Speriat ca un pisoi, Alan Austen urcă nişte scări şubrede, scrutînd vreme îndelungată întunericul de pe palier, pînă găsi numele pe care-l căuta, scris nedesluşit pe o uşă. O deschise, aşa cum i se spusese, şi se trezi într-o cămăruţă fără altă mobilă decît o masă simplă de bucătărie, un balansoar şi un scaun obişnuit. Pe unul din pereţii murdari, pămîntii, se aflau două rafturi cu cel mult 10—12 sticle şi borcane. În balansoar şedea un bătrîn care citea ziarul. Fără să scoată o vorbă, Alan îi întinse cartea de vizită.
— Şezi, domnule Austen, zise bătrînul politicos. Îmi face plăcere să te cunosc.
— Am auzit că aveţi un anumit amestec care are... ă... efecte de-a dreptul extraordinare, începu Alan.
— Scumpe domn, sortimentul meu nu e prea bogat. Nu mă ocup de laxative şi de leacuri pentru dureri de dinţi, dar oricum e destul de divers. Cred că nimic din ceea ce vînd eu nu are efecte care ar putea fi considerate banale.
— Păi, adevărul e că...
— De exemplu aici — îl întrerupse bătrînul, întinzînd mîna după o sticluţă de pe poliţă —, aici e un lichid incolor ca apa, aproape insipid, gustul nu i se simte deloc în cafea, vin sau altă băutură. Şi nu poate fi detectat cu nici una din metodele cunoscute de autopsie.
— Vreţi să spuneţi că e o otravă? întrebă Alan din cale afară de speriat.
— Dacă vreţi, puteţi să-i spuneţi şi soluţie de curăţat mănuşile. Se prea poate să fie bună pentru curăţat mănuşile. Eu, unul, n-am probat-o. S-ar putea numi şi soluţie pentru curăţat oameni. Uneori şi oamenii au nevoie să fie curăţaţi.
— Dar n-am nevoie de aşa ceva!
— Cu atît mai bine! replică bătrînul. Ştii ce preţ are? Pentru o singură linguriţă — suficientă de altfel — cer cinci mii de dolari. Niciodată mai puţin. Nici măcar cu un cent.
— Sper că nu toate leacurile dv. costă la fel de mult, zise Alan îngrijorat.
— A nu, Doamne fereşte! N-ar avea rost să cer un asemenea preţ pentru un filtru de dragoste, de exemplu. Tinerii n-au mai niciodată cinci mii de dolari. Dacă i-ar avea, la ce bun asemenea leacuri?
— Mă bucur să aud ce-mi spuneţi.
— Uite cum văd eu lucrurile, reluă bătrînul. Dacă-l satisfaci odată pe un client cu un articol, cu siguranţă va reveni cînd are nevoie de altul. Chiar dacă e mult mai scump. La nevoie, va strînge cureaua şi va aduna banii ca să-l cumpere.
— Aşadar, chiar vindeţi filtre amoroase? întrebă Alan.
— Dacă n-aş vinde filtre de dragoste, nu ţi-aş fi pomenit de cealaltă chestiune. Numai cînd poţi satisface toate cererile îţi dă mîna să spui lucruri atît de confidenţiale..
— Dar aceste filtre, vru să ştie Alan, nu sînt doar... doar... ă...ă...
— A nu, răspunse bătrînul. Efectele lor sînt permanente şi dăinuie mult după simplul impuls întîmplător. Acesta, însă, este inclus în efectele lor. Da, da, e inclus. Din belşug şi insistent. De-a pururi!
— Dumnezeule! strigă Alan, apoi încercînd să adopte un aer de detaşare ştiinţifică: Vai ce interesant!
— Şi nu uita nici aspectul spiritual al lucrurilor.
— Cîtuşi de puţin!
— Ele înlocuiesc indiferenţa cu devotamentul, insistă bătrînul. Dispreţul cu adoraţia. Dă-i domnişoarei doar o picătură din asta — nici nu i se simte aroma în oranjadă, supă sau cocteiluri — şi oricît de neserioasă ori zăpăcită ar fi, se va schimba radical. N-o să mai dorească altceva în viaţă decît singurătatea şi prezenţa dumitale.
— Asta nu prea îmi vine să cred. A mea se dă în vînt după petreceri.
— N-o să-i mai pese de ele nici cît negru sub unghie. O să-i fie şi frică de ele, din pricina fetelor frumoase pe care le-ai putea întîlni acolo.
— Chiar credeţi că o să fie geloasă? Pe mine?! strigă Alan.
— O să fie, după ce soarbe din leacul ăsta. N-o s-o mai intereseze nimic altceva în viaţă.
— Splendid!
— O să vrea să ştie tot ce faci. Tot ce ţi s-a întîmplat în cursul zilei. Fiecare cuvînt, fiecare amănunt. O să vrea să ştie la ce te gîndeşti, de ce zîmbeşti deodată, de ce te-ai întristat...
— Asta înseamnă iubire! se entuziasmă Alan.
— Sigur, admise bătrînul. Şi să vezi ce atentă o să fie, cum o să te îngrijească! N-o să te lase niciodată să te oboseşti, să stai în curent, să sari peste mese. Dacă o să întîrzii un ceas, o să moară de frică. O să se teamă că te-au omorît sau că ai căzut în braţele unei sirene.
— Mi-e imposibil să mi-o imaginez astfel pe Diana!
— N-o să ai nevoie să-ţi pui imaginaţia la încercare, îl asigură bătrînul. Dar apropo: întrucît sirene există întotdeauna, dacă întîmplător, mai tîrziu, vei călca eventual alături cu drumul, să nu-ţi faci griji. Pînă la urmă o să te ierte. O să fie teribil de jignită, fireşte, dar tot te va ierta — în cele din urmă.
— N-o să mi se întîmple niciodată una ca asta, zise Alan cu aprindere.
— Bineînţeles că nu, retractă bătrînul. Dar, dacă totuşi o fi şi-o fi să se întîmple, să nu intri în panică. N-o să divorţeze de dumneata. Şi nici n-o să-ţi dea vreodată vreun prilej de... nelinişte.
— Şi cît costă acest leac minunat?
— Nu e chiar atît de scump cum e soluţia de curăţat mănuşi, sau de curăţat oameni, cum îi zic eu uneori. Nu. Aceea costă cinci mii de dolari, nici un ban mai puţin. Pentru a folosi asemenea lucruri trebuie să fii mult mai în vîrstă decît dumneata. Trebuie să aduni ban cu ban.
— Dar filtrul de dragoste?
— A, ăla? îşi aminti bătrînul, trăgînd sertarul mesei de bucătărie şi scoţînd o sticluţă cam murdară. Doar un dolar... Ai să vezi ce eficace e!
Traducere de Andrei Bantaş
(Perpetuum comic ’83, pag. 217)
