L-a citit pe Dumas, din tată în fiu, şi a ajuns la concluzia că cel mai bine i-ar fi stat ca organizator de grupă sindicală la garda elveţiană, să verifice dacă halebardele sînt lună şi coifurile cu cureluşa legată regulamentar sub bărbie. Din cauze obiective trebuie să facă faţă celei de a doua jumătăţi a secolului XX, dar spinarea n-o pune decît atunci cînd doi oameni mai înalţi ca el se află la capetele scîndurii.
Aşa că inspiraţia de a-i încredinţa lui Ahile Bilă vreo sarcină este ridicolă; cei care au făcut-o o dată îşi îndeamnă doar duşmanii să o facă. În momentul cînd, totuşi, au făcut-o, aplaudă frumos şi trec în dreptul lor, la rezultatul general al animozităţilor, un punct în plus, înainte ca partida să fi început. Cînd Ahile spune că nu îi este teamă de nici o însărcinare, trebuie crezut, mai ales dacă îşi dă cuvîntul de onoare, atunci cel mai indicat este să i se ia sarcina respectivă, cu mulţumiri că nu s-a apucat de ea, şi asta cît mai repede!
Un novice, debordînd de entuziasm şi dorinţă de a fi util, i-a trasat lui Ahile o sarcină de mare responsabilitate, în faţa unui colectiv care s-a mulţumit să mormăie o rugăciune scurtă de aducerea neştiutorului pe drumul cel bun.
Ahile — cu un spirit de loialitate pe care cei ce îl cunosc l-au apreciat integral şi la justa valoare — l-a pus în gardă, în chip metaforic, pe tînărul coleg şi şef, că i s-a urît cu binele dacă dă oile pe mîna (laba) lupului şi angajează elefant să vîndă bibelouri. Tinerelul, transportat de entuziasm, l-a bătut pe umăr şi n-a sesizat că taifunul îi umblă prin ograda viitorului profesional. Astfel, Ahile Bilă a primit sarcina să organizeze o întîlnire a familiilor din întreprindere, la iarbă verde. Colectivul a trecut pe repertoriu laic, nuanţînd „Plîngerea samuraiului Suzuki" „Onue către soaţa sa Suzuki", în care povestitorul popular deplînge trista soartă a numitului Suzuki O., care a hotărît să-şi ia viaţa şi să-şi facă hara-kiri, fiindcă moţul său de luptător îl părăsise din cauza căderii părului. De unde să ştie noul nostru şef că la niponii vechi meşa respectivă era semnul cel mai viril de bărbăţie?
Un samurai fără pămătuful ăla, i-a explicat Ahile-Bilă, e ca mirele dezlegînd rebus în noaptea nunţii, adică zero. Tînărul l-a privit cu nedisimulată admiraţie şi a promis că va organiza, şi o seară de poezie şi cîntec japoneze.
Un moment nu s-a auzit decît bîzîit ca de albine, fiindcă îşi scuipau în sîn, mai puţin Ahile care purta un roling verde. Păstrez pentru plăcerea mea programul alcătuit de Ahiluţă şi pe care mi l-a adus într-o seară tîrziu, spre dezbatere. Cu ocazia asta, fiindcă de aceea venise, mi-a cerut nişte bani, pentru un medicament străin împotriva amneziei. Cînd i-am cerut banii, mi-am dat seama că medicamentul în cauză nu valora nici cît un supozitor administrat ca leac pentru miopie.
Repertoriu de iarbă verde
1. Sosirea în poieniţia adecvată
2. Întinderea păturilor
a) aşezarea
b) scurtă cuvîntare scop
3. Mîncat unele aperitive
4. Jocuri distractive: bîza, telefonul fără fir
5. Mîncat preparate la foc
a) de băut moderat
6. Cuvîntare veselă tov. şef de birou
7. Imitaţii animale: tov. Dionisie Dormărunt
a) romanţe Minodora Bilă
b) de băut moderat
8. Jocuri distractive: fuga în saci, popa prostu’
9. Băut moderat
10. Băut moderat
11. Tombolă cu ce-a rămas din mîncare.
Planul întocmit de Ahile, la prima vedere, nu era rău, dar autorul lui n-a ţinut cont de factorii subiectivi, aşa că ordinea de bătaie a fost serios tulburată. În primul rînd a plouat, aşa că nu s-a coborît din autobuz. Majoritatea bărbaţilor, împreună cu Minodora, s-au ocupat mai mult de punctele 5a, 7b, 9 şi 10. Dionisie Dormărunt a cîntat romanţe, iar Minodora a imitat animale — numai pe cele din junglă — şi pe Ahile cînd e nervos. Tînărul şef de birou, îngrozit, a jucat singur bîza, nu înainte de a repeta 7b, şi n-a descoperit nici pînă azi cine îl lovea peste palmă.
(Perpetuum comic ’83, pag. 187)
