.
Mama: Ce chirie? pentru ce să-ţi iau chirie?
Mitko: Păi, pentru cameră.
Mama: Pentru ce cameră?
Mitko: Pe care vreau s-o închiriez.
Mama: Cameră?
Mitko: Cameră...
Mama: Cameră?
Mitko: Cameră.
Mama: Deci, cameră, ai?
Mitko: Vă rog, nu mă priviţi astfel.
Mama: Cameră care va să zică? Am să-ţi dau o cameră, doi pe doi.
Mitko: Vă rog, ce-nseamnă asta?
Mama: Păi ce crezi tu despre mine, mă? Că tu de aici viu n-o să mai ieşi, pînă cînd nu vei cere mîna fiicei mele!
Mitko: Păi...
Mama: Gura! Sau îi ceri mîna sau îţi tai capul cu satîrul.
Mitko: Dar...
Mama: Gura! Ori mîna, ori capul!
Mitko: Eu doamnă Petrova, sînt gata, dar ea n-o să mă vrea. Ea iubeşte pe altul.
Mama: Ceee!? Îi dau eu ei altul! Să-mi strice ea mie planurile, auzi! Unei văduve sărace şi nefericite!? (strigă). Mice, Miceee!
Mice: (intră) Nu e fiartă încă, mamă!
Mama: Iar eu am fiert prea destul. Hai, sărută-mi mîna. (Îi dă mîna, iar Mice o sărută). Iar acum primeşte binecuvîntarea părintească şi fii fericită.
Mice: Ce s-a întîmplat? Nu înţeleg nimic!
Mama: Acest băiat drăguţ, n-am putut să-i reţin numele, a fost atît de bun ca să-ţi ceară mîna şi eu i-am dat-o.
Mice: Ceee? Dar el e cel mai bun prieten al logodnicului meu. Al lui Saşo!
Mitko: Doamnă Petrova, eu îi sînt într-adevăr prietenul cel mai bun.
Mama: Nici nu vreau să aud. Direcţia... la Sfat.
Mice: Dar, mamă...
Mama: Am zis! Şi nici un cuvînt în plus!
Mice: Doar ţi-am spus să nu trezeşti fiara din ea!...
Mama: Fără discuţii! Luaţi-o înainte! Eu am să vă ţin de braţ. Pe amîndoi... ca să nu-mi scăpaţi!
        (Acord: „Marşul nupţial")

În româneşte de MIHAELA DEŞLIU

(Perpetuum comic ’84, pag. 207)