Cînd manuscrisele prozatorilor şi poeţilor satirici
s-au constituit într-un tot
— bun de trimis la tipar —
a trebuit dat un titlu.
Dezbateri grele, căutări...
Tot atunci, se făcea că nenea Iancu şi Arghezi,
stăteau la o bere, într-un „Gambrinus" olimpian
şi, vrînd să ştie ce se mai întîmplă cu breasla lor, şi-au aplecat
privirile peste umărul truditorilor din Brezoianu
şi au citit, curioşi, manuscrisele:
— Scriu băieţii, scriu!
s-a bucurat Arghezi.
Şi nu te miri ce, acolo...
— Lucruri bune, mie-mi spui? a confirmat Caragiale.
Numai că nu mă dumiresc ce-or moşmondi redactorii atît.
— Caută un titlu pe cît îmi dau seama.
Hai să-i ajutăm că,
dacă mai stau mult,
pierd termenul de intrat în tipografie.
În acea clipă redactorii au strigat: „Evrika!"
Iar manuscrisele au plecat la tipografie
înnobilate de cuvintele a căror dublă paternitate — şi celebritate — s-au transformat într-un titlu de... onoare!
(Perpetuum comic ’84, pag. 11)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu