Făcea pe-originalul şi - criticat - pe tristul.
Dăduse neaoş buzna în cuhnea literară
C-un polonic de proză şi-un strop de glumă chioară,
Împestriţîndu-şi totul cu dulci moldovenisme:
Sătisme, cătunisme, cîmpisme, păşunisme...
Dorind s-ajungă faur de limbă cu talangă,
El se-nfrupta - ca ursul - din fagurii lui Creangă.
Oprind mustitul limbii, ca să rămîie dulce,
Se şi visa urmaşul străbunului Neculce.
În tidva-i creatoare ideea cam lipsindu-i,
Cocea-n cuptorul artei plăcinte dulci, să-l jindui.
Neologismul tînăr şi proaspăt ca o pîne
Era gonit din scrisu-i, ca luna-n cer - de-un cîne.
El forţa nucleară şi-o boteza acasă,
Adică, manuscrise, drept vlagă sămînţoasă...
Cum focu-i mistuise averea conjugală,
Luă un pumn de galbeni şi-ajunse-n capitală
Pe uliţa ferată, hăis-cea, cu grăbitorul,
Trăgînd la hanu-n care săltă cu urcătorul.
Umblă cu limba scoasă şi gîndul la consoartă,
Dar nu-i găsi tăgîrţă (poşetă, Doamne iartă!),
Şi nici colţuni de nylon şi nici căpreşti botine,
Zavisnică cum este pe coconetul bine.
De-atîta mers porniră borhăile să-i fiarbă,
Dar leac la farmacie pentru borhăi, nici voarbă!
Durîndu-l bodolanul (era şi reumatic),
De botniţă zadarnic tot întrebă zănatic.
Ceru, luat cu friguri, oghial mai gros la hanul
Cu nouă caturi: geaba, oghialuri nu-s, sărmanul!
Strigînd că vrea să beie şi moare de curechi,
Îi fu adus în grabă un medic de urechi...
Înşurubat în junghiuri şi cu desaga goală,
Se-ntoarse trist acasă domnia-sa Scofală.
Din tindă, Scofăloaia, blînd fluturînd vătraiul,
Îi azvîrli o vorbă subţire cum e naiul.
Sub grindina de palme şi de vătraiuri grele
Scofală, ca prin farmec, uită de hăis şi-obiele,
Vorbind ca toată lumea de-accelerat, de blocuri,
De ascensor, poşetă, ciorapi şi de brelocuri,
Şi neavînd, pesemne, sub palme, încotro.
Vorbi şi de pantofii cu piele pur şevro...
Pentru-a scăpa de moarte şi-atîtea palme unse,
Zvîrlind oghialu-n lături, sub plapumă s-ascunse!
(Perpetuum comic ’85, pag. 25)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu