— Dragă, cum se explică faptul că capra mea (scuzaţi cacofonia, dar n-am încotro) a făcut un ied, iar a ta a făcut doi?
— Dragă, i-a răspuns Gheorghe, nici eu nu-mi explic fenomenul, dar asta se întîmplă şi la alte animale. Există oi care fată doi miei sau vaci care fac doi viţei, ca să dau doar aceste exemple.
Ion a plecat în chip evident nemulţumit de răspunsul lui Gheorghe şi nu i-a mai dat bună ziua vreme de o lună. Într-o zi, unul dintre cei doi iezi ai lui Gheorghe a intrat printr-o crăpătură a gardului în grădina lui Ion şi nu s-a mai întors.
— Dragă, l-a întrebat Gheorghe, ştii ceva despre unul dintre cei doi iezi ai mei?
— Cum să nu! a răspuns Ion. Întrucît l-am surprins pe teritoriul meu personal, l-am tăiat şi l-am consumat cu prilejul unei cumetrii. L-am făcut la cuptor şi pot să-ţi spun că a fost delicios, ne-am lins pe deşte.
— Bravo, a zis Gheorghe, dacă tot te-ai decis să comiţi un asemenea gest abominabil, puteai, cel puţin, să-mi dai şi mie o ciosvîrtă sau să mă inviţi la cumetrie.
— Îmi pare rău, a răspuns Ion, cu evidentă ironie, dar nu mi-a venit ideea.
— Bine, atunci o să mai stăm de vorbă pe această temă, a zis Gheorghe.
— Cu plăcere, a scurtat discuţia vecinul Ion.
Au trecut o lună şi încă o zi şi jumătate şi se întîmplă că iedul lui Ion sare gardul în grădina lui Gheorghe. Ce face Gheorghe? Prinde iedul, îl taie, îl pune pe frigare şi-l mănîncă, după care vine la gard şi-i zice lui Ion, în timp ce-şi lingea degetele cu poftă:
— Excelent a fost iedul tău. Dar ştii de ce? Pentru că am pus mult cimbru pe el şi pentru că l-am fript la foc mic. Învaţă chestia asta de la mine.
Ion n-a zis nimic. De fapt, ce putea să zică? Erau unu la unu. Dar sufletul lui clocotea de răzbunare. Vendeta începuse. Aşa se face că, doar după o săptămînă, el sări gardul, în timpul nopţii, se repezi asupra celui de al doilea ied al lui Gheorghe, iedul încercă să behăie (de fapt, mai degrabă iedul mehăie), dar îi dădu cu o substanţă narcotică pe la bot, îl adormi pe loc şi plecă cu el în spinare. A doua zi, cei doi vecini se întîlniră la gard, ca deobicei.
— Ştii ceva în legătură cu destinul celui de-al doilea ied al meu? a întrebat Gheorghe.
— Cum să nu?! a răspuns Ion. Pot să te informez că a ieşit din el o pastramă extraordinară. Acum e la afumat. Cînd o fi gata, îţi dau să guşti.
— Mersi, a zis Gheorghe, nu consum afumături, sufăr cu stomacul.
Gheorghe n-a dormit o noapte, n-a dormit două, pînă a clocit o idee. Ce şi-a zis el? „Hai să mă răzbun pe capra vecinului". Şi s-a răzbunat. S-a dus noaptea, pe furiş, în curtea rivalului şi i-a tăiat coada caprei. Or, ce are mai mîndru şi mai simbolic o capră decît coada, pe care o ţine întotdeauna în sus, chiar dacă e flămîndă sau bolnavă de rîie?! Lui Ion i-a venit să turbeze. „Dom-le, înţeleg, şi-a zis el în forul lui interior, să tai un animal şi să-l mănînci. Dar să-l mutilezi?! Ăsta e un gest antiuman!" Drept pentru care, în noaptea următoare, i-a tăiat şi el coada caprei lui Gheorghe. Gheorghe, la rîndul lui, s-a enervat şi el şi a procedat în consecinţă: i-a tăiat coarnele cu fierăstrăul caprei vecinului său. Dar ce, faptele s-au oprit aici? Nici vorbă. Cei doi vecini au trecut la represalii reciproce mult mai serioase. Le-au tăiat bietelor capre ugerele, picioarele, le-au jupuit pielea etc., pînă cînd acestea au decedat. Cei doi le-au plîns cu lacrimi şiroaie. Cele două animale le erau dragi, dar nu numai atît: ele le dădeau hrana zilnică, adică laptele. Ion şi Gheorghe s-au întîlnit la gard şi s-au întrebat cu disperare:
— Ce ne facem?
— Nu ştiu. O să crăpăm de foame.
Acum, dumneavoastră o să-mi spuneţi: „Povestea asta o cunoaştem. E veche".
Ei, şi?!
(Perpetuum comic ’84, pag. 13)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu